Îndatoririle Funcționarilor Publici

Considerații generale

Prezenta lucrarea își propune să prezinte într-o manieră accesibilă îndatoririle funcționarilor publici, ca parte integrantă a statutului acestora, reglementat prin legea nr. 188/1999, alături de temeiul precum și de efectele respectării sau, dimpotrivă, nerespectării acestora.

Oricare ar fi progresul științific și tehnic realizat de statele civilizate contemporane, administrația prezintă o constantă fundamentală: decizia administrativă este și rămâne întotdeauna o alegere făcută de omul-funcționar cu concepțiile, pasiunile și temperamentul său. În timp ce tehnicile administrative s-au schimbat, reacțiile oamenilor-funcționari sunt identice, ele neevoluând. Acest element permanent al administrației, care se regăsește la funcționarii săi, îi alcătuiește trăsătura caracteristică și limitează în mod necesar, orice speculație prospectivă.

În realitate, funcționarul public are o misiune nobilă și dificilă. Adesea practica îl pune în fața unor probleme pe care nimeni nu a putut să le prevadă și pentru rezolvarea cărora nu i s-a putut da nici o îndrumare, dar ele trebuie soluționate. În lipsa unor criterii, reguli sau principii științifice sau de tehnică administrativă, adesea funcționarul și-a creat singur instrumentele și metodele de lucru pentru îndeplinirea sarcinilor sale, cu toate ca acționa în condiții dificile.

În stadiul actual, funcționarul poate rezolva problemele administrative, printre altele, prin cunoașterea și aplicarea principiilor științei administrației. Aceste principii pot fi atât generale- administrația publică se află în serviciul omului, administrația publică se subordoneaza interesului general,administrația trebuie să se adapteze mediului în care își desfășoară activitatea, cunoașterea cerințelor sociale actuale șiprevederea celor viitoare, respectarea normelor de drept, asigurarea profesionalizării funcțiunii publice, creșterea eficienței administrației prin îmbunătățirea permanentă a activității și structurii adiministrative- cât și speciale, care se aplică numai în anumite segmente de acvititate, cum sunt organizarea, conducerea, metodologia utilizată - organizarea unitară, autonomia de organizare,conducerea unitară, participarea funcționarilor la conducerea instituțiilor, comunicarea directă dintre șefi și funcționari, recunoașterea meritelor ce revin funcționarilor, simplificarea activității și structurii administrației.

Activitatea administrației nu poate fi concepută într-un stat de drept decât realizându-se cu respectul deplin al personalității umane pe coordonatele umanismului și moralei.Totodată, în acest mod se creează un climat favorabil pentru înțelegerea exactă de către oameni a rolului și utilității administrației și a funcționarului acesteia.

Rod al gândirii organizatorice a omului, administrația este, ca și omul, o realitate istorică. De aceea, este indispensabil ca funcționarul administrației sa realizeze servirea omului.

Consideram că o asemenea misiune se poate realiza, cu facilitate, dacă funcționarul se călăuzește după următorul principiu: în toate situațiile în care vine în contact cu administratul sau când acesta din urmă îi prezintă vreo cerere spre rezolvare, privitoare la un drept sau interes legitim, în mintea sa, trebuie să se situeze el in poziția administratului și să se comporte sau să acționeze cum ar vrea el să se comporte sau să acționeze funcționarul. Aplicându-se acest principiu orice administrat va fi servit ireproșabil, în mod democratic.

Satisfăcând drepturile și interesele legitime ale administraților se realizează dreptatea, iar activitatea funcționarului este morală. Astfel se instaurează în administrație ceea ce numim morală administrativă, care presupune o realizare remarcabilă în conținutul procesului de administrare.

Evoluția conceptelor de funcționar public și funcție publică

-sfârșit de secol XIX și început de secol XX-

Constantin G. Dissescu, în volumul III al Cursului de drept public, consacrat dreptului administrativ, rezerva o lecțiune specială materiei funcționarilor publici. În limbajul arhaic presărat cu metafore autorul își motiva astfel importanța instituției abordate: Precum omul pentru ca să respire are trebuință de un organ special, de plămâni, tot astfel și în stat ne trebuie un organ determinat care să exercite puterea legiuitoare, un altul puterea executivă și altul puterea judecătorească.