Individualizarea sancțiunilor de drept penal - suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

CAPITOLUL I :

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

1.DREPTUL PENAL- RAMURĂ A DREPTULUI ROMÂNESC

1.1 Referinţe

În decursul timpului, dreptul penal a fost definit în moduri diferite, de la o etapă la alta, iar uneori chiar de la un autor la altul, în funcţie de perioada istorică de dezvoltare a dreptului românesc şi european.

În doctrina juridică de la mijlocul secolului trecut, dreptul penal a fost definit de către un alt mare specialist în domeniu ca fiind un „ansamblu(sistem) de norme juridice prin care de disciplinează integral reacţiunea represivă” .

Mult mai târziu, un alt autor aprecia că „dreptul penal(legislaţia penală), ca ramură a sistemului de drept românesc este format din totalitatea normelor juridice prin care se prevede în ce condiţii o faptă este infracţiune, felul acestor infracţiuni, sancţiunile ce se aplică în cazul comiterii lor, precum şi răspunderea penală în scopul apărării ordinei de drept în România împotriva unor asemenea fapte .

Un colectiv de autori defineşte dreptul penal ca fiind „o ramură a sistemului nostru de drept, fiind alcătuit dintr-o totalitate de norme juridice legiferate de puterea legislativă, care stabilesc ce fapte constituie infracţiuni, condiţiile răspunderii penale, sancţiunile şi alte măsuri ce urmează a fi aplicate sau luate de către instanţele judecătoreşti împotriva persoanelor care au săvârşit infracţiuni, în scopul apărării celor mai importante valori sociale ale statului de drept .

De asemenea , „în literatura de specialitate dreptul penal, ca ramură a sistemului dreptului românesc, a fost definit ca fiind „acea ramură a dreptului public formată din ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială prin incriminarea ca infracţiuni, sub sancţiuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale, în scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea pedepsei persoanelor care le săvârşesc.

Printre alte definiţii destul de recente se arată că dreptul penal este definit ca un „ansamblu de norme juridice de drept public prin care sunt reglementate faptele ce constituie infracţiuni, precum şi condiţiile şi consecinţele angajării răspunderii în cazul comiterii acestor fapte” respectiv, ca o ramură a sistemului nostru unitar de drept, alcătuit dintr-o totalitate de norme juridice adoptate de puterea legiuitoare, care stabilesc ce fapte constituie infracţiuni, condiţiile răspunderii penale, sancţiunile şi alte măsuri care pot fi aplicate ori luate de către instanţele de judecată faţă de persoanele care au săvârşit asemenea fapte, în scopul apărării valorilor fundamentale ale statului de drept.

Conform celor reţinute în doctrină arată că noţiunea de drept penal este folosită, având două înţelesuri, respectiv acela de ramură a sistemului unitar a dreptului românesc şi cel de ştiinţă a dreptului penal, ca ramură distinctă a ştiinţelor juridice române. Între cele două înţelesuri există o strânsă legătură în ideea că, normele penale existente în vigoare la un anumit moment istoric dat, reflectă, de regulă, nivelul de dezvoltare a ştiinţei dreptului penal.

1.2. Locul dreptului penal în sistemul dreptului românesc

Caracterul autonom al dreptului penal nu exclude existenţa unor legături organice cu celelalte ramuri ale sistemului nostru de drept. Atât timp cât dreptul penal reglementează relaţiile de apărare a valorilor sociale, este firesc să aibă legături şi cu celelalte ramuri ale sistemului de drept,care ocrotesc, la rândul lor, în forme specifice, valorile societăţii noastre .

În literatura de specialitate s-a mai apreciat că acest caracter autonom al dreptului penal nu exclude însă existenţa unor legături intime, necesare, organice cu toate celelalte ramuri ale sistemului de drept.

Ca parte a sistemului de drept, dreptului penal îi revine sarcina de a reglementa o parte din relaţiile sociale din societate şi este firesc ca aceste relaţii, care sunt, aşa cum se ştie, relaţii de apărare socială, să fie legate organic de celelalte categorii de relaţii sociale care constituie obiect de reglementare pentru alte ramuri ale dreptului.

Dreptul penal are cele mai strânse legături cu dreptul procesual penal, cele două ramuri deşi distincte ale sistemului nostru de drept neputând practic exista independent. Ideea este susţinută şi justificată de faptul că dreptul penal n-ar putea realiza apărarea principalelor valori sociale dacă n-ar exista dreptul procesual penal care să stabilească întreaga activitate de urmărire penală, judecată şi sancţionare a celor ce săvârşesc infracţiuni. În acelaşi timp, dreptul procesual penal ar fi practic lipsit de obiect fără dreptul penal, deoarece, aşa cum s-a subliniat şi arătat în doctrină, raporturile de drept procesual penal se nasc şi pot exista numai în baza existenţei raporturilor juridice de drept penal de conflict.