Ineficacitatea Legatelor - Revocarea

1. Noţiuni introductive

Potrivit art.920-923 şi 930-931 Cod civil legatul născut în mod valabil poate deveni ineficace prin efectul revocării lui, fie că este vorba de revocarea testamentului în întregul lui, fie că revocarea vizează numai legatul (o parte dintr-un legat) sau legatele instituite prin testament.

Revocarea legatelor poate fi voluntară când îşi găseşte sorginitea în voinţa unilaterală a testatorului sau judecătorească când se pronunţă de către instanţă pentru faptele culpabile prevăzute de lege săvârşite de legatar.

În principiu, testamentul, ca şi dispoziţiile pe care le cuprinde, sunt acte juridice esenţialmente revocabile, dacă legea nu prevede altfel în mod expres. Potrivit art.57 alin.3 Codul familiei, recunoaşterea copilului din afara căsătoriei, făcută prin testament, nu se poate revoca, în schimb, recunoaşterea unei datorii prin testament este revocabilă. În orice caz, legatele pot fi revocate prin voinţa unilaterală a testatorului până în ultima clipă a vieţii. El nu poate renunţa valabil la acest drept - orice clauză de renunţare făcută prin testament sau alt act este nulă absolut (art.802 Cod civil.) - şi îl poate exercita în mod discreţionar, nefiind susceptibil de abuz, iar legatarul nu poate invoca vreun drept câştigat, deoarece legatul nu produce efecte decât la deschiderea moştenirii.

Revocarea voluntară poate fi expresă sau tacită şi este valabilă dacă testatorul a avut capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat. Potrivit art.920 Cod civil, testatorul poate revoca testamentul - toate dispoziţiile pe care

le cuprinde sau o parte din ele, în speţă legatele - printr-un testament posterior (deci încheiat într-una din formele prevăzute de lege pentru testamente) sau printr-un act autentic (autentificat în condiţiile art.58-67 din Legea nr.36/

1995, iar nu legalizat potrivit art.89). Rezultă că revocarea voluntară expresă este un act solemn. Sub sancţiunea nulităţii absolute actul revocator trebuie să fie redactat în formă testamentară sau în formă autentică.

Testamentul revocator trebuie să fie valabil ca atare, dar nu este necesar să aibă aceeaşi formă ca şi testamentul pe care îl revocă; nu se aplică regula simetriei formelor. De exemplu, dispoziţiile (legatele) conţinute într-un testament autentic pot fi revocate printr-un testament olograf, dacă condiţiile de formă prevăzute pentru acesta din urmă au fost respectate.

Spre deosebire de revocarea tacită (indirectă) - care poate rezulta

şi dintr-un act nul - cea expresă (directă) necesită, ca şi în materie de donaţii, respectarea întocmai a formei solemne prevăzută de lege (art.920 C.civ.). Se poate vorbi de “severitatea legii”, de “contradicţie” între cele două feluri de revocare, dar cerinţa legală este neîndoielnică, atât în privinţa testamentului originar, cât şi în privinţa celui revocator.

Dacă testamentul revocator cuprinde legate (noi sau cele revocate sunt testate în favoarea altor legatari) ineficacitatea acestor legate nu afectează nulitatea revocării (art.922 Cod civil dacă testamentul revocator este valid în formă şi testatorul nu a condiţionat validitatea revocării de eficacitatea legatelor.

Înscrisul autentic revocator poate fi un act redactat special în acest scop, dar poate fi conţinut şi în cadrul unui alt act autentic, de exemplu, contract de donaţie încheiat în formă autentică (art.813) întrucât înscrisul autentic revocator nu este testament, nu implică nici examinarea îndeplinirii condiţiilor speciale prevăzute de lege pentru validitatea testamentelor.

Indiferent de forma actului, voinţa revocatorie nu trebuie să fie exprimată în termeni sacramentali, dar intenţia testatorului trebuie să fie neîndoielnică.

Alături de revocarea expresă, se admite şi revocarea tacită a legatelor. Revocarea este tacită fără a fi declarată expres, rezultă indirect, dar neîndoielnic, din anumite acte sau fapte, săvârşite de testator sau cunoscute de el.

2. Cazuri de revocare tacită

Codul civil prevede două cazuri de revocare tacită :

• confecţionarea unui testament nou (posterior) care - fără a revoca expres pe cel anterior - conţine dispoziţii incompatibile (incompatibile sau contrare) cu dispoziţiile testamentului anterior (art.921)

• înstrăinarea obiectului legatului (art.923) cu care

se asimilează şi distrugerea lui.

Facerea unui testament nou constituie un caz de revocare tacită numai dacă:

- testamentul nou a fost întocmit cu respectarea formelor solemne prevăzute de lege pentru testamente, iar testatorul a avut capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat.

- noul testament să nu conţină revocarea testamentului anterior, căci dacă conţine o asemenea clauză revocarea nu mai este tacită, ci expresă.

- testamentul anterior să conţină dispoziţii (legate) “care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior” (art.921 Cod civil.).

Deşi cele două noţiuni par a fi şi sunt considerate de unii autori

ca fiind sinonime şi, indiscutabil, produc acelaşi efect revocator, împărtăşim analiza diferenţiată făcută de alţi autori, diferenţiere care este utilă din punct de vedere practic, pentru că incompatibilitatea se poate stabili pe baza unor elemente obiective - de imposibilitate materială sau juridică – în timp ce contrarietatea necesită cercetarea unor elemente subiective, de imposibilitate intenţională, ceea ce este mai dificil de stabilit şi necesită o atenţie sporită.

Incompatibilitatea între dispoziţiile testamentelor succesive presupune o imposibilitate absolută, obiectivă - materială sau juridică - de a se executa cumulativ, concomitent, legatele din două (sau mai multe) testamente

succesive (şi chiar de ar fi cuprinse în acelaşi testament). În mod obiectiv, legatele incompatibile nu pot coexista.

Contrarietatea între două legate făcute prin testamente succesive presupune şi ea o imposibilitate de executare concomitentă, cumulativă, dar această imposibilitate nu este obiectivă, ci se datorează intenţiei testatorului; material şi juridic ar fi posibilă executarea cumulativă, se opune numai voinţa testatorului. De exemplu, dacă acelaşi obiect este lăsat legat în favoarea a două persoane deosebite ele pot deveni prin moştenire coproprietare a bunului în cauză (cum se întâmplă dacă cele două legate au fost făcute prin acelaşi

testament). Dar dacă cele două legate au fost făcute prin două testamente succesive, pe cale de interpretare a voinţei testatorului se poate deduce revocarea primului legat din cauza contrarietăţii. Nu excludem chiar prezumarea intenţiei testatorului în acest sens din cauza succesiunii testamentelor, dacă din alte elemente nu rezultă intenţia testatorului ca cele două legate, deşi cuprinse în două testamente succesive, să fie executate împreună, cei doi legatari devenind coproprietari. Tot astfel se întâmplă dacă cele două legate sunt legate universale, ştiut fiind că şi legatul universal poate avea ca titular două sau mai multe persoane (art.888 Cod civil.). Dar dacă cele două legate universale au fost făcute prin testamente succesive se poate deduce intenţia, chiar prezumată a testatorului de a revoca primul legat universal, dacă nu rezultă voinţa contrară a testatorului (instituirea de colegatari universali). Revocarea intervine tacit “prin întocmirea celorlalte testamente, care au avut ca obiect acelaşi legat universal, acordat în mod succesiv altor persoane...”