Infracțiunea de Favorizare a Infractorului

Favorizarea infractorului este prevazuta de art. 264 inclus în Titlul al VI-lea din partea speciala a Codului penal, intitulat:

Infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege. Norma de incriminare este formulata astfel: Ajutorul dat unui infractor fara o întelegere stabilita înainte sau în timpul savârsirii infractiunii, pentru a îngreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.

Pedeapsa aplicata favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevazuta de lege pentru autor.

Favorizarea savârsita de sot sau ruda apropiata nu se pedepseste.

Favorizarea infractorului are ca obiect juridic special relatiile sociale privitoare la înfaptuirea justitiei, pentru a caror dezvoltare nestingherita infractorii nu trebuie sa fie ajutati sa se sustraga raportului juridic penal, raportului juridic de executare a pedepsei, raportului în care participa ca subiecti având drepturi si obligatii, sau sa beneficieze de anumite rezultate ale infractiunii.

Activitatea judiciara care este periclitata este tocmai activitatea organelor competente pe parcursul procesului penal, începând cu actele de urmarire penala si terminând cu actele de executare.

Fapta are ca obiect material folosul sau produsul material al infractiunii, sau elementele obiective carora, potrivit legii de procedura penala li se poate atribui calitatea de mijloace de proba în procesul penal. Situatia preexistenta în cazul favorizarii infractorului este conturata de o infractiune savârsita de alta persoana decât favorizatorul.

Cel care profita de activitatea favorizatorului este întotdeauna un infractor. În textul art. 264 se precizeaza ca ajutorul este dat "unui infractor". Aceasta înseamna, pe de o parte, ca fapta favorizata poate fi numai o infractiune, adica o fapta pentru care se poate porni actiunea penala, iar, pe de alta parte, ca cel favorizat îndeplineste, în momentul savârsirii actelor de favorizare, toate conditiile prevazute de lege pentru a fi considerat ca atare, adica un infractor. Din momentul consumarii infractiunii sau a tentativei incriminate si pâna în momentul executarii sanctiunii penale, unul dintre subiectii acestor raporturi juridice, infractorul, poate oricând sa apara ca un beneficiar al favorizarii.

Legiuitorul mentioneaza ajutorul dat unui infractor, fara a circumstantia în vreun fel sfera acestor infractori. Rezulta ca orice infractor poate favoriza, indiferent de natura sau gravitatea faptei penale savârsite si indiferent daca ajutorul s-a dat cu privire la toate actele infractionale sau numai cu privire la unele dintre ele.

Infractorul favorizat poate fi, în conformitate cu dispozitiile act. 144 C. pen., un autor, instigator sau complice la comiterea unei fapte pe care legea o pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa.

Favorizatorul unei infractiuni, fiind la rândul sau un infractor, poate fi si el favorizat.

Legea conditioneaza existenta favorizarii de absenta unei întelegeri stabilite înainte sau în timpul savârsirii infractiunii de referinta, între favorizator si infractorul favorizat. În cazul existentei întelegeri fapta poate fi calificata ca o complicitate.

Latura obiectiva. Ajutorul dat unui infractor, constituie elementul material al acestei infractiuni, acesta poate consta într-o actiune sau într-o inactiune. Spre exemplu, faptuitorul, portar la o întreprindere, nu controleaza intentionat pe cel care scoate bunuri furate din unitate. Aici favorizarea se savârseste prin omisiune sau, faptuitorul ascunde infractorul evadat pentru ca acesta sa nu fie prins (favorizarea se savârseste în acest caz printr-o actiune).

Termenii legii semnifica sprijinirea certa, efectiva a unui infractor. Actele comisive ori omisive prin care ajutorul este dat pot avea consistenta materiala, ori pot fi de ordin moral, în orice caz, însa, ajutorul acordat infractorului trebuie sa fie trebuie sa aiba calitatea de al sprijini pe acesta, de a-i sluji pentru a se sustrage de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei, ori pentru a-i asigura folosul sau produsul infractiunii.

Prima modalitate normativa incriminata consta în ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei. Fapta mai este denumita În acest caz în literatura de specialitate favorizare personala. Ajutorul acordat faptuitorului trebuie sa vizeze urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei, în sensul "îngreunarii" acestora (crearii de dificultati) sau "zadarnicirii" lor (a le face inutile, ineficiente).

Cea dea doua modalitate normativa de savârsire a infractiunii, denumita si "favorizare reala", reprezinta o sprijinire a infractorului pentru ca el sa-si asigure folosul sau produsul infractiunii.

Prin folos al infractiunii se întelege orice profit material sau moral pe care faptuitorul si l-a creat prin fapta penala savârsita, iar prin produs al infractiunii numai ceea ce a rezultat nemijlocit din infractiune (de ex.bunurile confectionate în mod ilicit). Echivalentul moral sau material obtinut de infractor în schimbul "produsului" infractiunii reprezinta un "folos" si nu tot un "produs" al faptei.

Ajutorul se poate da, în cazul favorizarii personale, ori când în intervalul de timp de la savârsirea infractiunii si pâna la executarea pedepsei.

În ceea ce priveste favorizarea reala, ajutorul se poate acorda chiar si dupa executarea pedepsei. În ambele situatii ajutorul poate fi nemijlocit (direct) sau imediat (de exemplu prin intermediul unei terte persoane).

Atunci când infractorul favorizat este ajutat prin mijloace care constituie prin ele însele infractiuni se vor aplica regulile concursului de infractiuni.

Efectul faptei consta În crearea unei stari de pericol pentru înfaptuirea justitiei penale. Acest element al laturii obiective este realizat chiar daca ajutorul dat infractorului, desi avea aptitudinea sa produca un astfel de rezultat, totusi din motive independente de vointa celui care îl acorda nu a condus la o reala împiedicare a înfaptuirii justitiei în cauza respectiva. Daca ajutorul oferit nu a fost primit de infractor sau nu s-a folosit de el, fapta de favorizare nu exista.

Raportul de cauzalitate rezulta din însasi efectuarea elementului material al faptei.

Latura subiectiva. Fapta este incriminata numai atunci când se savârseste cu intentie( directa sau indirecta). Ea nu se pedepseste atunci când se comite din culpa deoarece legiuitorul fixând o anumita finalitate activitatii favorizatorului indica vointa sa de a nu pedepsi fapta de favorizare a infractorului decât atunci când fapta s-a comis cu intentie. Ajutorul este dat pentru a îngreuna sau a zadarnici justitia penala, ori pentru a asigura infractorului beneficiul infractiunii savârsite. Acest obiectiv, urmarit sau numai acceptat de favorizator prin ajutorul prin care îl acorda, exclude posibilitatea savârsirii faptei si din culpa.