Infracțiunea de genocid

1.INTRODUCERE

Încă din cele mai vechi timpuri, din primele izvoare scrise ale omenirii, se pot observa episoade care întrunesc elementele constitutive pe care le regăsim în zilele noastre în definiția infracțiunii de Genocid. Astfel de episoade sunt ilustrate în Biblie prin nimicirea copiilor evrei de către egipteni sau eliminarea locuitorilor din Canaan de către Poporul Israel. Astfel de evenimente au avut loc în toate perioadele din istoria omenirii, fiind acuzate inclusiv marile imperii coloniale de eliminarea în masă a indienilor, burilor, malaiezilor etc.

Unul dintre cele mai macabre și negre episoade din istoria omenirii se referă la infracțiunea de genocid, și anume Holocaustul, în cadrul căruia au fost uciși milioane de evrei, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acest masacru fiind plănuit și pus în practică de către regimul naționalist-socialist din Germania, condus de dictatorul Adolf Hitler.

Infracțiunea de genocid a fost incriminată oficial de Statutul Tribunalului Militar de la Nurenberg, în anul 1945, care fixa în cadrul crimelor contra umanității persecuțiile pe motive rasiale, religioase sau politice, fapte de natura genocidului, nefiind stipulat special faptul că acestea ar constitui infracțiunea de genocid.

Studiind documentele Tribunalului de la Nurenberg, se poate observa faptul că acuzarea a afirmat faptul că “inculpații au recurs la genocid deliberat și sistematic, adică la exterminarea grupurilor sociale și naționale din cadrul populației civile aflate pe teritoriile ocupate, cu scopul de a distruge anumite rase sau clase de populații și grupuri naționale rasiale sau religioase”, făcând referire direct la activitățile de eliminare a poporului evreu, dar și la alte acțiuni de represiune din sfera genocidului dispuse de inculpați și comise în regiunile din Alsacia și Lorena, în Țările de Jos și alte regiuni din Europa. Totodată se poate observa viziunea Tribunalului de la Nurenberg asupra genocidului, în sensul că acesta era săvârșit numai în starea de război, astfel faptele de genocid săvârșite pe timp de pace neputând fi sancționate întrucât nu aveau o bază legală.

O astfel de reglementare legală a fost adoptată de Adunarea Generală O.N.U., din decembrie 1948, când a fost stabilit de către părțile participante faptul că genocidul, comis pe timp de pace sau de război, este o crimă de drept internațional, care trebuie prevenită și pedepsită.

2. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND RĂSPUNDERA ÎN DREPTUL INTERNAȚIONAL UMANITAR

Dreptul Internațional Umanitar reprezintă un preambul de reglementări care au ca scop să minimizeze efectele unui conflict armat, prin acesta dorind să protejeze persoanele care nu iau sau nu mai iau parte la ostilități, acesta fiind cunoscut și ca dreptul războiului sau conflictelor armate.

Dreptul internațional umanitar reprezintă totalitate normelor de drept internațional, având ca scop rezolvarea problemelor rezultate ca urmare a unor situații de conflict armat internațional sau intern.

Conform definiției pe care o propune Beatrice Onica-Jarka, dreptul internațional umanitar

reprezintă ansamblul de reguli de drept convenționale și cutumiare aplicabil relațiilor între state, precum și relațiilor dintre state și alte subiecte de dreptinternațional și intern, aplicabil conflictelor armate interne și internaționale și care tinde, din motive umanitare, spre limitarea efectelor acestor conflicte. Obiectul dreptului internațional umanitar este format din:

-relațiile dintre părțile la un conflict armat internațional referitoare la desfășurareaoperațiunilor militare, la utilizarea mijloacelor și metodelor de război, la tratamentulvictimelor de război și al populațiilor civile;

-relațiile dintre părțile beligerante și cele care rămân în afara conflictului armat

respectiv;-

-relațiile dintre părțile la un conflict armat cu caracter neinternațional.

Dreptul internațional umanitar este bazat pe cele patru Convenții de la Geneva din 1949, respectiv:

- Convenția I pentru îmbunătățirea soartei răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie;

- Convenia a II-a pentru îmbunătățirea soartei răniților, bolnavilor și naufragiailor din forțele armate pe mare;

- Conveția a III-a privitoare la tratatul prizonierilor de război;

- Convenția a IV-a privitoare la protecția persoanelor civile în timp de război;