Infracțiuni Contra Autorității

Secţiunea I - Caracterizarea generală a infracţiunilor contra autorităţii

1.1.Aspecte comune infracţiunilor contra autorităţii.

În sistemul de organizare al societăţii un rol important îl are autoritatea de care se bucură instituţiile publice învestite cu atribuţii de organizare, conducere şi îndrumare a unor importante sectoare ale vieţii social-economice şi politice.

Autoritatea, înţeleasă în sens larg ca un prestigiu de care trebuie să se bucure instituţiile publice în activitatea lor, influenţează direct modul şi eficienţa realizării atribuţiilor specifice acestor organe. Această simbioză între auto¬ritatea unui organ şi atributele puterii sale publice este organică şi deci ine¬vitabilă, înfăptuirea înseşi a împuternicirilor unei instituţii publice necesită un anumit grad de credibilitate din partea destinatarilor acestei activităţi, care este asigurat de însăşi autoritatea organului respectiv.

Organele de stat sunt structurate şi funcţionează în conformitate cu principiul separaţiei puterilor consacrat prin Constituţie.

Legea penală îşi aduce contribuţia specifică, prin incriminările cuprinse în art.236-244 Cp., la protejarea acestei importante valori sociale, care este autoritatea publică. Dar infracţiuni contra autorităţii există şi în legi speciale. Astfel, Decretul-lege nr.88/1990 incriminează fapta de pătrundere, fără drept, în sediile organelor centrale şi locale de stat, al altor instituţii publice, ale partidelor şi formaţiunilor politice, tulburând desf㬺urarea normală a activităţii acestora. Sancţiunea prevăzută de lege este agravată în situaţia în care autorul este înarmat, ori fapta este comisă de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii ori prin violenţă

1.2. Obiectul juridic generic şi material al infracţiunilor contra autorităţii:

A. Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra autorităţii îl constituie valoarea socială care nu poate fi ocrotită fără asigurarea prestigiului şi respectului datorat autorităţii acestor organe sub toate formele sale de manifestare.

Autoritatea publică este conferită organelor publice sau este exprimată prin însemne, simboluri, ca şi prin regimul juridic pe care îl implică. Aceasta reprezintă o importantă valoare socială, a cărei respectare riguroasă trebuie apărată şi prin mij¬loace de drept penal. Încălcarea autorităţii organelor statului subminează încre¬derea de care aceste organe trebuie să se bucure, slăbeşte capacitatea de acţionare a aces¬tor organe, diminuează credibilitatea de care trebuie să se bucure în faţa cetă¬ţenilor acţiunile acestor organe.

Ocrotirea penală are în vedere, fireşte, numai acele organe care reprezintă în sens juridic o autoritate oficială, recunoscută, având potrivit legii şi anumite com¬petenţe care îi conferă dreptul de a-şi impune voinţa şi de a emite acte producătoare de consecinţe juridice

Pe lângă acest obiect juridic generic, fiecare infracţiune va avea şi un obiect ju¬ri¬dic special, constând într-un anumit fascicul de relaţii sociale, a căror existenţă şi dez¬voltare este legată de aprecierea valorii sociale specifice în vederea căreia a fost incriminată fapta respectivă.

B. Obiectul material. Unele din infracţiunile care fac parte din acest grup pot avea şi un obiect material, ca de exemplu: infracţiunea de ultraj cu violenţă, port nelegal de decoraţii sau semne distinctive, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri etc.

1.3. Subiecţii infracţiunilor

Subiectul activ al acestor infracţiuni este în general, necalificat. În unele cazuri, legea prevede o anumită calitate a făptuitorului care caracterizează o modalitate agra¬¬vată a infracţiunii, cum ar fi: calitatea de funcţionar ori alt salariat, în cazul sus¬tra¬gerii sau distrugerii de înscrisuri, calitatea de custode, în cazul ruperi de sigilii, pre¬cum şi în cazul sustragerii de sub sechestru.

Aceste infracţiuni sunt susceptibile de săvârşire de regulă în participaţie, atât sub forma coautoratului, cât şi sub forma instigării sau a complicităţii. Infracţiunea de port nelegal de decoraţii sau semne distinctive nu poate fi săvârşită decât în persoana proprie şi deci este susceptibilă de participaţie numai sub formă de instigare şi complicitate.

Subiect pasiv al infracţiunilor contra autorităţii este organul public a cărui autoritate a fost pusă în pericol prin săvârşirea faptei.

Uneori ca subiect pasiv secundar apare şi persoana fizică având o anumită ca¬litate (funcţionar), asupra căreia se răsfrânge acţiunea făptuitorului.

1.4. Latura obiectivă

Elementul material al laturii obiective la infracţiunile contra auto¬rităţii, se rea¬lizează de regulă printr-o acţiune (de exemplu: acţiunea de lovire a unui funcţionar purtător al autorităţii publice, aflat în exerciţiul funcţiunii), care poate fi unică sau for¬mată din mai multe acţiuni alternative (de exemplu: ultrajul, ruperea de sigilii ş.a.).

Pentru întregirea elementului material se prevăd de regulă şi unele cerinţe esen¬ţiale. Astfel, în unele cazuri se menţionează cerinţa ca acţiunea să fie săvârşită „fără drept”, de exemplu: uzurparea de calităţi oficiale şi portul nelegal de decoraţii sau semne distinctive.

Urmarea imediată constă, de regulă, în săvârşirea acţiunii incriminate şi în crea¬¬rea în acest mod a unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită de lege, adică pentru autoritatea organelor publice. Unele norme de incriminare prevăd producerea unor rezultate (de ex. distrugerea de înscrisuri, distrugerea unui sigiliu legal aplicat, vătămarea corporală a funcţionarului etc.).

Raportul de cauzalitate. Între acţiunea incriminată şi urmarea imediată trebuie să se constate o legătură de cauzalitate; cel mai adesea legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei.

1.5. Latura subiectivă

Toate faptele penale se săvârşesc cu intenţie, ( directă sau indirectă). Sustragere sau distrugerea de înscrisuri, se comite şi din culpă (art. 242 alin. 2).

Latura subiectivă a infracţiunilor contra autorităţii nu include vreun mobil sau scop. Stabilirea lor însă de către organele judiciare permite o mai corectă individualizare a sancţiunii.

1.6. Forme, modalităţi. sancţiuni

a) Infracţiunile contra autorităţii, fiind infracţiuni comisive, care se să¬vâr¬şesc cu intenţie, pot cunoaşte o desfăşurare în timp, astfel încât în cazul lor sunt posibile atât actele pregătitoare, cât şi tentativa. În ceea ce priveşte actele pregă¬ti¬toare, potrivit regulii generale, nu sunt pedepsite. Tentativa este pedepsită, dar numai în cazul infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri.

b) Infracţiunile contra autorităţii prevăd una sau mai multe modalităţi nor¬mative în varianta simplă a infracţiunii. Unele din infracţiunile contra autorităţii prevăd şi modalităţi agravate, ca de exemplu: ofensa adusă autorităţii sau ultrajul. Circumstanţa agravantă în asemenea cazuri este fie calitatea specială a subiectului, fie mijloacele de realizare a elementului material.