Infracțiuni contra Familiei

Capitolul I. Aspecte comune

1. Aspecte generale

Relaţiile de familie constituie un aspect deosebit de important al convieţuirii sociale. Familia reprezintă unul dintre factorii cei mai eficienţi ai formării şi perfecţionării continue a personalităţii umane. Raporturile juridice complexe cu conţinut nepatrimonial, ca şi cele cu conţinut patrimonial, la care dă naştere familiei sunt reglementate de codul familiei.

Astfel, art. 5 Codul Familiei, care prevede că familia este monogamă, că relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să acorde unul altuia sprijin moral şi material, reglementează amănunţit obligaţia de întreţinere care care există între soţi, între părinţi şi copii, fraţi şi surori etc.

Încălcarea normelor juridice care au menirea de a ocroti şi consolida familia atrage, de regulă, aplicarea unor sancţiuni de drept civil. Relaţiile privind convieţuirea socială în cadrul familiei sunt ocrotite însă şi penal, prin incriminarea faptelor de o mai mare gravitate care le aduc atingere. Aceste fapte constituie infracţiuni contra familiei, cărora legiuitorul le-a consacrat primul capitol din titlul IX al părţii speciale a Codului penal.

2. Obiectul juridic

Obiectul juridic al acestor infracţiuni îl constituie ansamblul relaţiilor de convieţuire socială care privesc apărarea familiei împotriva încălcării principiului monogamiei, a obligaţiei de întreţinere între membrii aceleiaşi familii, a dreptului minorului la o creştere şi educare corespunzătoare şi a drepturilor părinţiilor de a avea contact cu copiii lor. Este vorba despre relaţiile privind convieţuirea socială particularizate prin aceea că privesc un aspect al convieţuirii sociale, şi anume familia. Oricare dintre infracţiunile contra familiei aduce atingere, într-un fel sau altul, acestor relaţii sociale care constituie, de aceea, obiectul lor juridic comun.

3. Subiectul activ

Infracţiunile contra familiei se caracterizează şi prin aceea că ele nu pot fi folosite decât de o persoană care apare într-o anumită calitate: persoană căsătorită, în cazul bigamiei şi adulterului, persoană care obligaţia legală de întreţinere faţă de o altă persoană, în cazul abandonului de familie, părinte sau persoană căreia i-a fost încredinţat un minor spre creştere şi educare, în cazul relelor tratamente aplicate minorului şi în cazul nerespectării măsurilor privind încredinţarea minorului.

La săvârşirea infracţiunii contra familiei pot participa, ca instigatori sau complici, şi persoane care nu au o anumită calitate determinată de relaţiile de familie. Coautoratul nu este posibil, deoarece obligaţiile instituite de către legiuitor, obligaţii de a face ori de a nu face, au caracter strict personal.

4. Latura obiectivă

Elementul material al laturii obiective poate consta într-o acţiune sau într-o inacţiune.

Acţiunile sunt cele mai frecvente, constând în încheierea unei noi căsătorii, în cazul bigamiei; părăsirea, alungarea, în cazul abandonului de familie; luarea de măsuri sau aplicarea de tratamente care pun în primejdie gravă dezvoltarea minorului, la rele tratamente aplicate minorului; reţinerea de către părinte a copilului său minor ori împiedicarea părinţilor să aibă legături personale cu minorul, în cazul infracţiunii constând în nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului.

Inacţiunea este consacrată pentru abandonul de familie, constând în: lăsarea fără ajutor; neîmplinirea obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege, respectiv neplata timp de 2 luni a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială protejată prin textul de incriminare.

Raportul de cauzalitate rezultă din săvârşirea faptei.

5. Latura subiectivă

Infracţiunile contra familiei, inclusiv infracţiunea de abandon de familie în modalităţile sale omisive, se săvârşesc cu intenţie directă sau indirectă. Latura subiectivă a acestor infracţiuni nu include vreun motiv sau un scop special.

6. Tentativa şi consumarea

Deşi, în cazul acestor infracţiuni, tentativa este posibilă, dar legea nu o pedepseşte.

Consumarea infracţiunilor contra familiei are loc în momentul când fapta este realizată, moment în care se produce şi urmarea socialmente periculoasă.

7. Sancţionarea

Infracţiunile contra familiei sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii. Limitele acesteia variază de la o infracţiune la alta, în funcţie de gradul de pericol social al faptei. În unele cazuri, legiuitorul a prevăzut amenda ca alternativă a pedepsei închisorii.