Infracțiuni contra Siguranței Statului

Secţiunea I. Consideraţiuni generale privind infracţiunile contra siguranţei statului

Subsecţiunea I. Noţiuni introductive

Prima grupă de infracţiuni cu care încep reglementările penale în Partea specială a Codului penal român sunt infracţiunile contra siguranţei statului.

Explicarea şi interpretarea corectă a infracţiunilor contra siguranţei statului n-ar putea fi concepută decât în lumina prevederilor art. 1-3 din Constituţia României re¬feritoare la statul român (art. 1), suveranitate (art. 2) şi teritoriu (art. 3), valori sociale funda¬mentale a căror ocrotire este asigurată prin incriminarea şi sancţionarea fap¬telor săvârşite contra siguranţei interioare şi exterioare a statului român.

În primele două alineate ale art. 1 din Constituţie se stipulează că „România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, iar „Forma de guvernământ a statului român este republica”. Ocrotirea acestor atribute ale statului este asigurată de legea penală prin incriminarea faptelor îndreptate contra siguranţei naţionale, de natură să aducă atingere fiinţei statului, suveranităţii şi independenţei, unităţii şi in¬di¬vi¬zibilităţii sale. De asemenea, în lumina dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Constituţie care prevăd că „Teritoriul României este inalienabil”, Codul penal incriminează şi sanc¬ţionează orice faptă prin care s-ar încerca înstrăinarea ori abandonarea unor părţi din teritoriul ţării.

Statul de drept, ca organizare politică a societăţii, ansamblu al autorităţilor publice (legislativă, executivă, judecătorească) şi expresie a hotărârii majorităţii corpului elec¬to¬ral de a instaura un stat bazat pe supremaţia legii şi a ordinii de drept constituie va¬loa¬rea socială plasată pe cea mai înaltă treaptă de ierahizare, valoare de care depind toate celelalte valori ocrotite prin normele dreptului penal.

Schimbările structurale ce se produc în Europa acestui sfârşit de secol, dar mai ales evenimentele din sfera geo-politică în care se află şi ţara noastră, dovedesc din plin că orice modificare adusă structurilor politice, economice şi sociale ale statelor se repercutează inevitabil asupra celor mai importante valori: persoana umană, avutul privat şi public, activitatea organelor statului, autoritatea acestuia, ordinea şi liniştea publică, convieţuirea socială, capacitatea de apărare a ţării etc.

În măsura în care aceste transformări structurale, bazate pe lege şi justiţie vor contribui la consolidarea statului şi a ordinii de drept, valorile menţionate vor fi com¬plet şi multilateral ocrotite.

Dimpotrivă, dacă se manifestă slăbiciuni şi tendinţe spre diminuarea capacităţii de organizare şi conducere a statului de drept, valorile la care ne-am referit vor fi tot mai slab protejate în raport cu anumite manifestări antisociale.

Creşterea fără precedent a criminalităţii în zilele noastre, în multe din statele Europei, dar şi din alte zone ale globului, este într-o măsură conside¬rabilă deter¬mi¬na¬-tă şi de slăbirea unora din atributele şi componentele fundamentale ale statului de drept, de folosirea insuficientă a mijloacelor pe care sistemul democratic de condu¬cere le oferă pentru consolidarea respectului faţă de lege şi ordinea de drept. Concomitent cu stabilitatea internă a statului de drept, o cerinţă a vieţii contem¬porane este şi asigurarea stabilităţii exterioare a statului.

O Casă comună a Europei, stabilitatea internaţională vor putea fi realizate doar în măsura în care vor fi respectate dezideratele tuturor statelor (mari, mijlocii sau mici), indiferent de puterea lor politică, economică sau militară. În acest sens, relevatoare sunt şi prevederile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite care, în art. 55, prevede că sco¬pul organizaţiei mondiale şi al relaţiilor internaţionale contemporane este de a se crea condiţii de stabilitate şi de bunăstare necesare unor relaţii paşnice şi prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectul principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi al dreptului lor de a dispune de ele însele. În măsura în care marile puteri vor urmări, pe diferite căi, să destabilizeze situaţia politică, economică, socială din diferite zone ale lumii, să intervină brutal în treburile interne ale unor ţări, să afecteze atributele fundamentale ale statelor din zona lor de influenţă, această situaţie va afecta siguranţa ţărilor respective, dar şi securitatea in¬ter¬naţională la nivel global. Aceste corelaţii demonstrează în egală măsură şi inter¬ferenţa care există între diferitele ramuri ale dreptului, între dreptul internaţional şi dreptul penal, în primul rând, precum şi utilitatea preocupărilor ştiinţifice îndreptate spre fundamentarea şi întemeierea unor noi ramuri, cum ar fi dreptul interna¬ţional penal. Activitatea de prevenire şi combatere a infracţiunilor contra siguranţei statului ră¬mâne însă un atribut exclusiv al fiecărui stat în parte, întrucât acesta cunoaşte cel mai bine care sunt necesităţile de consolidare a siguranţei interne şi externe, precum şi mo¬dalităţile cele mai adecvate să asigure realizarea acestor obiective. Eventualele date şi informaţii din experienţa altor ţări în legătură cu soluţionarea acestor probleme n-ar putea fi folosite decât selectiv şi ţinând seama de specificul statului nostru, de parti¬cularităţile etapei pe care o parcurgem.

Încercând să definim infracţiunile contra siguranţei statului, apreciem că acestea sunt constituite din acele fapte care sunt prevăzute de Codul penal sau de unele legi speciale, săvârşite cu vinovăţie, şi care sunt de natură să aducă atingere siguranţei interioare şi exterioare şi, prin aceasta, fiinţei statului, atributelor sale fundamentale: suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea.

Cu toate că legislaţia penală nu a suferit modificări substanţiale, după decembrie 1989, putem afirma că, în prezent, în materia infracţiunilor contra siguranţei statului avem un cadru de reglementare care prezintă anumite particularităţi comparativ cu perioada anterioară.

În primul rând, prin Decretul-Lege nr. 12/1990, denumirea Titlului I din Partea specială a Codului penal a fost modificată din „Infracţiuni contra securităţii statului” în „Infracţiuni contra statului”. Prin acelaşi act normativ a fost abrogată infracţiunea de sabotaj prevăzută de art. 164 C. pen., precum şi alin. (2) al art. 166 C. pen., astfel încât în acest ultim articol a rămas reglementată numai propaganda cu caracter fascist (în favoarea statului totalitar).

Odată cu adoptarea Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, pe lângă infracţiunile cuprinse în Codul penal, de la art. 155-171, au mai fost incriminate un număr de alte trei fapte în cuprinsul articolelor 19, 20 şi 21 ale Legii nr. 51/1991, şi anume: infracţiunea de organizare de activităţi informative care peri¬cli¬tează siguranţa naţională, abuzul în serviciu de natură să pericliteze siguranţa na¬ţională şi divulgarea de informaţii confidenţiale care periclitează siguranţa naţională.

Potrivit art. 56 din Legea nr. 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, Titlul I din Partea specială a Codului penal va fi denumit „Infracţiuni contra si¬gu¬ranţei statului”. În acelaşi timp, în respectivul titlu sunt prevăzute, în premieră, trei infracţiuni: propaganda în favoarea statului totalitar, acţiuni împotriva ordinii consti¬tuţionale şi comunicarea de informaţii false.

Subsecţiunea a II-a. Aspecte comune

1. Obiectul juridic generic şi material al infracţiunilor contra

siguranţei statului

A. Obiectul juridic generic al infracţiunilor contra siguranţei statului este re¬pre¬zentat de siguranţa naţională ca valoare socială fundamentală şi relaţiile sociale care se nasc şi evoluează în jurul şi în strânsă legătură cu respectiva valoare Această valoare socială este denumită, cel mai frecvent, în diversele coduri ale statelor de¬mocratice din Europa sau din alte părţi ale lumii, prin expresia „siguranţa statului” sau „securitatea statului”.

Titlul I al Părţii speciale a Codului penal român, fiind intitulat „Infracţiuni contra si¬gu¬ranţei statului”, iar Legea nr. 51/1991, folosind denumirea de „siguranţa naţională a României”, considerăm că ambele titulaturi exprimă, în mod corespunzător, semni¬fi¬caţia acestei valori sociale. ¬

a) Valoarea socială denumită „siguranţa naţională a României” ca obiect juridic al ocrotirii penale. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 51/1991, prin „siguranţa na¬ţiona¬lă a României” se înţelege starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate so¬cială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional ro¬mân, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, pre¬cum şi a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor funda¬mentale ale cetăţenilor potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie.