Infracțiuni de terorism

I. Generalitati privind terorismul

Definirea terorismului este o problemă de percepție culturală, politică și socială a actului de violență și a scopului politic urmărit prin teroare

Noțiunea de „terorism” este din punct de vedere etimologic un derivat de la „teroare” cuvânt de origine latină. Încă înainte de romani, în mitologia greacă, teroarea (Phobos) și frica (Deimos) erau numele date celor doi cai, care trăgea carul de luptă al lui Ares, zeul războiului. Simbolistica acestor cuvinte este semnificativă. Războiul, lupta, conflictul presupun recurgerea la folosirea forței, a mijloacelor violente, distructive. Resorturile psihologice ale acestui proces sunt: frica (teama) și teroarea. Grecii subliniau independența relativă dintre aceste două concepte ce se interrelaționează. Frica este cunoscută de ei și ca o reacție a cetățenilor eleni la schimbările politice majore din cetate (polis), dacă aceste schimbări erau atât de semnificative încât să amenințe securitatea lor individuală și a comunității sociale din care făceau parte.

Prin noțiune de teroare - luată de sine stătător - se înțelege o stare de teamă extremă care înspăimântă, tulbură și paralizează. La rândul ei violența este definită ca implicând recurgerea la forță, de către un individ sau un grup în vederea prejudicierii integrității unor persoane sau bunuri.

Terorismul este o tactică de luptă neconvențională folosită pentru atingerea unor scopuri strict politice care se bazează pe acte de violență, sabotaj sau amenințare, executate împotriva unui stat, organizații, categorii sociale sau împotriva unui grup de persoane civile, având ca scop precis producerea unui efect psihologic generalizat de frică și intimidare. Obiectivul final este aplicarea de presiune asupra entității respective pentru a determina să acționeze în conformitate cu dorințele teroriștilor, în cazul în care acest obiectiv nu poate fi îndeplinit prin mijloace convenționale.

II. Principiile directoare ale cadrului juridic de combatere a terorismului.

Chiar dacă n-au o definire expresa în cadrul legii, principiile directoare ale Legii privind prevenirea și combaterea terorismului pot fi deduse din redactarea diverselor capitole, secțiuni și articole prin interpretarea modalităților de organizare și acțiune stabilite în acest sens de către legiuitorul român. Un prim principiu degajat în acest fel este acela al delimitării și definirii actelor de terorism în ansamblul fenomenului infracțional și al teroriștilor printre celelalte specii de criminali organizați; astfel, legea româna definește în art. 1 terorismul, stabilește în art. 2 condițiile în care actele teroriste sunt sancționate, precizează în art. 3 criteriile actelor de terorism transnațional și arată în art. 4 înțelesul principalelor expresii și termeni utilizate în actul normativ.

Un al doilea principiu este acela rezultat din art. 5 al legii potrivit căruia prevenirea și combaterea terorismului se realizează în conformitate cu prevederile convențiilor internaționale privind reprimarea terorismului precum și cu respectarea reglementarilor internaționale și ale legislației interne referitoare la drepturile omului; în sensul mai larg al cuvântului este vorba de principiul supremației constituției și a legii, valabil în orice stat democratic bazat pe domnia legii. Tot din art. 5 dar și din următoarele (art. 6 -10) rezultă principiul organizării și desfășurării unitare a sistemului antiterorist, prin conferirea de atribuțiuni comune și specifice diferitelor autorități și instituții implicate dar și prin asigurarea cooperării dintre acestea. În sfârșit, un ultim principiu degajat din lege este acela al echilibrului acțional dintre prevenirea, combaterea și reprimarea terorismului prin care accentul se pune pe modalitățile proactive, fără a fi neglijate insă măsurile de intervenție și reprimare decisivă.

Atribuțiile specifice, potrivit art. 7 , constau în:

a) activități informativ-operative;

b) activități împotriva fluxurilor de alimentare cu resurse umane a entităților teroriste, desfășurate în interiorul și/sau în exteriorul teritoriului național;

c) activități împotriva fluxurilor de alimentare cu mijloace specifice de acțiune, precum și cu resurse financiare, logistice sau informaționale a entităților teroriste, desfășurate în interiorul și/sau în exteriorul teritoriului național;

d) activități de pază, protecție și alte forme speciale de descurajare realizate de forțele unor autorități și instituții publice din componența SNPCT, pentru asigurarea securității principalelor categorii de factori umani și de obiective autohtone ori străine de pe teritoriul național, precum și a principalelor obiective românești din străinătate, potențial vizate de entități teroriste;

e) activități de pregătire a intervenției în urgențe civile, generate de acțiuni teroriste, în vederea limitării și combaterii efectelor acestora;

f) activități de informare și relații publice;

g) activități de cooperare internațională;

h) activități de instruire și perfecționare profesională;

i) activități destinate optimizării continue a cadrului legislativ aplicabil.