Infracțiuni Prevăzute de Legea 535 din 25 Noiembrie 2004 privind Prevenirea și Combaterea Terorismului

I. GENERALITĂŢI PRIVÎND TERORISMUL

I.1. Definiţii ale terorismului

Definirea terorismului este o problemă de percepţie culturală, politică şi socială a actului de violenţă şi a scopului politic urmărit prin teroare.

Unii sociologi şi politologi susţin că, în principiu, nu se poate da nici o definiţie a terorismului deoarece însuşi procesul de elaborare a unei definiţii face parte dintr-un context mai larg de contestare a ideologiilor şi obiectivelor politice. Definiţiile susţin argumentul că perspectiva se poate schimba în funcţie de momentul şi de locul unde are loc actul terorist

Noţiunea de „terorism” este din punct de vedere etimologic un derivat de la „teroare” cuvânt de origine latină. Încă înainte de romani, în mitologia greacă, teroarea (Phobos) şi frica (Deimos) erau numele date celor doi cai, care trăgea carul de luptă al lui Ares, zeul războiului. Simbolistica acestor cuvinte este semnificativă. Războiul, lupta, conflictul presupun recurgerea la folosirea forţei, a mijloacelor violente, distructive. Resorturile psihologice ale acestui proces sunt: frica (teama) şi teroarea. Grecii subliniau independenţa relativă dintre aceste două concepte ce se interrelaţionează. Frica este cunoscută de ei şi ca o reacţie a cetăţenilor eleni la schimbările politice majore din cetate (polis), dacă aceste schimbări erau atât de semnificative încât să ameninţe securitatea lor individuală şi a comunităţii sociale din care făceau parte.

Prin noţiune de teroare – luată de sine stătător – se înţelege o stare de teamă extremă care înspăimântă, tulbură şi paralizează.

La rândul ei violenţa este definită ca implicând recurgerea la forţă, de către un individ sau un grup în vederea prejudicierii integrităţii unor persoane sau bunuri.

Unii specialişti consideră terorismul ca fiind forma cea mai organizată de teroare. Adversarii acestei idei subliniază insă faptul că teroarea este o stare psihică, în timp ce terorismul se referă la o activitate socială organizată. Opiniile cele mai polarizate sunt cele conform cărora teroarea poate surveni fără terorism şi, respectiv, că teroarea este cheia care declanşează terorismul.

Înţelegerea terorismului este dificilă deoarece termenul prezintă conotaţii diferite pentru oameni. Din acest motiv, teoreticienii fenomenului caută o bază comună de discuţie, unele idei sau conceptualizări general valabile şi acceptabile .

Un autor a listat 109 definiţii ale terorismului, formulate intre anii 1936 şi 1981, şi fără îndoială, de atunci au mai apărut sute. Cu toate acestea, specialiştii consideră că nu suntem mai aproape de o definiţie generică a fenomenului comparativ cu 50 de ani înainte.

Frank C. Carluci III, Secretar al Apărării în timpul administraţiei lui Bush, consideră că „Terorismul este în mod esenţial o tactică, o formă de luptă politică destinată atingerii unor scopuri politice. Terorismul poate fi înscris în categoria conflictelor de mică intensitate şi descris ca război purtat la limita minimă a spectrului violenţei, război în care conotaţiile politice, economice şi sociale joacă un rol mai important decât în cazul celui clasic, purtat de puterea militară convenţională”.

Aceste formulări nu sunt greşite, incluzând multe elemente asociate cu terorismul. Analizate cu atenţie, ele relevă insă o pronunţată notă descriptivă în dauna demersului de definire propriu-zisă, precum şi o tendinţă de generalizare care le fac aplicabile aproape oricărei forme de violenţă politică. Din acest motiv ele nu pot căpăta acceptare internaţională în vederea folosirii lor ca bază conceptuală a acţiunilor antiteroriste şi contrateroriste specifice.

În plus, constrângerilor de natură politică care îngreunează definirea terorismului li se adaugă, de asemenea, probleme de ordin semantic. Deşi cuvântul terorism are peste tot în lume o conotaţie negativă, el este atât de imprecis şi atât de evocator din punct de vedre emotiv încât este adesea folosit pentru a acoperi o varietate de activităţi.

Terorismul este o tactică de luptă neconvenţională folosită pentru atingerea unor scopuri strict politice care se bazează pe acte de violenţă, sabotaj sau ameninţare, executate împotriva unui stat, organizaţii, categorii sociale sau împotriva unui grup de persoane civile, având ca scop precis producerea unui efect psihologic generalizat de frică şi intimidare. Obiectivul final este aplicarea de presiune asupra entităţii respective pentru a determina să acţioneze în conformitate cu dorinţele teroriştilor, în cazul în care acest obiectiv nu poate fi îndeplinit prin mijloace convenţionale.

I.2. Teorii ale apariţiei terorismului

a. Teoria frustrării

Aceasta teorie este predominant întâlnită în literatura de specialitate. Are la baza o ipoteza a depravării relative sau a unor nevoi insuficient satisfăcute în anumite etape ale vieţii. Comportamentul terorist este un răspuns la frustrarea nevoilor de ordin economic, personal, politic, religios şi a obiectivelor de viaţă. Deşi sunt în aparenta cetăţeni care nu se deosebesc prin nimic de ceilalţi membri ai comunităţii, ei trăiesc în propria subcultura, comunica cu grupări cu care se identifica şi împărtăşesc ideologii, sentimente de ură şi nevoia de a îndeplini un mesaj justiţiar pe care îl dobândesc prin îndoctrinare.

Oamenii sunt uniţi în comunităţi pentru satisfacerea unui complex de nevoi primare, economice, sociale şi profesionale. Lipsa satisfacţiilor sau o satisfacţie inferioara celei scontate conduce la un sentiment de frustrare. Dezacordul intre gradul de socializare şi nevoia individului de integrare în societate conduce la acelaşi sentiment. ,,Ori de cate ori efortul unei persoane de a-şi atinge un anumit scop este blocat, o conduita agresiva va determina comportamentul de atac al obstacolului ce provoacă frustrarea".

Motivaţia economica nu este suficienta pentru a justifica frustrarea. Este adevărat ca fenomenul ia proporţii în zonele globului cu un grad redus de asistenta economica, dar factorii psihologici au o pondere mult mai mare în complexul de motivaţii ce dictează un comportament terorist. Frustrarea este rezultatul eforturilor eşuate de a atrage un nivel scontat al atenţia pentru a îndeplini scopurile personale. Frustrarea este direct proporţională cu efortul de atragere a atenţiei şi este generata şi de inegalitatea de clasa descrisa de Marx sau de inegalitatea rasiala, cea economica sau chiar de o diferenţă a valorilor preţuite de fiecare societate.

b. Teoria identităţii negative

În general, teroriştii care lupta în scopuri politice prezintă caracteristici ale acestei teorii. Aceasta izvorăşte dintr-un eşec de ordin profesional sau educaţional şi se manifesta prin respingerea rolului formator al societăţii sau ai familiei.

Lipsa de alternative care însoţeşte eşecul conduce la sentimente de ura sistematica şi duce la violenta, prezenta ca ultima soluţie a tuturor problemelor.

c. Teoria furiei narcisiste

Aceasta teorie se refera la etapele premergătoare pe care un individ le va îmbrăţişa anterior recurgerii la forme de violenta pentru a-şi rezolva problemele sau a îşi impune propriile condiţii.