Infracțiuni privind dreptul de proprietate intelectuală

Secţiunea 1. GENERALITĂŢI

Prin proprietatea intelectuală se înţelege posesiunea drepturilor asupra creaţiilor umane în domeniile tehnicii, ştiinţei, literaturii, operelor literare, muzicale, etc. Protecţia şi apărarea acestor drepturi se face prin lege.

Proprietatea intelectuală cuprinde aşadar creaţiile de natură tehnică incluse în categoria proprietăţii industriale şi creaţiile de natură ştiinţifică şi artistică care fac obiectul dreptului de autor.

Proprietatea intelectuală a fost recunoscută din cele mai vechi timpuri. Toate marile opere de natură tehnică, artistică, sau ştiinţifică sunt legate nemijlocit de numele creatorilor lor.

Ca fenomen juridic, proprietatea intelectuală nu este nici ea nouă, primele reglementări în domeniu fiind consemnate încă din secolul XV.

Ca un corolar al diverselor reglementări naţionale apărute în decursul timpului, în anul 1883 este redactată Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, iar în 1886 Convenţia de la Berna privind constituirea Uniunii pentru Protecţia Drepturilor Autorilor asupra Operelor lor Literare şi Artistice.

Din punct de vedere juridic, proprietatea intelectuală acoperă două noţiuni distincte dar strâns legate între ele şi anume: proprietatea intelectuală ca instituţie juridică şi ca drept subiectiv.

Instituţia juridică a proprietăţii intelectuale este un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale ce decurg din crearea şi valorificarea unor opere ştiinţifice, literare, artistice sau a unor produse intelectuale cu aplicabilitate industrială, categorie în care se includ şi semnele distinctive ale acestor activităţi.

În conformitae cu Legea nr. 8/1996 (Art.7) obiectul dreptului de autor îl constituie operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literare, artistic, sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare şi independent de valoarea sau destinaţia lor cum sunt: scrierile literare, publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, programele de calculator, scrierile ştiinţifice, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, compoziţiile muzicale, operele coregrafice, operele de artă plastică, de fotografie, artă monumentală, hărţile, etc. În dreptul de auor sunt incluse şi operele derivate cum ar fi: traducerile, enciclopediile, antologiile, adaptările, lucrările documentare şi orice alte transformări ale unei (unor) opere originale cu condiţia să includă o muncă de creaţie intelectuală.

În conformitate cu Convenţia de la Paris (Art.2, par.1) sunt recunoscue ca obiecte ale proprietăţii industriale următoarele:

Invenţia- soluţie tehnică cu caracter de noutate absolută, aplicabilă industrial, în orice domeniu al vieţii economice sau sociale.

Modelul de utilitate – o formă nouă dată unui produs cunoscut, prin care acesta dobândeşte o calitate tehnică nouă.

Desenul şi modelul industrial – o formă nouă dată unui produs industrial în scopul unei individualizări estetice.

Marca de fabrică, de comerţ şi de serviciu – semn distinctiv de individualizare a produselor sau serviciilor unei intreprinderi de cele similare sau identice ale altora.

Numele comercial – nume sau denumire subcare o persoană îsi desfăşoară activitatea în scopul individualizării şi diferenţierii.

Indicaţia de provenienţă – semn constând în denumirea unul loc gepgrafic prin care se disting produsele fabricat în acel loc de altele similare (de exemplu: Salam de Sibiu).

Denumirea de origine – semn distinctiv constând din denumirea unui loc geografic prin care se disting produsele (în general naturale) provenind idn acel loc, garantându-le implicit anumite calităţi (de exemplu: sare de Cacica).

În concordanţă cu progresul tehnic este protejată astăzi şi topografia circuitelor integrate.

Sunt recunoscute ca obiecte ale activităţii industriale, fără însă a fi protejate prin legi speciale, inovaţia şi know-how-ul.

În România există momentan legi speciale pentru modelul de utilitate, numele comercial, indicaţia de provenienţă şi denumirea de origine.

Proprietatea intelectuală ca drept subiectiv reprezintă posibilitatea recunoscută de lege titularului acestui drept, persoană fizică sau juridică, de a folosi în mod exclusiv o creaţie intelectuală cu caracter artistic sau industrial, sau un semn distinctiv al unei asemenea activităţi.

Dreptul de proprietate intelectulă, prin recunoaşterea de către stat a exclusivităţii de folosire, apare ca un drept absolut şi opozabil oricui. Cele mai specifice mijloace de apărare a titularului de drept împotriva atingerii drepturilor sale sunt: acţiunea în contrafacere şi acţiunea în concurenţă neloială.

Având în vedere că rezultatele activităţii intelectuale acoperă o paletă foarte largă şi de o mare diversitate, nu este posibil ca drepturile născute în legătură cu ele să fie identice. În general se disting drepturi morale (personale) şi drepturi patrimoniale. Singurul drept care este comun tuturor categoriilor de bunuri ale proprietăţii intelectuale este dreptul de folosinţă exclusivă.

În ţara noastră protecţia creaţiilor intelectuale se realizează prin două organe guvernamentale de specialitate cu autoritatea unică pe teritoriul României şi anume:

- Oficiul de Stat pentru Intervenţiişi Mărci (OSIM) pentru creaţiile cu caracter industrial;

- Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) pentru creaţiile cu caracter artistic şi ştiinţific.

Secţiunea 2. CREAŢII INTELECTUALE INDUSTRIALE

Invenţia

Invenţia este cea mai cunoscută şi mai des întâlnită formă de creaţie intelectuală cu caracter industrial. Astăzi ea este puternic concurată de know-how datorită marii valori economice a acestuia.

Invenţia estedeosebit de importantă din punct de vedere social şi economic, reprezentând motorul progresului tehnic. Ca urmare, ea a determinat şi o deosebită atenţie înplan juridic. Cele mai numeroase reglementări naţionale şi internaţionale circumscrise proprietăţii intelectuale se referă la invenţii.