Infracțiuni Privind Evaziunea Fiscală

CAPITOLUL I. NOȚIUNI TEORETICE

Apariția și evoluția finanțelor publice este strâns legată de existența unei organizări de tip statal. Fiscul definește trezoreria statului, administrația însărcinată cu perceperea impozitelor și vine de la latinescul ”fiscus” care înseamnă coș, paner, lădiță în care se păstrau banii. Finanțe, etimologic, înseamnă a plăti și vine din franceza veche ”finer”. Deși cuvântul nu circula ca atare, finanțele au existat din timpul primelor societăți umane ce s-au putut organiza în forme statale. Ele constau din tezaurul de pietre prețioase și metale și resursele necesare întreținerii armatelor. Finanțele se alimentau atunci din jafuri de război, tributuri extraordinare, confiscări. În condițiile actuale, definiția finanțelor publice ar fi aceea de ”totalitate a relațiilor sociale de natură economică ce apar în procesul formării și realizării în formă bănească a resurselor necesare statului pentru îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor sale”.

Evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag în total sau în parte materia lor impozabilă obligațiunilor stbilite prin legile fiscale.

Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte și rău asimilate, a metodelor defectuoase de aplicare, precum și a neprevederii și nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de vinovată ca și aceia pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune.

Când sarcinile fiscale apasă prea greu asupra unei materii impozabile aceasta tinde să evadeze. Este un reflex economic care face să dispară capitalurile pe care fiscul vrea să le impună prea mult. Amenzile fiscale nu îl vor determina pe contribuabil să își declare veniturile, ci va depune toate eforturile pentru a se sustrage de la obligațiile față de stat.

Există o psihologie a contribuabilului de a nu plăti, decât ceea ce nu poate să plătească. Spiritul de evaziune naște și din simplul joc al interesului oricare ar fi cota impozitului pus în sarcină și este o formă a egoismului românesc.

Mijloacele folosite pentru sustragerea de la obligațiile fiscale se prezintă sub diferite forme, dar pot fi împărțite în două categorii: procedee ilicite și exploatarea insuficiențelor legislației;

I.1. Fapte considerate evaziune fiscală

Conform prevederilor Legii nr. 241/ 2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale sunt considerate evaziune fiscala următoarele fapte:

- nerefacerea, cu intenție, a documentelor de evidență contabilă distruse, faptă care se pedepsește cu amendă de la 50.000.000 lei la 300.000.000 lei;

- împiedicarea organelor competente de a efectua verificări financiare, fiscale sau vamale prin refuzul nejustificat de a prezenta documentele legale și bunurile de patrimoniu, fie prin împiedicarea acestora de a intra în sedii, incinte sau pe terenuri, pedeapsa fiind închisoare de la 6 luni la 3 ani , sau cu amenda;

- reținerea sau nevărsarea, cu intenție, (în cel mult 30 de zile de la scadență) a sumelor reprezentând impozite sau contribuții, faptă care se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă;

- punerea în circulație de timbre, banderole sau formulare tipizate (utilizate în domeniul fiscal, având regim special) atât în cazul în care persoana în cauză nu are dreptul, pedeapsa fiind închisoare de la 2 la 7 ani , cât și în cazul în care știe că acestea sunt falsificate, pedeapsa constând în privarea de libertate de la 3 la 12 ani ;

- stabilirea, cu rea credință, a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor având drept rezultat obținerea, fără drept, de la bugetul de stat, a unor sume de bani sau compensări necuvenite, faptă care se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani , în timp ce asocierea în vederea săvârșirii faptei mai sus-menționate se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani;

- sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, caz în care, dacă prejudiciul produs este mai mare de 100.000 euro, limita minimă și maximă a pedepsei se majorează cu 2 ani, în timp ce, dacă prejudiciul este mai mare de 500.000 euro, limita minimă și maximă a pedepsei se majorează cu 3 ani