Infractorul - Obiect de Studiu pentru Criminologie

I.Conceptul personalităţii infractorului.

Personalitatea umană ca realitate specifică, originală, rămâne sistemul fundamental de referinţă pentru toate relaţiile şi activităţile sociale, inclusiv pentru cele pe care le implică şi determină delincvenţa juvenilă.

De altfel, vârsta infractorităţii (inclusiv cea în înţelesul legii penale) nu este altceva decât un reper al unui stadiu de evoluţie al oricărui individ spre starea de adult (dezvoltare ontogenică), a unei existenţe care-şi face loc în societate - o etapă cronologică mai bine spus. Este ceea ce ne trimite la observaţia lui H. Wallon potrivit căreia „copilul creşte nu conform cu ceea ce este el în fiecare moment, ci conform tipului pe care trebuie să-l realizeze ca adult.

Cu alte cuvinte, conceptul de personalitate - privit în sensul său generic - circumscrie şi include în structura sa o realitate pe care o parcurge orice individ pe traiectoria procesului dialectic al devenirii şi afirmării sale în viaţa socială (nu poţi ajunge matur înainte de a fi infractor), bineînţeles cu particularităţile date de imensa variabilitate şi infinitate umană, „căci prima asemănare dintre oameni este aceea că sunt fiecare unici.

Putem desprinde din cele ce preced că, infractorul - ca personalitate - fără a ignora particularităţile ce le reflectă în conduita sa, se încadrează în mod firesc în aceeaşi schemă de evoluţie. Ca atare, el nu poate fi dislocat din cadrul său normal de viaţă şi din contextul personalităţii umane atunci când i se analizează comportamentul anormal, după cum - infractorul nu poate fi izolat, de regulă, nici de colectivităţile şcolare sau de muncă - deci de societate - atunci când face obiectul reeducării.

Savantul român. C.I. Parhon, încă în urmă cu mai bine de 70 de ani - încadrându-se în exigenţele secolului XX impuse oamenilor de ştiinţă, cu privire la studiul personalităţii - pleda pentru un studiu amănunţit biologic, psihologic şi social al fiecărei persoană vizând un dublu scop : acela al cercetării ştiinţifice pure şi acela al terapeuticii şi profilaxiei criminale.

Pe de altă parte ar fi justificat ca particularităţile personalităţii infractorului (legate de vârstă, nivel de dezvoltare fizică şi psihică, etc.) hotărâtoare în ce priveşte diferenţierea responsabilităţii penale şi a individualizării legale şi judiciare a sancţiunilor de drept penal, să fie avute în vedere, cel puţin în aceeaşi măsură şi atunci când se organizează şi desfăşoară procesul de modelare a infractorului.

Este regretabil că procesul de cunoaştere calificată a unui infractor, paralel cu acţiunea instructiv-educativă din şcoală, de regulă, în colaborare cu familia sau din activitatea productivă în unele cazuri, este adeseori întrerupt atunci când acesta părăseşte şcoala sau locul de muncă. Aspecte noi pot interveni în structura psiho- individuală, în atitudinea socială a infractorului şi pe itinerariul urmat de el de la părăsirea şcolii sau a locului de muncă şi până la săvârşirea infracţiunii, (inclusiv începerea executării sancţiunii. De altfel, o asemenea întrerupere conduce la pauze educative care deschid larg poarta unor influenţe nocive mai ales când acestea sunt prea mari.

II.Clasificări si tipologii ale infractorului:

Investigarea personalitatii infractorului si conturarea unei tipologii, presupune cunoasterea aspectelor generale si speciale ale acesteia (anatomice, fiziologice, psihologice, sociologice, economice, culturale etc.), care implicit influenteaza sau determina comiterea infractiunii.

Infractorii reprezinta o categorie sociala aparte, cu o mare diversitate comportamentala. Fiecare infractor este un caz particular, care se caracterizeaza printr-o seama de trasaturi fiziologice, psihologice si atitudini sociale care nu se regasesc intocmai la toti infractorii. Din aceaszta cauza propunerea unei tipologii a infractorilor este dificila. Prin tip, ca notiune generala, se intelege o totalitate de trasaturi caracteristice, distinctive ale unui grup social. Aceste trasaturi distinctive ar trebui sa ofere o imagine sintetica asupra infractorului.

Aspectele juridice ale infractiunilor nu se limiteaza numai la definirea, identificarea si explicarea notiunii si structurii acestora, ci se extind si asupra gasirii unor criterii certe de clasificare, in vederea depistarii caracteristicilor lor generale si specifice.

II.I

a) Infractorul agresiv sau violent.

Infractorul agresiv este autorul unor fapte violente, brutale, cu consecinte individuale si sociale deosebite (vatamare corporala, tentativa de omor, lovitura cauzatoare de moarte, omor). Acest infractor se caracterizeaza prin agresivitate, emotivitate puternica, descarcari reactive, stari de manie, ostilitate, autocontrol foarte scazut etc.

Agresivitatea fizica (mai ales la infractorii cu o constitutie atletica) se manifesta si prin folosirea unor obiecte, cum ar fi cutit, topor, arma, baston etc., iar agresivitatea verbala prin insulta.016, calomnie, amenintare, plangerea la autoritati etc. (cu predilectie la infractorii cu o constitutie astenica).

Agresivitatea, ca trasatura specifica acestui tip de infractor, de cele mai multe ori este asociata cu abuzul de alcool, ceea ce determina o crestere a tensiunii emotionale si o scadere a capacitatii de autocontrol, favorizand trecerea la actul infractional agresiv.