Înregistrările și interceptările (audio sau video) ca mijloace de probă în procesul penal

INREGISTRĂRILE ŞI INTERCEPTĂRILE AUDIO SAU VIDEO.

1. Noţiune şi cadrul legal.

In vederea armonizării legislaţiei noastre procesual-penale cu prevederile legislaţiei europene, dar şi pentru o mai eficace combatere a infracţiunilor privind siguranţa naţională a României s-a reglementat în Codul nostru de procedură penală, procedura interceptărilor şi înregistărilor audio şi video.

Noua reglementare a instituit, totodata, un riguros sistem de garanţii, menite să asigure şi să dea eficienţă prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi ale Constituţiei României referitoare la inviolabilitatea secretului corespondenţei şi a mijloacelor de comunicare ale unei persoane.

Prin Legea nr. 141/1996 au fost adăugate noi mijloace de probă la cele existente în Codul de procedură penală, respectiv interceptările, înregistrările audio sau video şi fotografiile.

Înregistrările audio sau video, ca mijloace de probă, sunt acele înregistrări pe bandă magnetică ale unor convorbiri şi înregistrările de imagini din al căror conţinut rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevarului.

În categoria înregistrărilor de imagini se includ, alături de înregistrările video, şi cele fotografice.

2. Evoluţia reglementării ca mijloace de probă a interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video.

Modificările introduse prin Legea nr. 356/2006 au determinat, lărgirea temeiului legal pentru dispunerea de măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi, prin includerea, în procedura prevăzută de Codul de procedură penală, a interceptărilor, alături de înregistrările audio sau video a convorbirilor şi a comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice alte mijloace telefonice de comunicare, inclusiv în mediul ambiental, la care se adaugă şi localizarea sau urmărirea prin GPS ori prin alte mijloace de supraveghere, ca procedee probatorii distincte de alte mijloace de investigaţie preliminară.

La introducerea acestei noi reglementări în Codul de procedură penală s-au avut în vedere, în special, infracţiunile care aparţin criminalităţii organizate şi care implică frecvent organizarea de trafic ( de stupefiante, de opere de artă, de persoane, etc.), fiind foarte dificil de demonstrat. Cum, de regulă, niciun individ i mplicat în asemenea acte nu acceptă să vorbească, apare firescă până la un moment dat, tentaţia poliţiei şi a justiţiei de a obţine declaraţii cu ajutorl ascultărilor prin intermediul microfoanelor, plasate eventual în domiciliile private şi a ascultărilor telefonice. Astăzi, odată cu dezvoltarea criminalătăţii organizate, numeroase legislaţii din Europa şi din afara Europei au început să consacre aceste procedee.

Sub acest aspect, am putea da câteva exemple . Astfel, mai întâi în Anglia, Police Act 1997 a creat un cadru legal pentru ascultările sub acoperire operate în dimiciliile private de către poliţişti, prin montarea de microfoane. Autorizaţia de intrusiune este dată de către un poliţist de rang înalt este subordonată existenţei unei bănuieli serioase în privinţa prevenirii sau descoperirii infracţiunilor serioase, în special a infracţiunilor împlicând folosirea violenţei, antenând substanţiale beneficii financiare, realizate de numeroşi indivizi care sunt susceptibile de a fi sancţionate cu închisoare de cel puţin 3 ani, cu condiţia ca aceste infracţiuni să nu poată fi probate printr-un alt mijloc de probă. În fine, atunci când operaţiunile trebuie să aibă loc în locuinţe, camere de hotel, cabinete de avocaţi sau de medici, autorizaţia trebuie să fie dată de un judecător .

În Ţările de Jos, o lege din 27 mai 1999 a autorizat ascultările secrete în localuri cum sunt, de pildă, birourile. Decizia poate fi luată de judecătorul de instrucţie sau de procuror. Ea poate interveni nu numai dacă există bănuiala unei crime deja comise, ci şi dacă există bănuiala că sunt pe cale să fie pregătite sau săvârţite infracţiuni de o anumită gravitate şi în cadru organizat .