Înscrisurile ca mijloace de probă în deptul civil român

Înscrisurile - ca mijloace de probă în dreptul civil român

Înscrisurile ca mijloace de probă sunt frecvent utilizate în practica judiciară pentru dezlegarea raporturilor litigioase dintre părţi.

Majoritatea legislaţiilor civile sau procesual civile reglementează acest mijloc de probă tocmai datorită avantajelor pe care le prezintă.Înscrisurile se întocmesc înainte de ivirea litigiului, şi sunt folosite ulterior pentru dovedirea raporturilor juridice dintre părţi.

De aceea, ele se impun chiar de la început ca mijloace de probă care conservă cu obiectivitate acte şi fapte petrecute în trecut.Ele prezintă şi alte avantaje importante:

- se bucură de o mare credibilitate întrucât sunt întocmite înainte de ivirea oricărui litigiu;

- declaraţiile cuprinse în înscrisuri nu sunt supuse unor alterări sau deformări datorate unor factori subiectivi (memorie, posibilitate de corupere, etc.),cum s-ar putea întâmpla în cazul probei testimoniale;

- valoarea probatorie a înscrisurilor nu se poate altera odată cu trecerea timpului.

1.Definiţia şi clasificarea înscrisurilor

Ele pot fi definite ca declaraţii ale părţilor, făcute în formă scrisă, cu privire la anumite acte sau fapte juridice. În mod obişnuit prin înscrisuri se desemnează doar acele consemnări care se materializează pe hârtie.Într-o accepţiune mai largă, care este şi aceea de mijloc de probaţiune, prin înscris inţelegem orice scriptură, indiferent de obiectul în care se încorporează (hârtie, cărămidă, o bucată de lemn sau de metal, etc.).

Într-o altă viziune, prin înscris se întelege orice declaraţie, despre un act juridic sau fapt juridic stricto sensu, făcută prin scriere de mână, dactilografiere, litografiere, imprimare pe hârtie sau pe orice alt material.

Înscrisurile se pot clasifica după mai multe criterii,dintre care vor fi pezentate aici cele mai importante.mai întâi după scopul pentru care au fost întocmite,înscrisurile se clasifică în:

- Înscrisuri preconstituite,care se intocmesc cu intenţia de a fi folosite ca mijloace de probă in caz de litigii(înscrisul authentic,inscrisul sub semnătura privată,răbojurile şi diferitele tichete emise spre a servi ca mijloc de probă );

- Înscrisuri nepreconstituite, la a căror întocmire nu s-a avut în vedere posibilitatea folosirii în caz de litigiu,dar care sunt totuşi utilizate pentru a dovedi un drept (registrele comerciale,registrele şi hârtiile casnice,menţiunile scrise de către creditor pe titlul constatatoral creanţei, scrisorile misive , obişnuite, nefăcute cu scop probator etc.)

La rândul lor, înscrisurile preconstituite se clasifică după efectul lor în:

- Înscrisuri originare sau primordiale, întocmite pentru încheierea, modificarea sau stingerea unui act juridic (art 1188 C.civ.)

- Înscrisuri recognitive,prin care o persoană ce are capacitatea de a dispune de drepturile sale recunoaşte faţă de o altă persoană o obligaţie preexistentă, întocmite pentru recunoaşterea existentei unui inscris originar pierdut sau distrus, pentru a-l înlocui (art.1189 C.civ)

- Înscrisuri confirmative, care întăresc un act anulabil şi înlătură viciul care îl afectează (art.1190 C.civ.)

Dupa raportul dintre ele, înscrisurile se împart în:

- Originale;

- Copii - reproduceri exacte în scris a unui acte preexistent (original).

Trebuie spus că art.1188 C.civ reglementează copiile înscrisurilor autentice, arătând că atunci când există, copia legalizată nu face credinţă decât despre ceea ce cuprinde originalul, înfăţişarea căruia se poate cere întotdeauna. Dacă originalul nu mai există,copiile legalizate de către funcţionarii publici competenti au putere doveditoare diferită, în funcţie de distincţiile făcute de art 1188 alin.(2) C.civ.( se distinge între copii care au aceeaşi putere probantă ca şi originalul, copii care nu pot servi decât ca început de dovadă scrisă,copii fără nici o putere probantă).

Reproducerea unui act prin procedeul fotografiei sau prin alte mijloace,nu constituie însă o copie,un asemenea act nu are nici o forţă probantă.

Practica copiilor Xerox poate fi acceptată numai sub rezerva prezentării originalului , iar “certificarea lor nu inlătură această rezervă”.Însă, duplicatele de pe înscrisurile notariale, care se scot cu citarea părţilor au aceeaşi forţă probantă ca şi originalul(art.55 din Legea nr. 36 /1995), iar certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceeaşi putere ca şi actele întocmite în registrele de stare civilă(art.13 din legea nr 119/1996).

După subiectul de la care emană înscrisurile, în literatura de specialitate, se mai face deosebire între:

- înscrisurile oficiale –ce emană de la instituţii sau autorităţi publice

- înscrisurile neoficiale-ce sunt opera cetăţenilor.

Distinctia aceasta prezintă o anumită semnificatie probatorie,respectiv în sensul că înscrisurile oficiale se bucură de un grad mare de veridicitate.

Cea mai importantă clasificare a înscrisurilor preconstituite este realizată după modul lor de întocmire:

- înscrisuri autentice ;

- înscrisuri sub semnătură privată.

2.Înscrisuri preconstituite

2.1. Înscrisul autentic

Articolul 1171 C.civ.defineşte înscrisul autentic:”acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege,de un funcţionar public,care are drept de a funcţiona în locul în care actul s-a făcut.”

Se poate observa că pentru ca actul să fie valabil, trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiţii:

- să fie intocmit de un funcţionar public;

- acesta să fie competent din punct de vedere material şi teritorial;

- să fie respectate formalităţile cerute de lege.