Instanțele naționale și aplicarea dreptului UE - Procedura trimiterilor preliminare

Coexistența dreptului național și comunitar. Importanța trimiterilor preliminare.

Protecția juridică în spațiul european este asigurată, în cea mai mare parte, de instanțele naționale, care trebuie să interpreteze și să aplice norme de drept comunitar. Având în vedere tradițiile juridice diferite ale statelor membre, există, pericolul ca o normă unională să fie interpretată și aplicată diferit de către instanțele naționale, ceea ce ar contraveni principiul efectului util al dreptului unional, pierzându-si astfel caracterul unitar.

Pentru aplicarea uniformă și armonizarea dreptului unional la nivel european și asigurarea unui spațiu unic de justiție în Uniunea Europeană este necesar ca dreptul UE să fie înțeles și aplicat în mod unitar în toate statele membre. Singurul mijloc pe care îl are UE în acest scop este procedura trimiterilor preliminare. Dacă interpretarea dreptului UE ar rămâne la latitudinea instanțelor naționale, respectiv dacă acestea ar trebui să hotărască în privința validității și interpretării actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, s-ar ajunge la insecuritate juridică în interiorul Uniunii, deoarece instanțele din statele membre ar putea să dea o interpretare diferită acelorași chestiuni.

Sistemul trimiterilor preliminare. Reglementare

Sistemul trimiterilor preliminare reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene, mecanism menit să confere instanțelor naționale mijloace de a asigura o interpretare și o aplicare uniformă a acestui drept în toate statele membre. Principalele reglementări se regăsesc în art. 267 TFUE, Titlul III din Regulamentul de procedură al CJUE, art. 23 si următoarele din Statutul Curții de Justiție a UE. Poate fi considerat un instrument sistemic pentru a realiza în UE principiul supremației dreptului european, permițându-le curților naționale să adreseze întrebări CJUE cu privire la interpretarea normelor de drept european ce au incidență în cauzele din fața lor cu scopul de a înlătura eventualele norme naționale ce contravin dreptului european în soluționarea cazurilor. Procedura este prevăzută de articolul 267 TFUE, care instituie în al doilea aliniat posibilitatea pentru curțile ordinare de a trimite astfel de întrebări, iar în cel de-al treilea aliniat prevede obligația curților ale căror decizii nu mai pot fi atacate, confruntate cu o situație juridică în care interpretarea dreptului european este necesară, să trimită întrebări către CJUE, aceste hotărâri creând efecte de drept, cum ar fi : efectul direct și principiul supremației dreptului european (cauzele Van Gend en Loos , Costa c. ENEL și Defrenne c. Sabina7) sau principiul răspunderii statului (cauza Francovich8 ) au fost create de CJUE răspunzând întrebărilor preliminare trimise de curțile naționale ale statelor membre.

Procedura întrebărilor preliminare se bazează pe colaborarea dintre Curte și instanțele naționale, nicidecum pe un sistem ierarhizat în fruntea căruia s-ar situa CJUE, cu atât mai mult cu cât aceasta nu face decât să interpreteze normele de drept european, în mod abstract, pornind de la situația de fapt, rămânând la latitudinea instanței naționale să folosească interpretarea dată de curte în cauza din fața ei și eventual să înlăture de la aplicare legea națională contrară dreptului european. Curtea de Justiție nu dă verdicte și nici nu interpretează legi naționale ale statelor membre UE. De altfel, ea a fost în mod curajos asemuită unei curți constituționale

Acțiunea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare reprezintă o punte de legătură, un instrument de colaborare între instanțele statelor membre și instanțele Uniunii Europene acest lucru nu are ca efect însă o subordonare a instanțelor naționale și o transformare a instanțelor unionale în instanță de Recurs Ce este doar o instituționalizare a unei cooperări, în scopul asigurării unei interpretări și aplicării unitare a dreptului unional în statele membre, astfel că în cadrul unei acțiuni în pronunțarea unei hotărâri preliminarii instanțele unionale nu se pot pronunța asupra interpretării și aplicării unei legi naționale și nici asupra competenței instanței naționale