Instituția capacității de folosință a persoanei fizice

Capitolul I. Consideraţii introductive

În înţelesul curent persoana este un individ al speciei umane, omul considerat prin totalitatea însuşirilor sale fizice şi psihice .

Omul, ca persoană fizică, este un subiect de drept universal, putând participa la cele mai variate raporturi juridice. El intră în raporturi juridice pentru că urmăresc realizarea unor scopuri personale, satisfacerea unor interese materiale sau spirituale, şi exercitarea unor obligaţii impuse de dispoziţia normelor juridice sau asumate prin acte juridice .

Sub aspect etimologic, este de menţionat că termenul „persoană” provine din cuvântul latin „persona”, ce desemna la teatru masca ce o purta pe scenă actorul, sugerând rolul său în piesă .

Este de reţinut că, în dreptul roman, cuvântul „persona” nu era folosit şi pentru desemnarea persoanei juridice, pentru care, de altfel, nici nu exista un termen special (se întrebuinţau, după caz, termenii „fiscus”, „civitates”, „universitates personarum” sau „corpora”, „universitates rerum „sau „piae causae”).

Deşi, „ab origem”, noţiunea de persoană fizică aparţinea numai dreptului civil, în sensul că exprimă calitatea omului de a fi subiect de drept civil, este totuşi de reţinut că, uneori, mai ales în literatura de specialitate, noţiunea de „persoană fizică” este însoţită de atributul „ca subiect de drept civil”, iar aceasta datorită faptului că noţiunea în discuţie a ajuns să fie utilizată nu numai în dreptul civil, ci şi în alte ramuri de drept, pentru a exprima calitatea omului de subiect de drept într-o ramură sau alta.

Trebuie subliniat că atunci când folosim cuvântul persoană singur - în limbajul juridic curent - ne vom referi în primul rând la persoana fizică.

Persoana fizică este subiect de drept civil, fiind titularul unor drepturi şi obligaţii ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic civil. Omul este, atâta timp cât există, subiect de drept civil. Calitatea de subiect de drept civil nu poate fi separată de calitatea de persoană fizică, de om; orice om este subiect de drept civil.

Personalitatea juridică este inerentă fiinţei umane. Ea este atribuită, fără excepţie, omului de la naştere şi este păstrată până la moarte. Personalitatea juridică este o aptitudine, o virtualitate a fiinţei umane, ea reprezentând aptitudinea de a fi subiect de drept, deci aptitudinea de a fi titular de drepturi şi obligaţii .

Prin capacitatea civilă a persoanei fizice înţelegem acea parte a capacităţii juridice ce constă în aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi subiective civile şi obligaţii civile şi în aptitudinea de a dobândi şi exercita drepturi subiective civile, precum şi de a-şi asuma şi executa obligaţii civile prin încheierea pe cale judiciară.

Potrivit prevederilor art. 5 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, structura capacităţii de drept civil a persoanei fizice cuprinde două elemente: capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.

Capitolul II. Capacitatea de folosinţă a persoanelor fizice

Secţiunea 1. Noţiune

O de finiţie legală a capacităţii de folosinţă o întâlnim în art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, potrivit căruia, „capacitatea de folosinţă este capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii” .

Doctrina arată astfel că, capacitatea de folosinţă a persoanei fizice este acea parte a capacităţii civile care constă în aptitudinea omului de a avea drepturi şi obligaţii civile . Cu alte cuvinte, este vorba de aptitudinea persoanei fizice de a fi titular de drepturi şi obligaţii civile, de calitatea sa de subiect individual de drept civil, participant la diferite raporturi juridice civile.