Instituții ale Dreptului Internațional Penal

I. Introducere.

Agresiunea armată – este cea mai gravă crimă contra păcii şi securităţii internaţionale şi reprezintă folosirea forţei de către un stat împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale sau independenţei politice a altui stat, ori în orice alt mod incompatibil cu Carta Naţiunilor Unite.

Primul război mondial a produs numeroase mutaţii în relaţiile internaţionale. Fondarea Societăţii Naţiunilor şi instituirea principiului securităţii colective, ca element de bază în relaţiile internaţionale, a generat un nou mediu internaţional.

Dezarmarea generală, eliminarea conflictelor pe cale paşnică şi scoaterea războiului în afara legii au devenit teme principale ale dezbaterilor în mediile diplomatice şi academice.

II. Pactul Briand-Kellog

Cu prilejul aniversării a zece ani de la intrarea Statelor Unite în primul război mondial, Aristide Briand, ministrul francez al afacerilor externe din vremea respectivă şi unul dintre cei mai puternici susţinători ai securităţii colective, i-a trimis omologului său, secretarului de stat al S.U.A, Frank Kellog, un mesaj de felicitare, prin care îi solicita un mai mare angajament american în diplomaţia europeană.

În răspunsul rău, Franz Kellog i-a propus colegului francez parafarea unui document care să stipuleze renunţarea părţilor semnatare la război. Astfel, după un schimb de opinii, cei doi miniştri de externe au semnat, la Paris, la 27 august 1928, Tratatul multilateral pentru renunţarea la război, ca instrument de politică naţională, cunoscut şi sub titulatura de Pactul Briand-Kellog.

La acest tratat, care a intrat în vigoare la 25 iulie 1929, au aderat 63 de state. România, unul dintre susţinătorii fideli ai principiilor securităţii colective şi al eliminării războiului ca mijloc al relaţiilor dintre state, a aderat la Pact la 4 septembrie 1928.

Pactul Briand-Kellog prevedea într-adevăr eliminarea războiului ca mijloc de rezolvare a unui diferend apărut între state, dar, din păcate, nu prevedea nici un mecanism de sancţionare a celui care recurgea la această metodă. Din acest motiv, tratatul nu a avut o influenţă majoră în derularea relaţiilor diplomatice din anii următori. Peste aproximativ zece ani, omenirea intra în zodia nefastă a celui de-al doilea război mondial.

Sancţionarea agresiunii armate drept cea mai gravă crimă internaţională ridica în mod firesc problema de a se şti cu cât mai mare precizie care sunt actele materiale de recurgere ilegală la forţă, componente ale crimei de agresiune armată, cu atât mai mult cu cât în realitate actele de agresiune îmbraca o diversitate de forme, iar statele care recurg la forţa armată manifestă tendinţa de a-şi justifica propriile acte, declarând de regulă agresor pe celalalt.

Este primul tratat internaţional care interzice recurgerea la război pentru rezolvarea diferendelor internaţionale şi mai este cunoscut şi sub numele de „Tratatul general pentru renunţarea la război ”

După Pactul Briand-Kellog mai putem aminti un alt instrument juridic internaţional care condamnă agresiunea şi anume „Tratatul de neagresiune şi conciliere ” , semnat la Rio de Janeiro, la 10 octombrie 1933, denumit şi Pactul Saavedra Lamas, după numele ministrului de externe argentinian.

III. Convenţia pentru definirea agresiuni şi a agresorului, Londra 1933

Problema s-a pus pentru prima oara în perioada imediat urmatoare primului război mondial, gasindu-şi o soluţionare parţială în cunoscutele Convenţii de la Londra din 1933 pentru definirea agresorului, care au contribuit în bună masură la dezvoltarea dreptului internaţional şi au servit ca sursă juridică şi politică pentru condamnarea principalilor criminali de război din al doilea război mondial.

Consecutiv acestui din urma război mondial, în noile condiţii ale relaţiilor internaţionale se simţea, însă, nevoia unor reglementari mai complete în ce priveşte conţinutul şi mai pline de forţă juridică, prin însuşirea lor de către un număr cât mai mare de state.

IV. Carta Naţiunilor Unite

Carta Naţiunilor Unite a fost semnată la San Francisco la 26 iunie 1945, la încheierea Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Organizaţia internaţională şi a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945.

Carta Naţiunilor Unite interzice în mod expres războiul de agresiune.

Scopurile Naţiunilor Unite sunt urmatoarele:

- sa menţină pacea şi securitatea internaţională şi, în acest scop: să ia masuri colective eficace pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor împotriva păcii şi pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau altor încălcări ale păcii şi să înfăptuiască, prin mijloace paşnice şi în conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului internaţional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situaţiilor cu caracter internaţional care ar putea duce la o încălcare a păcii;

- să dezvolte relaţii prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalităţii în drepturi a popoarelor şi dreptului lor de a dispune de ele însele şi să ia oricare alte măsuri potrivite pentru consolidarea păcii mondiale;