Instituțiile politice ale Uniunii Europene - Curtea Europeană de Justiție

1. Prezentare generală

Instituţiile Uniunii Europene au fost create pentru a da expresie unei apropieri din ce în ce mai reale a naţiunilor europene în cadrul unei cooperări mai strânse ca niciodată. Pe măsură ce responsabilităţile Uniunii s-au lărgit, Instituţiile Uniunii Europene s-au dezvoltat, devenind mai numeroase. În primii douăzeci de ani de viaţă ai Uniunii Europene, procesul decizional a fost mai simplu: Comisia Europeană propunea, Parlamentul dădea avizul, Consiliul de Miniştri decidea, iar Curtea Europeană de Justiţie dădea interpretarea legală necesară.

În ultimele decenii ale Uniunii, Parlamentul European a devenit o instituţie ai cărei membri sunt aleşi prin vot direct şi care are puteri lărgite, a fost creată Curtea de Audit, Banca Europeană de Investiţii a devenit o sursă majoră de finanţare pentru dezvoltarea economică, Comitetul Economic şi Social a dovedit în practică valoarea dezbaterilor şi cooperării dintre partenerii economici şi sociali, iar mai de curând, Comitetul Regiunilor a fost creat pentru a promova interesele diverselor regiuni şi a păstra specificitatea şi diversitatea acestora. Nu poate exista, aşadar, o Europă unită fără respectarea părţilor componente ale întregului. Profesorul Jacques Le Rider are dreptate să afirme: “Definiţiile exclusive ale Europei sunt în realitate definiţii antieuropene, căci dacă Europa ţine de universal, ea nu are frontiere care să fie definitive şi de netrecut. A transforma graniţele Europei în linii de demarcaţie, ţinând la o parte Asia rusească sau Sudul islamic şi chiar, potrivit anumitor puncte de vedere, America, văzută ca un fel de nou Leviathan al culturii mondiale toate aceste viziuni mi se par extrem de neplăcute şi false pe deasupra.”

Comisia Europeană este alcătuită din reprezentanţi numiţi de statele membre pentru o perioadă de 4 ani. Ei nu reprezintă interesele propriilor guverne ci, întruchipează ideea de unitate europeană. Comisia simbolizează şi asigură funcţionarea ideii de integrare supranaţională mai mult decât orice organism. Comisarii nu mai au după numire nici un fel de legătură cu interesele guvernelor care i-au propus. Având sediul la Bruxelles, Comisia identifică agenda de probleme şi propune soluţii pe care le înaintează Consiliului de Ministri.

Sub conducerea lui Jacques Delors Comisia şi-a sporit personalul, ajungând la circa 13 000 de funcţionari care asigură din punct de vedere administrativ funcţionarea Uniunii Europene.

Parlamentul European funcţionează la Strasbourg şi este după cum spunea Conway Henderson "primul şi singurul experiment în democraţia transnaţională".

A fost înfiinţat în 1952 ca parte a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului. El nu poate adopta legi dar are prerogative în ceea ce priveşte supravegherea bugetului Uniunii, fiind în măsură să blocheze o serie de propuneri executive. Parlamentul are chiar dreptul de a dizolva Comisia, dacă o asemenea hotărâre întruneşte două treimi din voturi. Din 1979 membrii Parlamentului European sunt aleşi direct de către cetăţenii din statele din care provin.

În momentul în care Uniunea avea 12 membri, numărul parlamentarilor se ridica la 518, dupa mărirea ei la 15 membrii, numărul parlamentarilor a crescut la 626. Este de menţionat şi faptul că parlamentarii sunt aleşi proporţional cu numărul populaţiei din ţara membră din care provin, iar în forul european nu mai sunt grupaţi pe blocuri naţionale ci pe grupuri ideologice. În acest fel Parlamentul European oferă o imagine a spectrului politic al Uniunii Europene.

Consiliul de Miniştri este principala instituţie decizională a Uniunii Europene, fiind cu deosebire un for interguvernamental. Echipele guvernamentale din fiecare stat membru îşi trimit reprezentanţii în acest Consiliu, unde reprezintă în special interesul statului respectiv.

Consiliul de Ministri nu are un caracter permanent, întâlnirile între membri desfăşurându-se în vederea discutării unui subiect anume. Din această cauză problemele de natură tehnică au de cele mai multe ori prioritate faţă de cele politice. Întâlnirile sunt axate pe teme cum ar fi: agricultura, finanţele şi politica externă.

În 1975 ia naştere, în afara Comunităţii, Consiliul European, format din preşedinţii ţărilor membre U.E. Înfiinţarea Consiliului a fost o expresie a rezistenţei pe care liderii respectivelor ţări au manifestat-o vis-a-vis de ideea de a fi conduşi de un for supranaţional.

Acest organism devine în mod legal parte integrantă a Uniunii Europene din anul 1986. Prin întâlniri la cel mai inalt nivel, Consiliul încearcă să ajungă la înţelegeri prin care să se armonizeze orientările politice ale statelor membre. Rolul este crucial pentru procesul de integrare europeană deoarece membrii Consiliului sunt cei care au puterea de a pune în practică, în ţările lor, orice hotărâre luată la nivel european. Fiind un organism care reprezintă prin excelenţă punctul de vedere interguvernamental, Consiliul poate fie să promoveze, fie să blocheze ideea supranaţională.