Instituțiile Statului

1 Separația puterilor în stat

Problema puterilor în stat a preocupat chiar şi lumea antică.Aristotel, în lucrareasa “Politica”, constata existenţa în stat a unor organe diferite cu atribuţii precis determinate, precum: Adunarea Generală, Corpul Magistraţilor (funcţionarilor) şi Corpul judecătoresc.”În orice stat – punea Aristotel - sunt trei părţi. Aceste trei părţi, odată bineorganizate, statul întreg este în mod necesar bine organizat el însuşi. Cea dintâi dintre cele trei părţi este Adunarea Generală, care deliberează cu privire la afacerile publice; a doua este Corpulmagistraţilor, căruia trebuie să i se hotărască natura, atribuţiile şi modul de numire, iar a treia esteCorpul judecătoresc”.

Cel căruia îi revine meritul de a fi cercetat pentru prima dată,mai metodic şi intr-onouă lumină,principiul separaţiei puterilor este filozoful şi juristul englez John Locke, considerat părintele acestui principiu (1632-1704).În lucrarea sa „Essay on the civil gouvernement” (Despre guvernământul civil),consideră că în fiecare stat trebuie să existe trei puteri:

1. PUTEREA LEGISLATIVĂ, care are dreptul legiferării, de a regla modul înforţele statului pot fi întrebuinţate pentru conservarea comunităţii;

2.PUTEREA EXECUTIVĂ, care veghează aplicarea legilor;

3.PUTEREA FEDERATIVĂ, reprezintă statul în relaţiile internaţionale.

În fine, el mai adaugă a patra putere, numită”PREROGATIVĂ”, care ar cuprindeatribuţiile puterilor lăsate la discreţia executive, în caz de pericol.

Puterea judecătorească o consideră ca făcând parte din Puterea legislativă.În primul rând, prin Puterea federativă, Locke înţelege puterea care ar avea dreptul de a declararăzboi şi a încheia pace.În al doilea rând,el nu consideră Puterea judecătorească o putere autonomă, ci oinclude în Puterea legislativă.La prima vedere ar părea cum Puterea judecătorească poate să facă parte dinPuterea legislativă. Dar, trebuie să ştim că Locke luase ca model în expunerea teorieisale,organizarea politică a statului englez.În formularea pe care o face, el se inspira dinConstituţia engleză şi fiindcă acolo Camera Lorzilor avea atribuţii de a le judeca, el a dedus că puterea de a judeca aparţine puterii legiuitoare.John Locke, în concepţia sa, arată că puterea legislativă trebuie să aparţinăParlamentului şi era considerată puterea supremă, deoarece edita reguli de conduită generalobligatorii. Puterea executivă, limitată la aplicarea legilor şi la rezolvarea unor cazuri care nu putea fi prevăzute şi determinate prin lege, urma să fie încredinţată monarhului.Puterea federativă era încredinţată tot regelui şi avea în competenţa sa dreptul de adeclara război, de a face şi de a încheia tratate. John Locke recunoaşte că dacă cele trei puteri ar fiîntrunite în mâna unei singure persoane, aceasta ar însemna absolutism şi dacă voiam să asigurămlibertatea cetaţenilor, trebuie să admitem că aceste trei puteri e necesar să fie separate, să fieîncredinţate la persoane diferite, la titulari independenţi unul de altul.

Influenţat de concepţia lui Locke asupra separaţiei puterilor, Montesquieudezvoltă şi sistematizează într-un mod cu totul original acest principiu de bază al organizăriisocietăţii într-un stat de drept.În întreaga sa carieră a îndeplinit importante funcţii în stat, ca aceea de consilier al parlamentului din Bordeaux în anul 1714 şi de Preşedinte al acestuia 1716.Datorită meritelor sale, este înnobilat cu titlul de baron de „La Brede et deMontesquieu”, iar 1728 devine membru al Academiei franceze.Capodopera sa,”De l`esprit des lois”(Despre spiritul legilor), apărută in 1734 şitipărită pentru prima dată 1748, avea să-i aducă autorului celebritatea. În doi ani, lucrareacunoaşte 22 de ediţii, iar numele său devine de notorietate internaţională. Lipsit de vedere şiînaintat în vârstă, Montesquieu moare la Paris în 1755, dar spiritul său a cuprins întreaga umanitate.