Instituțiile Uniunii Europene

INSTITUŢIILE UNIUNII EUROPENE

Cadrul instituţional al Uniunii Europene, stabilit de către Tratate, are la bază “triunghiul instituţional” (Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European şi Comisia Europeană), care sunt actorii procesului de decizie, şi Consiliul European, care defineşte orientările politice generale. Pe masura ce competenţele Uniunii s-au extins, instituţiile s-au dezvoltat şi au devenit mai numeroase.

Agenţiile, fundaţiile şi centrele au fost înfiinţate pe baza deciziilor adoptate de Comisia Europeană sau de Consiliul Uniunii Europene, dar funcţionează ca organisme cu autonomie deplină.

1. PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European reprezintă, în viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, "popoarele statelor reunite în cadrul Uniunii Europene". Este singura instituţie a Uniunii Europene ai cărei membri sunt aleşi direct de către cetăţenii statelor membre.

Funcţia legislativă: În cadrul Uniunii Europene, puterea legislativă este deţinută de către Parlamentul European, alături de Consiliul Uniunii Europene. Funcţia legislativă a Parlamentului European este exercitată prin 4 proceduri de decizie diferite, funcţie de propunerea legislativă în cauză: procedura de consultare simplă (Parlementul îşi dă avizul consultativ); procedura de cooperare: (Parlamentul poate respinge propunerea legislativă într-o a doua lectură, pe care Consiliul nu o va putea respinge decât în unanimitate); procedura de codecizie (Consiliul nu a ţinut seamă de poziţia Parlamentului în adoptarea

poziţiei comune. Parlamentul poate, în acest caz, împiedica adoptarea propunerii); procedura de aviz conform (Parlamentul poate accepta sau respinge o propunere, dar nu o poate modifica). Funcţia bugetară: În fiecare an, Comisia pregăteşte un proiect de buget care este supus aprobării Consiliului. Parlamentul poate propune sau chiar modifica repartizarea sau sumele alocate în anumite secţiuni ale bugetului. Bugetul Uniunii Europene este adoptat în forma finală de către Parlamentul European, de regulă, în luna decembrie.

Controlul politic asupra instituţiilor europene, funcţie exercitată prin: aprobarea numirii membrilor Comisiei Europene şi a preşedintelui acesteia; posibilitatea de a demite Comisia Europeană prin votul unei moţiuni de cenzură (cu o majoritate de 2/3); constituirea unei comisii de anchetă, etc.

Sediul: Parlamentul European se reuneşte în plen, la Strasbourg, o săptămână în fiecare lună. În perioadele dintre reuniunile lunare, două săptămâni sunt consacrate reuniunilor din cadrul comisiilor permanente specializate şi o săptămână întrunirilor din cadrul grupurilor politice, la Bruxelles. Secretariatul general al Parlamentului European se află la Luxemburg. În fiecare stat membru al Uniunii se găseşte câte un Birou de informare al Parlamentului.

Alegeri: Primele alegeri prin vot direct au avut loc în iunie 1979. Membrii parlamentului sunt aleşi pe o durată de 5 ani. Orice cetăţean al Uniunii Europene poate vota sau candida la alegerile europene în ţara în care locuieşte, indiferent de naţionalitatea sa. Membrii Parlamentului European: 626 de parlamentari aleşi prin vot direct de către cetăţenii statului din care provin. Numărul de mandate este repartizat pe ţări, funcţie de mărimea acestora. Parlamentarii sunt organizaţi în grupuri politice şi nu în delegaţii naţionale.

Organizare internă: Preşedintele1 reprezintă Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial şi în relaţiile internaţionale, prezidează sesiunile plenare ale Parlamentului, precum şi întâlnirile Biroului şi ale Conferinţei Preşedinţilor (organul politic al Parlamentului, cu rolul de a stabili ordinea de zi a şedinţelor plenare şi componenţa şi numărul comisiilor şi delegaţiilor parlamentare). Prin Tratatul de la Nisa2, s-a stabilit numărul maxim de 732 de membri ai Parlamentului European. La data intrării în vigoare a Tratatului de la Nisa, unele state membre vor avea mai puţini reprezentanţi în Parlament, de exemplu, Franţa, care are momentan 87 de mandate, va avea numai 72. Numărul de mandate prevăzut pentru statele candidate va rămâne subiect al negocierilor de aderare3.

2.CONSILIUL EUROPEAN

Începînd din 1974, Consiliul European4 reuneşte de două ori pe an şefii de state sau de guverne ale statelor membre şi Preşedintele Comisiei Europene.

Consiliul European are un rol important în definirea orientărilor politice, economice şi sociale generale. Intervine pentru deblocarea unei situaţii de criză sau pentru soluţionarea unui dezacord între statele membre. De asemenea, poate fi arbitru pentru conflictele între instituţiile Uniunii. În cadrul Consiliului European sunt stabilite priorităţile şi calendarul construcţiei europene: reforma Tratatelor, finanţările oferite prin bugetul Uniunii, poziţia Uniunii pe scena internaţională, etc. Deciziile luate în cadrul Consiliului European sunt foarte importante din punct de vedere politic, dar nu au valoare juridică. Pentru a fi puse în aplicare este necesar să urmeze procedura de adoptare a textelor juridice comunitare.

Şefii de state sau de guverne au adoptat în Consiliul European numeroase declaraţii diplomatice (de exemplu, asupra procesului de pace din Orientul Mijlociu). De asemenea, în cadrul Consiliului European au fost ratificate Convenţia EUROPOL şi procedura de extrădare între statele membre. Consiliul European se reuneşte de două ori pe an, în iunie şi în decembrie, în ţara care deţine preşedinţia şi în Consiliu extraordinar, ori de câte ori este necesar. Reuniunile durează, în general, două zile. Preşedinţia este deţinută de fiecare stat membru timp de 6 luni, prin rotaţie. Deciziile sunt luate de obicei prin consens. Concluziile Preşedinţiei5 sunt publicate la sfârşitul fiecărei reuniuni a Consiliului European.

3. CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

Consiliul Uniunii Europene, denumit şi Consiliul de Miniştri, coordonează activităţile Uniunii Europene, obiectivul principal fiind crearea unei pieţe unice, spaţiu fără frontiere interioare, conform celor “patru libertăţi”: libera circulaţie a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor, la care se adaugă punerea în circulaţie a monedei unice. Intră, de asemenea, în atribuţiile Consiliului Uniunii Europene cooperarea interguvernamentală în domeniul Politicii externe şi de securitate comună (PESC) şi în domeniul Justiţiei şi afacerilor interne. Responsabilităţile Consiliului au fost extinse prin Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare la 1 mai 1999, în domeniile care au fost asimilate domeniului comunitar (suprimarea controalelor la frontierele interioare, 1 La 15 ianuarie 2002, a fost ales Preşedinte al Parlamentului European Pat Cox, parlamentar irlandez,