Interceptările și Înregistrările audio-video în Procesul Penal

Ca urmare a inviolabilităţii corespondenţei şi a convorbirilor telefonice, consacrată ca drept fundamental al cetăţeanului în constituţiile democratice, iniţial nu era permisă folosirea în justiţie a înregistrării unei convorbiri sau comunicări, ca acţiune a instanţelor judecătoreşti.

Amplificarea fenomenului infracţional, prin folosirea mijloacelor tehnice de comunicare, a determinat acceptarea, în unele condiţii, a folosirii unor interceptări şi înregistrări ale convorbirilor telefonice şi ale altor alte comunicaţii, mai ales în cazul acelor infracţuini a căror probaţiune nu era posibilă altfel.

Astăzi posibile sunt legislaţiile care nu reglementează ca mijloace de probă altfel de interceptări şi înregistrări, audio şi video.

Potrivit art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. În alin. 2 a acestui articol s-a prevăzut, însă, posibilitatea restrângerii acestui drept, dar numai în cazul în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora ”. Din aceste prevederi rezultă că autorizarea unor interceptări şi înregistrări a comunicaţiilor private este supusă unor condiţii stricte pe care legea trebuie să le prevadă. Cu privire la necesitatea unor garanţii ferme pentru interceptarea şi înregistarea comnucicaţiilor, C.E.D.O s-a pronunţat prin mai multe decizii, în sensul justificării unei legislaţii de interceptare a convorbirilor şi comunicaţiilor, cu conditia, însă, ca sistemul de supraveghere adoptat să fie însoţit de suficiente garanţii împotriva exceselor.

În ţara noastră, Legea nr.51/1991 privind siguranţa naţională a prevăzut posibilitatea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi a altor comunicaţii în cazul pregătirii şi săvârşirii de infracţiuni care sunt ameninţări la adresa siguranţei naţionale; apoi legea nr. 26/1994 privind Poliţia Română a extins această posibilitate şi în cazul crimei organizate şi a unor inracţiuni grave, dacă era necesară pentru efectuarea urmăririi penale.

Prin legea nr. 141/1996 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală a fost introdusă în Cod o nouă secţiune, c art. 91-96, sub denumirea de „Înregistrările audio sau video”, după ce prin art. 64, s-au adăugat la mijloacele de probă şi înregistrările audio sau video şi fotografiile. După o perioadă de aplicare a noilor dispoziţii, prin legile nr. 281/2003 şi 356/2006 s-au adus noi reglementări: Secţiunea V-a a căpătat o denumire mai largă „Interceptările şi înregistrările audio sau video”, limitându-se sfera lor de acţiune şi întărindu-se cadrul legal în care pot fi folosite.

Potrivit art.53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns prin lege pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, sănătăţii şi a moralei publice, drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale. Modul în care au fost reglementate interceptările şi înregistrările audio sau video se înscrie în această dispoziţie constituţională, mai ales că restrângerea nu a adus atingere existenţei dreptului, fiind proporţională cu situaţia care a determinat-o. Curtea Constituţională, sesizată fiind cu o execepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 91-96, a statuat că aceste prevederi „sunt clare şi conţin garanţii corespunzătoare împotriva interceptării şi aplicării lor arbitare, precum că, fiind publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, orice cetăţean are posibilitatea să ia la cunoştinţă de ele şi să prevadă consecinţele ce decurg din lege.” Aceasta nu împiedică îmbunătăţirea reglemntării cu noi garanţii reţinute în practica Curţii Europene a Dreptului Omului.

În ceea ce priveşte noţiunea de „interceptări”, ea cuprinde intrevenirea organelor autorizate în orice fel de convorbiri sau comunicaţii telefonice sau prin orice mijloc electronic de comunicare: radio, televiziune particulară şi de interior, nesupuse publicităţii care implcă ideea de confidenţialitate între cei care o efectuează.

Înregistrările audio cuprind imprimările pe bandă magnetică sau pe orice alt suport al unor convorbiri sau comunicări, fie că sunt interceptate autorizat, ori urmează a fi efectuate în viitor, într-un anumit moment şi într-un anumit loc, între două sau mai multe persoane; se au în vedere microfoane puse în anumite camere, în anumite locuuri care să înregistreze convorbirile sau comunicările fără ca cei care efectuează să ştie că sunt înregistrate. Legea se referă şi la înregistrările video, de imagini, cuprin fotografiile şi filmele operative, executate de organele de urmărire penală fără aprobare sau fără cunoştinţa celor întegistraţi. Înregistrările de imagini cuprind şi înregistrările făcute prin aparatură ascunsă privirilor, în bănci, instituţii, marile magazine, prin care se înregistreazp peroanele care intră, actţionează şi părăsesc locurile unde se fac înregistrările, constituind mijloace de identificare a persoaneler ce eventual pregătesc sau săvârsesc infracţiuni. Se pot efectua, în condiţiile legii, înregistrări şi în mediul ambiental, localizări sau urmări prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere. În fine, pot fi făcute înregistrări audio sau video de persoanele care sunt sau pot deveni părţi într-o cauză penală, prin aparatură proprie audio sau video.

„Înregistrările audio sau video, ca mijloace de probă, sunt acele înregistrări pe bandă magnetică ale unor convorbiri şi înregistrările de imagini din al căror conţinut rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.”

In categoria înregistrărilor de imagini se includ, alături de înregistrările video, şi cele fotografice.

„Interpretarea şi înregistrarea este procedeul probatoriu prin care, cu ajutorul unor mijloace tehnice, pe de o parte sunt surprinse şi luate sub control convorbirile sau comunicările private efectuate mijlocit sau nemijlocit de către o anumită persoană şi pe de altă parte, este stocat fidel de pe un suport conţinutul vorbirii ori comunicării interceptate astfel încât să perimită ascultarea, vizualizarea şi redarea ulterioară exactă a acesteia. Pentru frealizarea interceptării comunicărilor esete utilizată o gamă variată de sisteme, echipamente şi dispozitive, fiecare particularizat în raport de timpul de comunicare interceptat (spre exemplu, în cazul convorbirilor telefonice sunt cunoscute metodele interceptării prin derivare, prin releu, prin inducţie, prin sisteme radio, prin tipuri de microfoane cu fir, microemţătoare disimulate ori sistemele direcţionale optice; totalitatea aparaturii necesare desfăşurării actţiunii este cunoscută sub denumirea specificată de „tehnică operativă”).