Interpolul - Organizația Internațională de Poliție Criminală

I. INTRODUCERE

În etapa actuală omenirea se confruntă cu probleme din ce în ce mai complexe în domeniul infracţionalităţii. Acest fapt este şi o consecinţă a progresului tehnic, dezvoltării comunicaţiilor, transporturilor, sistemelor bancare şi a descoperirilor ştiinţifice. Există tendinţa ca în marile oraşe ale lumii infractorii să se considere ca la ei acasă, iar în unele ţări bande de infractori sa opereze continuu.

Uneori este vorba de infracţiuni săvârşite de experţi, care cheltuiesc sume mari de bani pentru echipamente sofisticate, precum cele pentru falsificarea banilor.

În aceste condiţii, pentru Comunitatea Internaţională a devenit din ce în ce mai clar că sunt necesare contactul direct şi cooperarea între autorităţile judiciare şi de poliţie din diferite ţări şi că trebuie reconsiderate întârzierile în urmărirea şi arestarea infractorilor în afara graniţelor.

Ca urmare Comunitatea Internaţională a strâns rândurile în jurul Organizaţiei Internaţională în jurul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală – INTERPOL, considerată singura instituţie interguvernamentală capabilă să facă faţă situaţiei.

Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală asigură asistenţa reciprocă între poliţiile statelor membre pentru prevenirea şi reprimarea criminalităţii de drept comun; nu intervine în probleme cu caracter politic, militar, religios sau rasial; respectă suveranitatea şi independenţa fiecărei ţări; asigură schimbul de informaţii cu caracter poliţienesc la nivel internaţional; informează unităţile specializate cu privire la furturi sau pierderi de documente străine de identitate, traficul internaţional de droguri, fals de monedă, furturi auto şi artă, etc. pentru luarea măsurilor operative. La cerere, solicită informaţii necesare soluţionării unor cauze penale.

II. SCURT ISTORIC

1. Europa anului 1914 a cunoscut o primă şi importantă Conferinţă internaţională de poliţie organizată la sugestia prinţului Albert I de Monaco, în perioada 14 – 18 aprilie. Obiectivul acesteia era crearea unei poliţii judiciare internaţionale, la care au participat reprezentanţi din 27 de state printre care şi cei ai României în persoanele domnilor Romulus Voinescu, inspector general al Poliţiei Române şi Ştefan Stănescu, procuror la Curtea de Casaţie Bucureşti. Lucrările Congresului au fost organizate pe patru secţiuni. Temele analizate erau de mare actualitate la acea vreme: mijloacele de accelerare şi simplificare a procedurii de arestare a infractorilor, mijloacele de apărare şi protecţie a poliţiştilor, utilizare filmului în munca judiciară, permisiunea guvernelor de a fi de acord cu accesul autorităţilor judiciare la mijloacele poştale, de telegrafie şi telefonie internaţionale pentru a facilita urmărirea şi arestare infractorilor, ameliorarea regimului de semnalare şi urmărire a infractorilor, crearea unui organism numit „Birou internaţional de identificare judiciară”, crearea unui cazier central internaţional şi unificarea procedurilor de extrădare. S-a hotărât ca următorul congres să-şi desfăşoare lucrările la Bucureşti în anul 1916, dar prima conflagraţie mondială a zădărnicit continuarea conlucrării pe această cale.

2. Al doilea demers pe drumul cooperării internaţionale de poliţie a început în iunie 1923, de data aceasta iniţiatorul fiind prefectul poliţiei vieneze, Johann Schober şi au fost invitaţi şefii de poliţie ca reprezentanţi ai statului în domeniul apărării legii de drept comun. Atunci s-a născut ceea ce numim astăzi INTERPOL, Comisia Internaţională de Poliţie Criminală, cu un Birou internaţional la Viena, cu adunări generale anuale, care au fost organizate până în anul 1941când practic activitatea Comisiei a încetat, dat fiind faptul ca serviciile secrete hitleriste s-au infiltrat în rândurile membrilor acesteia reuşind să preia monopolul asupra Organizaţiei.

3. A treia reînviere a INTERPOL-ului s-a produs odată cu organizarea de către F.E.Louwage, locotenent-colonel, inspector general al siguranţei belgiene a celei de-a 15-a Adunări Generale de Poliţie Criminală, în data de 3 iunie 1946. Au fost invitaţi un număr de 43 de delegaţi din 17 ţări, România nu se mai află printre ele. Începând din această dată nu a mai fost întreruptă activitatea Comisiei, în prezent având un număr de 188 state membre.

III. STRUCTURILE O.I.P.C-INTERPOL

Conducerea activităţilor Organizaţiei este realizată de Adunarea Generală, Comitetul Executiv şi Secretariatul General, care prin Birourile Centrale Naţionale ţine legătura cu autorităţile judiciare ale ţărilor membre

A. Adunarea Generală

Este organul suprem al Organizaţiei şi este compusă din delegaţii tuturor ţărilor membre, numite de un organism guvernamental competent, care se reunesc anual şi iau decizii importante pentru activitatea viitoare a INTERPOL, pentru orientarea acţiunilor în funcţie de situaţia criminalităţii internaţionale. De asemenea, analizează şi hotărăşte asupra finanţelor Organizaţiei, a mijloacelor tehnice de lucru, programul anual de lucru, ca şi alegerea personalităţilor din conducere. Acest organ important emană rezoluţii şi recomandări cu o majoritate simplă, care ajută la bunul mers al activităţilor de cooperare.

B. Comitetul Executiv

Între sesiunile Adunării Generale, Comitetul Executiv este organul suprem, care în cadrul unor reuniuni (trei la număr), asigură aplicarea în practică a hotărârilor Adunării Generale, potrivit art. 15-24 ale Statutului. Conform art. 15, Comitetul Executiv este compus dintru-un preşedinte, ales pe o perioadă de 4 ani, trei vicepreşedinţi aleşi pe o perioadă de 3 ani şi nouă membrii aleşi pe aceeaşi perioadă. Cei 13 membrii ai Comitetului provin din patru continente: patru pentru Europa, trei pentru Africa, trei pentru cele două Americi şi trei pentru Asia.

Preşedintele conduce lucrările sesiunilor Adunării Generale, asigură desfăşurarea activităţilor INTERPOL, în conformitate cu deciziile Adunării Generale ţi ale Comitetului Executiv şi menţine, pe cât posibil, un contact permanent cu Secretarul General al Organizaţiei.

Comitetul Executiv pregăteşte ordinea de zi a Adunării Generale, aprobă programul de lucru şi proiectul de buget al Organizaţiei şi controlează întreaga gestiune a Secretariatului General.

C. Secretariatul General

Este organul executiv, tehnic al Organizaţiei, care implementează hotărârile Adunării Generale şi ale Comitetului Executiv, direcţionează şi coordonează acţiunile de combatere a criminalităţii internaţionale, centralizează informaţiile operative privind faptele penale şi autorii lor, documentele de identitate şi mijloacele de transport utilizate de infractori. Conducerea acestui organism este asigurată de un secretar general. El este ales de Adunarea Generală pentru o perioadă de 5 ani şi răspunde în faţa Adunării Generale şi a Comitetului Executiv pentru executarea sarcinilor şi gestionarea financiară a Organizaţiei. Poate fi ales, dar nu peste vârsta de 65 de ani.