Interpretarea legii civile la materia logică juridică

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 8 în total
Cuvinte : 2392
Mărime: 26.25KB (arhivat)
Cost: 7 puncte
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Adriana Circa

Extras din document

Aplicarea legii civile constituie, în fond, finalitatea rezervată normelor juridice de drept civil, aspect firesc deoarece acestea nu ar avea nici o justificare dacă ar avea o existenţă pur formală, lipsită de conţinut, ori pentru a se putea asigura o asemenea finalitate este absolut necesară o aplicare corectă a legii, altminteri scopul pentru care a fost adoptată diluându-se până la dispariţie sau generând abuzuri de nestăpânit. Corecta aplicare a legii civile este condiţionată însă de corecta ei interpretare, ce apare astfel ca o etapă necesară şi obligatorie.

Prin interpretarea legii civile se înţelege operaţiunea logico-raţională de lămurire a conţinutului şi sensului normelor de drept civil în scopul justei lor aplicări, prin corecta încadrare a diferitelor situaţii practice în ipotezele ce le conţin . Această operaţiune este necesară datorită multitudinii de cazuri la care legea se aplică, ce nu pot fi acoperite până la cele mai mici amănunte de textul adoptat de legiuitor, întotdeauna revenind practicii şi doctrinei sarcina de a stabili limite extensive sau restrictive de aplicare, limite ce nu se vor îndepărta niciodată în mod exagerat de textul formal al normei. Nu trebuie uitat faptul că limbajul juridic are – ca orice alt limbaj de specialitate – termeni folosiţi în alt sens decât în vorbirea curentă, iar, pe de altă parte, elementul cel mai fascinant al activităţii de aplicare a legii este cel al coroborării normelor în vederea soluţionării unei situaţii concrete date.

1. Interpretarea oficială şi interpretarea neoficială

După criteriul forţei sale, în sensul că interpretarea este obligatorie sau nu, o distingem pe cea oficială de cea neoficială.

A. De principiu, interpretarea oficială este făcută de către un organ de stat, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit legii, indiferent de autoritatea (puterea) căreia îi aparţine.

Interpretarea este autentică când provine de la însuşi organul de stat care a adoptat actul normativ, în acest caz textul interpretativ având aceeaşi valoare, precum şi o aplicare retroactivă (aşa cum s-a văzut la analiza aplicării civile în timp).

Acelaşi caracter autentic îl are şi interpretarea ce aparţine unui organ obştesc investit de lege cu prerogativa reglementării anumitor relaţii la care participă organizaţiile obşteti respective, în acest caz urmând a se emite un act distinct, cu caracter normativ, care are ca obiect interpretarea unui articol dintr-un act normativ anterior .

Tot în categoria interpretării oficiale se regăseşte şi interpretarea judiciară, aceasta reprezentând soluţia pronunţată de un organ al puterii judecătoreşti (o instanţă), trăsătura caracteristică a acesteia regăsindu-se în caracterul ei limitat la speţa concretă soluţionată, cu condiţia dobândirii caracterului irevocabil.

B. Interpretarea neoficială revine doctrinei, ce reuneşte lucrările elaborate de cercetători şi specialişti în materie, respectiv mandatarilor specializaţi ai părţilor (avocaţi, consilieri juridici), reflectându-se în pledoariile expuse în faţa instanţelor judecătoreşti. Deşi o astfel de interpretare nu are putere juridică obligatorie, ea poate influenţa interpretarea judiciară, atrăgând atenţia asupra unor aspecte rămase într-un con de umbră până în acel moment.

2. Interpretarea literală, interpretarea extensivă şi interpretarea restrictivă

Delimitarea este făcută în funcţie de rezultatul interpretării.

A. Interpretarea literală este determinată de faptul că între formularea textului legal interpretat şi cazurile asupra cărora instanţele trebuie să se pronunţe şi care se încadrează în ipoteza normei există concordanţă deplină, nesimţindu-se nevoia nici de a extinde şi nici de a restrânge modul de aplicare a dispoziţiei respective.

B. Interpretarea este extensivă când se întemeiază pe concluzia că între formularea textului legal interpretat şi cazurile concrete la care se aplică textul respectiv nu există o concordanţă deplină, simţindu-se nevoia extinderii acestuia şi asupra unor cazuri care nu se încadrează în litera textului, dar care nu cunosc o reglementare specială distinctă.

Preview document

Interpretarea legii civile la materia logică juridică - Pagina 1
Interpretarea legii civile la materia logică juridică - Pagina 2
Interpretarea legii civile la materia logică juridică - Pagina 3
Interpretarea legii civile la materia logică juridică - Pagina 4
Interpretarea legii civile la materia logică juridică - Pagina 5
Interpretarea legii civile la materia logică juridică - Pagina 6
Interpretarea legii civile la materia logică juridică - Pagina 7
Interpretarea legii civile la materia logică juridică - Pagina 8

Conținut arhivă zip

  • Interpretarea Legii Civile la Materia Logica Juridica.docx

Alții au mai descărcat și

Dreptatea la Aristotel

“Virtutea justitiei consta in moderatie, atunci cand e reglemenata cu intelepciune.” Numele Aristotel ne trimite cu gandul la unul dintre cei mai...

Vulnerabilități psihologice din perspectiva forței probante a mărturiei și martorului

I. Cadru general Psihologia judiciară are ca obiect studierea nuanțată și aprofundată a trăsăturilor ființei umane implicată în drama judiciară,...

Istoria Dreptului Românesc

Definiţia pedepsei Pedeapsa este o măsură de represiune, sancţiune aplicată celui care a săvârşit o greşeală, în limbajul de specialitate...

Protecția Juridică a Pădurilor

Mai vedeai în vremi obscure Câte-o vilă prin pădure; Azi, când vremile-s "stabile", Poţi vedea... păduri de vile. I. Introducere 1.1 Noţiunea...

Circulația juridică a terenurilor

Introducere Dreptul de proprietate asupra terenurilor are acelasi regim juridic, indiferent de titularul sau, fiind in mod egal ocrotit de lege....

Principiul prevenirii în dreptul mediului

1. INTRODUCERE Principiile sunt norme generale, cu aplicabilitate majora, care reprezintă baza unei ramuri de drept sau a unei instituții...

Caracteristică generală a dreptului comerțului internațional - subiectele de drept al comerțului internațional

Introducere În condiţiile revoluţiei tehnico-ştiintifice şi a revoluţiei informaţionale încheierea, reglementarea sau realizarea în aceeaşi ţară...

Ramurile sistemului de drept contemporan

Teoria generală a dreptului este o disciplină ce oferă o vedere de ansamblu asupra fenomenului juridic și a realității juridice cu...

Te-ar putea interesa și

Contractul de leasing

INTRODUCERE Potrivit noii legislaţii fundamentale adoptate în România după 1989, economia de piaţă a fost instituita prin dispoziţii declarative...

Interpretarea Legii Civile

O lege nu se va citi niciodată ca un roman de buzunar. Textul de lege, de cele mai multe ori, trebuie descifrat, adică interpretat. La o primă...

Teoria generală a dreptului

TEMA I TEORIA GENERALA A DREPTULUI SI LOCUL EI ÎN SISTEMUL STIINTELOR JURIDICE 1. Necesitatea studierii dreptului Fenomenul dreptului...

Procedura de judecată a recursului

Procedura prealabila Presedintele poate desemna un judecator pentru intocmirea unui raport asupra recursului, raport cu valoare deosebita^1 ....

Elaborarea Actelor Oficiale

1. CONCEPTUL SISTEMULUI DREPTULUI Normele juridice alcătuiesc un tot unitar, fiind foarte strâns unite între ele, chiar dacă sunt deosebite prin...

Curs Teoria Generala a Dreptului

CAPITOLUL I ŞTIINŢELE JURIDICE CA SISTEM ŞI METODELE SPECIFICE DE CERCETARE A ACESTUIA 1.1. SISTEMUL ŞTIINŢELOR JURIDICE 1.1.1. Consideraţii...

Procesul Penal

CAPITOLUL I Noţiunea şi sistemul procesului penal şi ale dreptului procesual penal SECŢIUNEA I Procesul penal ca mijloc de realizare a justiţiei...

Considerații privind Posibilitatea Modificării Planului de Reorganizare și a Prelungirii Perioadei Acestuia de Executare

Succesivele modificări aduse reglementării privind procedura colectivă pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, dintre care...

Ai nevoie de altceva?