Interzicerea Discriminării

Capitolul I. Discriminarea

1.1. Scurt istoric

Europa este leagănul unei mari diversități de tradiții și culturi. Prăbușirea "cortinei de fier", care în anii '80, a condus la întâlnirea dintre Est și Vest, împreună cu suprimarea aproape totală a controlului la granițele dintre statele membre ale Uniunii Europene, vor face - cu timpul - această diversitate din ce în ce mai pregnantă. Prin intermediul societății deschise, animate de un spirit tolerant, această varietate de culturi va continua să se transforme într-o mare bogăție spirituală pentru popoarele Europei.

Pe parcursul istoriei sale, Europa a traversat experiența multor amenințări la adresa coexistenței tradițiilor și culturilor. Persecuțiile religioase din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, pogromurile îndreptate împotriva evreilor în toată Europa, exterminarea în lagăre de concentrare a evreilor, țiganilor, a persoanelor handicapate și a homosexualilor în timpul celui de-al doilea Război Mondial și, mai recent, ororile "purificării etnice" din fosta Iugoslavie, constituie unele dintre cele mai grave exemple de intoleranță.

Culoarea, misterul și infinita splendoare a vieții sunt date de faptul că grupurile de oameni diferă între ele în privința obiceiurilor, modului de viață, credinței, culorii pielii, modul de a se îmbrăca și așa mai departe. Acest "alt fel de a fi" al diverselor comunități poate să fie, desigur, acceptat cu înțelegere și toleranță drept un lucru care îmbogățește viața, poate să fie onorat și respectat, poate să fie, chiar, un prilej de bucurie.

1.2. Noțiune

Principiul egalităţii, conform căruia toate fiinţele umane au drepturi egale şi ar trebui tratate egal pentru că dispun de demnitate umană, stă la baza noţiunii de drepturi ale omului şi îşi găseşte realizare în funcţie de demnitatea inerentă fiecărui individ. Însă acest principiu natural al egalităţii nu a fost asigurat niciodată pe deplin tuturor fiinţelor umane, nici în trecut, nici în prezent. Inegalitatea apare aproape în orice societate, iar discriminarea nu este un produs al contemporaneităţii.

Ştiinţele sociale au oferit o serie de explicaţii pentru practicarea discriminării. Potrivit unor teorii, discriminarea este „produsul stratificării sociale bazate pe distribuţia inegală a puterii statului şi a bogăţiei între grupuri” . Grupurile dominante încearcă să îşi menţină poziţia apelând la practici de discriminare. Cercetările de psihologie socială au relevat faptul că membrii grupurilor cu statut superior au tendinţa să discrimineze mai mult decât cei ai grupurilor subordonate.

Teoria conflictelor reale, elaborată de Sherif în anul 1956, susţine că discriminarea apare în condiţiile competiţiei dintre două grupuri pentru resurse limitate. În aceste situaţii indivizii tind să favorizeze membrii propriului grup.

O altă serie de explicaţii ale fenomenului discriminării leagă tratamentul diferenţiat aplicat anumitor persoane sau grupuri de identitatea socială. Potrivit teoriei identităţii sociale elaborate de Henry Tajfel în anul 1981, indivizii au tendinţa să discrimineze în favoarea grupului din care fac parte pentru ca acest grup să obţină o poziţie superioară altor grupuri. Acest fapt conduce la dobândirea unei identităţii sociale pozitive la nivel individual.

Teoria interacţiunii comportamentale, elaborată de Rabbie, consideră că discriminarea în favoarea propriului grup este un lucru pur raţional, instrumental şi economic. Indivizii au tendinţa să îi favorizeze pe membrii propriului grup şi, deci, să îi defavorizeze pe membrii altor grupuri, pentru a-şi maximiza câştigul personal. Alocând mai multe resurse membrilor grupului căruia simt că îi aparţin, indivizii se aşteaptă ca şi aceştia, la rândul lor, să îi favorizeze, conform normelor de reciprocitate.

Aceste grupuri vulnerabile din punct de vedere social devin vulnerabile şi din punct de vedere economic. Cei care sunt ţinta prejudecăţilor şi a discriminării, într-o anumită societate, vor întâmpina dificultăţi de integrare pe piaţa muncii (nu îşi vor găsi locuri de muncă pe măsura calificării sau vor fi plătiţi mai puţin decât cei care aparţin grupurilor favorizate), vor avea dificultăţi în obţinerea beneficiilor publice.

Astăzi, ca o consecinţă a experienţelor istorice, interzicerea discriminării este stipulată în

multe tratate internaţionale şi legi naţionale care se referă la drepturile omului. Cu toate acestea, discriminarea bazată pe rasă, culoare, etnie, precum şi pe religie, gen, orientare sexuală etc., este o formă de violare a drepturilor omului cu cea mai largă răspândire în întreaga lume.