Interzicerea Taxelor cu Efect Echivalent

Definitia taxelor cu efect echivalent

Jurisprudenta defineste taxele cu efect echivalent ca fiind toate acele taxe care, oricare ar fi denumirea sau tehnica lor, se adreseaza specific si exclusiv produselor importate sau exportate, influentand pretul lor in mod analog cu dreptul de vama. Incalcarea dreptului comunitar este caracterizata de singurul fapt ca o crestere pecuniara, chiar minima, este ceruta cu scopul de a trece o frontiera in interiorul spatiului european. Nu este necesar ca perceperea sa aiba efecte discriminatorii sau ca produsele sa fie in concurenta cu cele nationale. De asemenea, nu este necesar nici ca taxa sa fie ceruta la trecerea fizica a frontierelor. Orice taxa, indiferent de loc, este o taxa cu efect echivalent, daca are ca ratiune de a fi importul sau exportul.

Nu sunt considerate taxe cu efect echivalent urmatoarele taxe: taxele interne, taxele incasate pentru servicii prestate agentilor economici, taxele solicitate in temeiul unor prevederi legale comunitare.

Interzicerea taxelor vamale si a taxelor cu efect echivalent

Uniunea vamala a implicat, initial ( fostul art. 12 CEE, devenit art. 25 CE), intr-un prim sens, abolirea si interzicerea in comertul cu statele membre de la o anumita data a taxelor vamale si a altor taxe cu efect echivalent. Ea a fost exprimata odata cu expirarea perioadei de tranzitie mentionata, pentru noile tari care au devenit membre ale Comunitatilor. Potrivit reglementarii actuale, ( art. 25 CE), taxele vamale la importuri si exporturi si taxele cu efect echivalent sunt interzise intre statele membre, interdictia aplicandu-se si taxelor vamale de natura fiscala. Interzicerea taxelor vamale are o sfera mai larga, aplicandu-se, potrivit art. 24 par. 1, nu numai marfurilor care sunt originare dintr-un stat membru, ci si celor care provin dintr-o tara terta, care se vor afla in libera circulatie intre statele membre odata intrate in circuitul comercial comunitar. Marfurile care au aceasta din urma provenienta vor avea acest regim daca formalitatile de import au fost indeplinite si orice taxe vamale sau taxe avand efect echivalent care sunt platibile, au fost incasate de acel stat membru si nu au beneficiat de o reducere totala sau partiala a unor astfel de taxe.

In perioada de tranzitie, statele au urmat, potrivit art. 25, sa se abtina de la introducerea intre ele de noi taxe vamale asupra importurilor si exporturilor ori a oricaror taxe cu efect echivalent. Aceste taxe cuprind, asa cum a decis Curtea de Justitie, „ orice taxe pecuniare, indiferent de marimea lor si de denumirea sau modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra marfurilor nationale sau straine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict”; faptul ca taxa nu este impusa pentru beneficiul statului, nu are efect discriminatoriu sau protectionist, nu duce la cresterea preturilor pentru ca este minima sau ca marfurile in cauza nu sunt in concurenta cu produsele externe, este lipsit de consecinta.

Dispozitia legala a putut fi invocata si dupa expirarea perioadei de tranzitie in legatura cu orice taxa vamala posibil sa fie introdusa, intrucat ea a fost de aplicabilitate directa si dupa aceasta data. Astfel, s-a statuat ca implementarea art. 25 nu cere vreo interventie legislativa din partea statelor membre, iar faptul ca potrivit acestui articol statele sunt subiectul unei obligatii negative nu implica imprejurarea ca nationalii lor nu pot sa beneficieze de aceasta obligatie. De aceea, art. 25 a fost interpretat ca producand efecte directe imediate si creand drepturi individuale pe care tribunalele nationale au trebuit sa le protejeze.

Art. 23 si 25, care interzic intre statele membre taxele vamale asupra importurilor si exporturilor si toate taxele cu efect echivalent, impiedica legislatiile nationale sa impuna contributii obligatorii asupra exporturilor de produse agricole catre alte state membre, daca aceste contributii nu sunt impuse pe seama inspectiilor, realizate in scopul indeplinirii obligatiilor conform dreptului comunitar, daca ele sunt aplicate numai la exporturile produselor in cauza si nu privesc un sistem general de taxe interne aplicate sistematic indiferent de originea tarii de export sau de destinatie a marfurilor supuse lor, si in sfarsit, daca ele nu reprezinta compensatia pentru un beneficiu specific sau individual furnizat comerciantului intr-o suma proportionala acelui serviciu.

In practica promovata de Curte s-a evidentiat faptul ca o taxa ad valorem impusa de un stat membru asupra marfurilor importate dintr-un alt stat membru in virtutea intrarii lor intr-o regiune a teritoriului celui dintai stat constituie o taxa cu efect echivalent unei taxe vamale asupra importurilor si este incompatibila cu art. 23 si urmatoarele din Tratat, in pofida faptului ca ca ea este de asemenea impusa asupra marfurilor care intra in regiune dintr-o alta parte a unui stat membru, acest considerent nefiind modificat de faptul ca o taxa ad valorem este impusa si asupra marfurilor exportate din regiunea in cauza si ca taxa este , asadar, impusa nu in scopul de a se restrange importurile, ci de a se furniza autoritatilor administrative locale resurse financiare. De asemenea, este incompatibila cu aceleasi dispozitii legale impunerea de taxe de catre un stat membru asupra marfurilor exportate intr-un alt stat membru in virtutea faptului ca ele parasesc teritoriul celui dintai stat membru si acest considerent nu poate fi modificat de faptul ca taxa este de asemenea impusa marfurilor care parasesc acea regiune pentru o alta parte a teritoriului aceluiasi stat. Si taxa impusa la o frontiera regionala in baza expedierii de marfuri dintr-o regiune a aceluiasi stat membru in alte regiuni constituie un obstacol la libera circulatie a marfurilor care este cel putin la fel de serios ca o taxa impusa la frontiera nationala pentru exportul de marfuri din teritoriul unui stat membru.

In conceptia Curtii, art. 23 si 25 trebuie sa fie interpretate ca aplicandu-se unei taxe de tranzit destinata sa compenseze o intreprindere privata pentru suportarea cheltuielilor provenind din indeplinirea de catre serviciile vamale si veterinare a sarcinilor lor ca furnizori de servicii in interesul public, chiar daca ea nu a fost impusa de stat, ci se naste dintr-un acord incheiat de intreprinderea respectiva cu clentii sai. Aceste articole cer statelor membre sa suporte cheltuielile de control si de formalitati realizate in legatura cu circulatia marfurilor peste frontiere, si prin urmare, interzic in comertul intracomunitar impunerea agentilor economici, indiferent daca se face in virtutea unei masuri unilaterale adoptate de autoritati sau ca rezultat al unei serii de contracte particulare, cu cheltuielile de inspectie si de formalitati administrative, singurele taxe autorizate fiind acelea care constituie o indemnizare ( compensare) pentru servciul intr-adevar facut unui agent economic in mod individual.

Taxa obligatorie de la al carei nivel minim nu poate fi facuta nici o derogare si care este aplicata intr-un stat membru de catre agentii de expeditie vamala nu a fost considerata ca o taxa avand efect echivalent unui drept vama in intelsul Tratatului, daca importatorii pot in fapt sa opteze daca sa foloseasca sau nu serviciile unor asemenea persoane cu rezultatul ca acel tarif nu este obligatoriu pentru oricine doreste sa faca o declaratie vamala.