Învățământul în Uniunea Europeană

Învațamântul în Uniunea Europeana

Calitatea educaţiei şi formaria profesională este considerată în toate statele membre să fie o preocupare prioritara. Nivelul ridicat de cunoştinţe, competenţe şi abilităţi sunt considerate a fi o bază pentru ocuparea forţei de muncă. Invăţarea pe tot parcursul vieţii este un mijloc important de modelare a viitorului pe plan profesional şi personal.O educaţie de înaltă calitate este esenţială în lumina politicilor pieţei forţei de muncă, şi libera circulaţie a fortei de munca în cadrul Uniunii Europene.

Faţa de situaţia din anul 1999, în ultimii 6-7 ani exista in cadrul UE o clara tendinţa de asigurare a unor repere si „standarde” comune la nivel european si nu numai. Calea spre un asemenea cadru comun a început în a doua parte a anilor 90.

1996: Raportul OECD: ”Educaţia permanentă pentru toţi („Lifelong Learning for All”). Raportul a reunit concluziile miniștrilor educaţiei din ţările europene. Educaţia de-a lungul intregii vieţi era considerată drept mijlocul fundamental de imbogăţire a vieţii personale, a cresterii economice si a menţinerii coeziunii sociale. Se cerea elaborarea unor strategii de implementare a acestei idei;

1996: Cartea Alba a UE – “Către societatea invăţării” (“Towards the Learning Society”), realizat in cadrul “Anului European al Educaţiei Permanente”. Raportul stabilea ca societatea viitorului este o societate a invăţării; de asemena, se arăta ca educatia si formarea sunt mijloacele esentiale pentru constientizarea individului, crearea sensului apartenetei, promovarea de-a lungul vietii si auto-realizare.

1996: Raportul UNESCO – “Învatarea – Comoara dinlauntru: Educaţie pentru Secolul 21” (“Learning the Treasure within: Education for the 21st Century”). Se arată, printre altele, că educaţia permanentă este principiul esenţial al educaţiei in secolul al XXI-lea. Un nou cadru politic este necesar pentru adaptarea individului la cerinţle crescânde ale pieţei muncii, precum şi pentru o mai buna stapânire de catre acesta a schimbarilor in dinamica existenţei

Pe baza unor asemenea documente, dar şi a altora asemănătoare, in UE, coordonarea şi corelarea calitativă a sistemelor educaţionale ale ţarilor membre a devenit o realitate palpabilă mai ales din anul 2000 incoace.

Articolul 149 din Tratatul CE prevede că "Comunitatea trebuie să contribuie la dezvoltarea unei educaţii de calitate prin încurajarea cooperării între statele membre şi, dacă este necesar, prin sprijinirea şi suplimentarea acţiunilor lor, respectând pe deplin responsabilitaţile faţa de învăţământ, organizarea sistemelor educaţionale şi culturale şi a diversităţii lingvistice ".

În cadrul programului de acţiune comunitară Socrates, calitatea educaţiei este obiectivul principal al acţiunilor programului. Calitatea educaţiei a fost astfel o chestiune prioritară pentru analiză, şi un număr de studii şi proiecte de cercetare au fost lansate cu scopul de a consolida cooperării la nivel european în domeniu.

Aceste iniţiative au pavat drumul pentru proiectul pilot privind evaluarea calităţii în învăţământul şcolar,care a fost implementat în 101 licee din întreaga Europă în 1997/98. Pe baza rezultatelor programului pilot, Comisia a adoptat în ianuarie 2000, o propunere de recomandare a Parlamentului European şi a Consiliului privind "cooperarea europeană în evaluarea calităţii în învăţământul şcolar", bazat pe articolul 149 şi 150 din tratat.

Șaisprezece indicatori privind calitatea educaţiei şcolare selectate de către comisia de lucru de experţi naţionali, oferă un set suplimentar de informaţii, care începe să picteze o imagine de calitate în şcolile europene:

1. Matematică

2. Lectură

3. Ştiinţă

4. Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (TIC)

5. Limbi străine

6. A învăţa să înveţi

7. Civică de succes şi tranziţie

8. Renunţări

9. Finalizarea învăţământului liceal

10. Participarea la Monitorizare a învăţământul superior de educaţie şcolară

11. Evaluarea educaţie şcolară

12. Resurse „participarea părinţilor” şi Structuri

13. Educaţie şi formare a cadrelor didactice

14. Participarea la învăţământul pre-primar

15. Numărul de elevi per calculator

16. Cheltuielile educaţionale pe indicatori „student”.

La o examinare sumară si la modul foarte general, temele cele mai relevante ale acestei reflecţii europene sunt urmatoarele:

• Fundamentele teoretice (filozofice) ale educatiei (pe ce baza se educăm): opțiunea pentru filozofia educației permanente de-a lungul si “de-a latul” intregii vieți („life-wide education);

• Obiectivele educației (cu ce scop se educă), (atingerea “compețentelor cheie” cu tot ceea ce implică acest proces)

• Continutul educației (prin recursul la ce anume se educăm) (“kit-ul educațional de bază” sau “lădița cu instrumente” pe care scoala o ofera tinerilor – engl. „survival kit”; fr. boite a outil)

• Practicile educaționale – cum anume se educă

• Monitorizarea si evaluarea calității (cat de bine se facem ceea ce se facem) – stabilirea de standarde înalte și de indicatori.

• Rolul si calitatea resursei umane din educație (cine educa si cum).

Mecanismele de formulare participativă de politici (cum se planifică si cum se decide).

Nu este vorba nicidecum despre copierea unuia sau a altuia dintre modele, nici macar despre căutarea unor „modele europene” in plan sectorial. Dimpotrivă, se incurajează diversitatea, elaborarea unor soluții adaptate la nevoile concrete ale fiecărei țari in parte.

Nu numai filozofia acestei corelări și racordări la o serie de standarde comun acceptate este una nouă; nouă este și metodologia de elaborare acestor standarde, denumită „metoda de coordonare deschisă” (engl. ”open method of coordination”) (statuat in noiembrie 2003). Există, în acest sens, patru instrumente consacrate de coordonare deschisă a eforturilor de politică educațională:

Țintele (engl. Benchmarks), adică obiective concrete de atins, de natură calitativă și cantitativă, pentru un anume an sau pentru o perioadă de timp, exprimate în cifre relative sau absolute.

Indicatorii, i.e. o anumită serie de date care pot fi monitorizate în timp ca o indicare a dezvoltarii/progresului în aria de politici educaționale avuta in vedere.

Revizuirea reciprocă (engl. Peer review).