Istoria Dreptului Românesc

Definiţia pedepsei

Pedeapsa este o măsură de represiune, sancţiune aplicată celui care a săvârşit o greşeală, în limbajul de specialitate juridică, noţiunea de o pedeapsă înseamnă o măsură de constrângere prevăzută de lege şi aplicată cuiva de o instanţă judecătorească drept sancţiune pentru o infracţiune. (Dicţionarul Explicativ al Limbii Române)

Sistemul pedepselor în istoria dreptului român, analiză comparativă pe epoci istorice

1. Perioada geto-dacică (Sec. IV î.Hr. – Sec. I î.Hr.)

În această perioadă normele punitive existau în scopul apărării ordinii sociale pe temeiul idei de reciprocitate. Din puţinele informaţii rămase, rezultă că dreptul penal geto-dac cuprindea dispoziţii severe cu privire la apărarea persoanei, a familiei şi a proprietăţii. Printre infracţiunile mai aspru pedepsite era şi încălcarea interdicţiilor religioase şi se practica răzbunarea sângelui, iar pedepsele aplicate, respectiv cunoscute au fost:

- supunerea vinovatului oprobiului public, urmând ca acesta să fie silit să părăsească colectivitatea

- pedepsirea cu moartea

2. Perioada Daciei Romane (106-206)

Desfiinţarea statului dac şi organizarea în locul său a unei provincii imperiale romane a fost rezultatul unei perioade îndelungate de lupte între daci şi romani, iar în ceea ce priveşte sistemul pedepselor aplicate acestea au respectat dreptul roman. În ceea ce priveşte materia dreptului penal un număr foarte mic de fapte au fost socotite a atinge interesele statului, aşa cum era înalta trădare, luarea de mită şi delapidarea.

În această perioadă principalele pedepse aplicate au fost următoarele:

- pedeapsa cu moartea

- trimiterea la cariera de piatră sau în ocne

- decăderea din drepturi

- Comparând sistemul pedepselor epocii geto-dacice şi al perioadei Daciei Romane se observă că, în perioada geto-dacică normele punitive existau în scopul apărării ordinii sociale, conţinând dispoziţii severe cu privire la apărarea persoanei, a familiei şi a proprietăţii în timp ce în epoca daco-romană dispoziţiile sistemului punitiv au respectat reglementările dreptului roman.

- În perioada daco-romană se observă, ca şi măsură punitivă, decăderea din drepturi a persoanei vinovate, măsură ce nu era reglementată în epoca geto-dacică. În acest sens este de menţionat şi faptul că se introduce trimiterea la cariera de piatră sau în ocne a vinovatului, faţă de epoca precedentă, acest aspect, cel mai probabil, a intervenit datorită influenţei romane.

3. Perioada prefeudală (Sec. IV-XIII)

1. Obştea teritorială şi confederaţiile de obşti (Sec. IV-IX)

În această perioadă se observă că, după retragerea aureliană, marea majoritate a populaţiei daco-romane rămâne pe loc, oraşele decad şi se începe o ruralizare pe aceste teritorii.

În privinţa dreptului penal se observă că obştile săteşti îl aplicau într-un mod nescris, întemeiat pe obiceiuri. În cazurile în care membrii obştei provocau între ei daune, conflictele se rezolvau în cadrul obştei pe temeiul solidarităţii rudelor.

În această epocă dominau infracţiunile săvârşite contra persoanei şi nu cele săvârşite contra patrimoniului.

Pedepsele aplicate erau următoarele:

- izgonirea vinovatului din cadrul obştii săteşti (în cazul crimei)

- expunerea persoanei vinovate oprobiului public

- este de reţinut faptul că nu se pedepsea furtul săvârşit pentru consumul pe loc

2. Ţările şi Legea Ţării (SEC. IX-XIV) – Începuturile dreptului medieval

Această perioadă din istorie se caracterizează prin afirmarea poporului român ca personalitate distinctă din punct de vedere etnic, cu organizare politică şi cu norme juridice proprii, tipice feudalismului timpuriu. În această epocă apare şi „Legea Ţării” , lege formată din cutume ale sistemului normativ vicinal la care, ulterior, se adaugă cutume noi create pentru a reglementa raporturi de drept public în cadrul noilor formaţiuni statale rudimentare. Având în vedere aria etnogenezei româneşti, Legea Ţării aplicată în enclavele româneşti aflate pe teritoriul altor state medievale a fost denumită Ius Valachicum.

În ceea ce priveşte sistemul punitiv din această perioadă, aşa cum a reglementat Legea Ţării au fost apărate valorile şi relaţiile care interesau ordinea feudală, aceste dispoziţii având un caracter discriminatoriu, având în vedere că aceleaşi fapte au fost pedepsite diferit în funcţie de statutul social deţinut de către infractor. În acest sens este de reţinut că infracţiunile puteau fi răscumpărate prin plata unei sume de bani.

- După compararea perioadei Daciei Romane cu Epoca Prefeudală rezultă că în epoca cea din urmă nu se petrece o schimbare semnificativă în ceea ce priveşte pedepsele aplicate faţă de epoca precedentă. Ca şi măsuri punitive erau aplicate, aşa cum s-a procedat pe parcursul a celor două epoci precedente expunerea persoanei vinovate oprobiului public.

- La începutul epocii medievale, după formarea „Legii Ţării” şi, în ceea ce priveşte sistemul pedepselor, în principal au fost apărate valorile şi relaţiile aferente ordinii feudale cu caracter discriminatoriu, întrucât aceleaşi fapte erau pedepsite într-un mod diferit în funcţie de statutul social al infractorului în timp ce în epoca precedentă nu au fost avute în vedere asemenea criterii de statut social.

- O altă diferenţă faţă de epoca precedentă şi care trebuie reţinută este faptul că, în această epocă persoana vinovată avea posibilitatea de a-şi răscumpăra infracţiunea prin plata unei sume de bani.