Istoria dreptului românesc

Căsătoria a apărut cu mult timp înaintea creştinismului, jucând un rol important, atât din punct de vedere social, cât şi economic. Ea dăinuie până în timpul zilelelor noastre, fiind unul din evenimentele de seamă din viaţa oamenilor.

Căsătoria, ca definiţie, reprezintă uniunea legală, liber consimţită între un bărbat şi o femeie pentru întemeierea unei familii.

Modestinus, jurist roman, spunea că o căsătorie este “unirea dintre un bărbat şi o femeie într-o legătură pen tru întreaga viaţă, o împărtăşire a dreptului divin şi uman.

Familia este considerată ca fiind fundamentul societăţii, ea devenin un element de stabilitate social. Stabilitatea ei determină stabilitatea societăţii.

În continuare vom vedea care a fost evoluţia căsătoriei şi a familiei în istoria dreptului românesc.

1.CĂSĂTORIA ŞI FAMILIA ÎN EPOCA DACO ROMANĂ

Familia şi implicit căsătoria au evoluat în funcţie de diverşi factori economici şi sociali. Pe măsură ce se dezvoltau diferenţierile sociale şi se întărea poziţia economic a şefului de familie, “monogamia” se impunea, întrucăt ea se năştea ca urmare a concentrării nunor avuţii mai mari într-o singură mână şi anume în mâna bărbatului.

Din relatările poetului roman Horaţiu, reţinem că familia, pe lângă monogamă, era patrilocală şi patrilineară: soţia locuia la bărbat, descendenţa se stabilea după tată, iar copii rămâneau în familia acestuia şi după moartea mamei.

De creşterea copiilor mici se ocupau îndeosebi mamele, însă de la o anumită vârstă de educarea copiilor, “pentru viaţă”, se ocupau mamele în cazul fetelor, iar bărbaţii în cazul băieţilor.

În epoca statalităţii dacice, pentru a se încheia căsătoria pereche, fetele erau răpite şi cumpărate de la rudele sale gentilice. Mirele oferea daruri ca preţ de răscumpărare a viitoarei mirese.

Conform precizărilor lui Popomnius Helo, în legătură cu constituirea căsătoriei, fetele erau cumpărate la licitaţie publică sau individual, iar preţul variind în funcţie de cinstea şi frumuseţea acestora. Acest aspect nu se aplica şi fetelor urâte, ele având obligaţia de a-şi cumpăra un soţ.

Spre deosebire de epoca statalităţii dacice (care datează din anul cca 82 î. Hr. - 106 d. Hr.), în epoca dacia romană (care datează din anul 106-275), era stabilită o vârstă minimă pentru căsătorie, astfel ca legislaţia lui Augustus reglementează această situaţie a vârstei minime, ridicând-o la 12 ani pentru femei şi 14 ani pentru bărbaţi. Însă această lege nu a fost respectată deoarece căsătoriile pentru romani erau considerate ocazii de a crea legături de familie.

O primă deosebire între epoca statalităţii dacice şi cea dacia romană o întâlnim în condiţia de fond a unei căsătorii legale, sub denumirea de connubium. Ius connubium reprezenta dreptul legal de a te căsători, doar căsătoriile încheiate între cetăţeni romani erau considerate legitime de către dreptul roman.

Dacă în epoca statalităţii dacice, instituţia căsătoriei nu era complex, în epoca daciei romane aceasta nu se putea realize dintre romani şi o latină sau o peregrină, întrucât nu era considerată legitimă, decât dacă doar aceasta primea în mod excepţional ius connubium.

În cazul căsătoriei dintre un cetăţean roman şi o peregrină, ce primise ius connubium, căsătoria era considerată căsătorie romană, iar copii rezultaţi aveau soarta tatălui.

Dacă un cetăţean roman voia să se însoare cu o peregrină, ce nu primise ius connubium, copii rezultaţi aveau soarta mamei, aşadar vor fi peregrine, deşi tatăl era cetăţean roman. Însă această lege a fost interpretată restrictive de legea Municia, care spune că cei născuţi dintre uniunea unei romane şi un peregrine, vor urma condiţia inferioară a tatălui.

În cazul în care un cetăţean roman se căsătorea cu o peregrină, crezând dintr-o eroare că ea este cetăţeană romană, aceasta dobândea cetăţenia romană, la fel şi copii care intrau în puterea şefului de faimilie. Situaţia era similar dacă o cetăţeancă romană se căsătorea cu un peregrin.

Observăm că în nici una dintre cele două epoci nu este menţionat dacă instituţia căsătoriei se încheia în baza unui act scris sau nu.

2.CĂSĂTORIA ŞI FAMILIA ÎN EVUL MEDIU ROMÂNESC

Căsătoria în societatea medieval era un ansamblu de obiceiuri şi reguli create în lumea antică. Bazele căsătoriei au derivate din legile romane şi au devenit