Istoria dreptului românesc

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: pdf
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 2924
Mărime: 728.29KB (arhivat)
Cost: 6 puncte
Facultatea de Drept "Simion Barnutiu"
Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu

Extras din document

Cutuma, denumită și tradiție, obicei sau consuetudine, a reprezentat pe parcursul timpului

unul dintre cele mai importante izvoare formale ale dreptului, chiar dacă astăzi, în multe sisteme

de drept, nu i se mai recunoaște această calitate sau nu i se mai acordă aceeași importanță. Studiul

cutumelor are un rol deosebit în descifrarea modului de formare a dreptului pozitiv și în

explicitarea specificului național al unui sistem juridic. Prin studierea așa numitului folclor juridic,

care implică cercetarea analitică a conținutului juridic existent în obiceiuri, datini, tradiții, pot fi

conturate nu numai normele juridice ale unei comunități în evoluția sa istorică, ci și concepțiile și

principiile ei juridice generale. Cutuma este cel mai vechi izvor formal al dreptului. Așa cum arăta

un renumit sociolog al dreptului, înainte de existența legilor și a normelor de organizare decretate

expres, termenii de datină și tradiție erau singurii utilizabili în acest domeniu.

Regulile cutumiare se revelează prin repetarea constantă a unor acte, însoțite de un sens,

fie chiar obscur, dar adânc și puternic, de obligativitate. Pentru a fi vorba de o cutumă juridică este

nevoie ca respectarea regulii respective să se sprijine pe convingerea că această repetare e absolut

obligatorie, așa încât alții pot să o pretindă, și deci nu depinde numai de voința subiectivă a celui

care trebuie să i se supună.

Cutuma implică de asemenea o anumită durată, pentru că nu se poate constata

uniformitatea în seria actelor repetate fără o trecere a timpului destul de îndelungată.

Cutuma fiind construită pe cazuri concrete, acestea trebuie să fie consacrate ca precedente,

adică să le fie recunoscută valoarea juridică. Norma generală consacrată prin cutumă se constituie

prin generalizarea a ceea ce s-a dovedit a fi comun cazurilor concrete analizate, găsindu-se acest

element comun și într-un caz nou, astfel încât să i se aplice norma cutumiară, cu aceeași putere cu

care i s-ar aplica legea.

Cutuma nu este pur și simplu practică, cum este jurisprudența, ci este o practică îndelungată

considerată dreaptă, de cele mai multe ori „o practică imemorabilă, considerată ca lege din

strămoși”.

Normele cutumiare sunt norme prin care un comportament este determinat ca fiind

obligatoriu prin obișnuință. Dacă persoane care trăiesc în aceeași societate se comportă pe parcursul unei anumite perioade, în anumite condiții similare, într-un anumit mod, în indivizi ia

naștere dorința de a se conforma modului în care se comportă majoritatea membrilor acelei

societăți. Sensul subiectiv al actelor care constituie starea de fapt a obișnuinței nu este la început

o obligație.

Apariția și evoluția cutumei, ca izvor formal al dreptului

Ca regulă socială, obiceiul precede dreptului. El apare și se cristalizează în epoca de

formare și dezvoltarea incipientă a societății, fiind expresia unor necesității pe care orice societate

le resimte, necesității legate de conservarea valorilor societății. Rolul obiceiului juridic diferă de

la o epocă istorică, la alta. La început, sensul exact al cutumelor s-a aflat doar în memoria câtorva,

al celor ce judecau, iar cunoașterea și aplicarea normelor cutumiare numai de către casta

judecătorilor, care aproape în totalitate erau și preoți, a impus credința că aceste reguli erau

emanate de la divinitate.

În dreptul roman originar, obiceiul juridic era expresia moravurilor bătrânilor, un gen de

convenție tacită a membrilor socității sau a grupurilor sociale. Pentru ca un obicei să devină un

adevărat izvor de drept trebuia să îndeplinească anumite condiții și anume:

- să existe o (inveterata consuetudo), adică să fie un obicei străvechi ce a fost instituit de strămoși;

- să se bucure de (tenaciter servata), adică să fie aplicat cu stăruință, cu tenacitate;

- să existe(opinio necessitasis), adică tendința obligativității sale;

- să existe o (tacita conventio populi),adică consimțământul tacit general, adeziunea unanimă a

poporului roman.

În vremea regalității și în primele secole ale Republicii, cutuma a jucat un rol deosebit de

important;dreptul scris încă nu se delimitase, nu își conturase un ansamblu cuprinzător de norme

care să îi impună, în toate domeniile vieții sociale.

În epoca postclasică și bizantină cutumele devin cel mai important și, uneori, singurul izvor

de drept. După căderea Imperiului Roman, legile scrise s-au transformat în cutume,

nemaiaparținând puterii de stat care ar fi trebuit să aibă rolul de a menține autoritatea textelor

scrise. Populațiile ce se aflau sub influența dreptului roman au continuat să aplice reglementările

și principiile acestuia sub forma cutumelor, așa cum s-a întâmplat în Italia, în sudul Franței, în

Spania și în Anglia unde s-a întemeiat faimosul common law, drept cutumiar care dăinuiește încă

și astăzi .Încă din secolul al XII-lea în Anglia cutumele erau centralizate sub formă de precedente,

iar judecătorul aplica, în cazul unor spețe identice, cea mai bună cutumă. În epoca modernă, după

revoluțiile burgheze, în sistemele din familia romano -germanică se reduce sfera de influență a

obiceiului. Explicația constă în transformările profunde și alerte intervenite în viața

economicosocială, politică și spirituală a societăților europene occidentale, care au impus un ritm

dinamic în reglementarea noilor relații sociale . Începând cu epoca modernă se constată, în general,

o scădere a rolului obiceiului juridic, ajungându-se aproape la dispariția sa în dreptul continental

european.

Bibliografie

1. Popescu A., Teoria generală a dreptului, București: Editura Fundația România de Mâine, 1997.

2. Romulus G., Oana M., Drept privat roman. Vol. I, Târgu Mureș: Editura Universității Ecologice

„Dimitrie Cantemir”, 1995.

3. Hanga Vl., Drept privat roman, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1978

4. Djuvara M., Teoria generală a dreptului. Drept rațional, izvoare și drept pozitiv, București:

Editura All Beck, 1999.

5. Dogaru I., Dănișor D.C., Dănișor Gh.,Teoria generală a dreptului, București: Editura științifică,

2007.

6. Tackacs L., Niciu M., Drept internațional public, București: Editura Didactică și Pedagogică,

1976.

7. Dumitrescu C.A., (2000), Introducere în teoria izvoarelor dreptului, București: Editura Paideia,

2000.

8. Hanga Vl., Istoria dreptului românesc-Dreptul cutumiar, Iași: Editura Fundației

,,Chemarea’’,1993.

9. Voicu C., Teoria generală a dreptului, Bucureș

Preview document

Istoria dreptului românesc - Pagina 1
Istoria dreptului românesc - Pagina 2
Istoria dreptului românesc - Pagina 3
Istoria dreptului românesc - Pagina 4
Istoria dreptului românesc - Pagina 5
Istoria dreptului românesc - Pagina 6
Istoria dreptului românesc - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Istoria dreptului romanesc.pdf

Alții au mai descărcat și

Dreptul la un proces echitabil, jurisprudența CEDO și jurisprudența împotriva României

INTRΟDUCЕRЕ Cοnvеnția pеntru apărarеa drеpturilοr οmului și libеrtățilοr fundamеntalе, еlabοrată în cadrul Cοnsiliului Еurοpеi, dеschisă pеntru...

Istoria dreptului românesc

1. Introducere Pentru a înțelege evoluția constituțională a României este imperios necesar să înțelegem acest termen. Deci, ce înseamnă...

Istoria dreptului românesc

Cercetarile antropologiei juridice au relevant cu certitudine ca dreptul incepe acolo unde se inaugureaza viata in societate prin expresia ubi...

Evoluția izvoarelor formale în dreptul românesc - cutuma

1. Conceptul izvorului de drept Izvoarele dreptului românesc, în special izvoarele formale constituie baza ştiinţelor juridice care nu sunt...

Legea ca izvor de drept

1. IZVORUL DE DREPT Teoria generală a dreptului abordează termenul de izvor într-un sens larg şi într-unul restrâns, respectiv în sens material şi...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Protecția Europeană a Drepturilor Omului - Spețe

Rezolzare 1.Cu privire la internarea domnului F.G. la ordinul primarului observăm o încălcare a ordinului 5 din Convenția Europeană a Drepturilor...

Speta Comentata Curtea Europeana a Drepturilor Omului

I. INTRODUCERE În 2006 au fost pronuntate 14 hotarâri pe tipologia cauzelor Strain si Paduraru din 21.07.2005 si respectiv 1.12.2005, prin care...

Te-ar putea interesa și

Evolutia Casatoriei si Familiei in Istoria Dreptului Romanesc

Casatoria ca institutie a aparut cu mult inaintea crestinismului, jucand un rol crucial din punct de vedere social si economic din timpuri...

Scurtă prezentare a dreptului român

I. Definiţia Dreptului Roman A da o definiție concisă Dreptului roman nu este de ajuns, asta ar însemna să răpim din complexitatea acestei stiințe...

Evoluția Dreptului de Proprietate în Istoria Dreptului Românesc

Dreptul de proprietate este acel drept real în virtutea căruia titularul dreptului, persoana fizică sau juridică, este îndreptăţit să posede, să...

Istoria dreptului românesc

1. Introducere Pentru a înțelege evoluția constituțională a României este imperios necesar să înțelegem acest termen. Deci, ce înseamnă...

Istoria dreptului românesc

Cercetarile antropologiei juridice au relevant cu certitudine ca dreptul incepe acolo unde se inaugureaza viata in societate prin expresia ubi...

Evolutia Casatoriei si Familiei in Istoria Dreptului Romanesc

Periodizarea istoriei dreptului poate constitui motiv de controverse. Aceasta cu atat mai mult cu cat in stiintele istorice exista discutii in ceea...

Istoria Dreptului Românesc

Definiţia pedepsei Pedeapsa este o măsură de represiune, sancţiune aplicată celui care a săvârşit o greşeală, în limbajul de specialitate...

Istoria Dreptului Romanesc

ISTORIA DREPTULUI ROMANESC PRIMELE PRAVILE In epoca feudala apar primele legi scrise in tarile romane. Reusit-au aceste legiuiri, pana in epoca...

Ai nevoie de altceva?