Istoria Dreptului si Statului Romanesc - Marile Monumente Legislative ale Evului Mediu

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Istoria Dreptului si Statului Romanesc - Marile Monumente Legislative ale Evului Mediu.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 12 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

§1. Pravilele bisericeşti – primele legiuri scrise 3
§2. Pravile în limba slavonă 4
§3. Pravile în limba română 4
§4. Conţinutul pravilelor bisericeşti 5
§5. Aplicarea pravilelor bisericeşti 6
§6. Importanţa pravilelor bisericeşti 6
§7. Apariţia şi conţinutul pravilelor laice - Cartea românească
de învăţătură şi Îndreptarea legii 6
§8. Pravilniceasca condică 9
§9. Pandectele paharnicului Toma Carra 10
§10. Manualul juridic al lui Andronache Donici 10
§11. Codul Calimah 10
§12. Legiuirea Caragea 11
Bibliografie 12

Extras din document

§1. Pravilele bisericeşti – primele legiuri scrise

Până în secolul al XV-lea, Legea ţării a fost singurul izvor de drept în ţările române. Din secolul al XV-lea, alături de Legea ţării, s-au adoptat şi legiuirile scrise. Primele noastre legiuri scrise au fost pravilele bisericeşti. Aceasta pentru că în politica sa de centralizare şi consolidare a puterii, domnia s-a sprijinit pe biserică. Acest sprijin era, în primul rând, datorită faptului că biserica avea autoritatea spirituală necesară pentru a-i determina pe cetăţeni să respecte dispoziţiile dreptului scris. În al doilea rând, biserica avea organizarea ierarhică la scara întregului stat, fiind astfel în măsură să asigure aplicarea legislaţiei scrise pe întregul teritoriu al statului.

Termenul de pravilă, sau canon înseamnă „îndreptar”

Pravilele bisericeşti conţineau reguli uniforme pentru toate regiunile ţării, fiind întocmite din ordinul conducerii supreme a bisericii în acţiunea lor de centralizare a puterii de stat, domnitorii români au găsit în pravile mijlocul juridic de a influenţa comportarea supuşilor, într-un sens nou şi uniform, altul decât cel al obiceiului, diferit de la o regiune la alta a ţării.

În concepţia de atunci, normele de drept ţineau de domeniul religios. Primul strat al terminologiei religioase este latinesc. Dar în epoca feudalismului timpuriu, în sudul Dunării s-au format statele slave. Aceasta explică influenţa creştină a Bizanţului exercitată prin filieră slavă. Odată cu întemeierea statelor feudale româneşti a fost consacrată regula după care toate reglementările bisericii ortodoxe trebuiau să aibă ca model nomocanoanele bizantine (colecţii de legi imperiale bizantine şi de hotărâri ale sinoadelor bisericii ortodoxe de la Constantinopol). Domnii ţărilor române au respectat această regulă, dar au preluat nomocanoanele bizantine nu direct, ci prin intermediul statelor slave, deci în limba slavonă. Limba slavonă a devenit limba cancelariei domneşti şi a cultului religios. Aşa se face că primele pravile bisericeşti au fost scrise în limba slavonă, cu toate că poporul şi nici măcar toţi preoţii nu cunoşteau această limbă.

Pravilele întocmite în ţările române prezintă un caracter official, elaborarea lor fiind rezultatul poruncii şi cheltuielii domnului sau a mitropolitului ţării, care au admis spre folosire numai izvoarele canonice bizantine

Necesităţile aplicării practice a normelor de drept scris au impus ulterior scrierea pravilelor în limba română, mai devreme decât în viaţa de stat şi cult religios unde a continuat să se folosească un timp mai îndelungat tot limba slavonă.

Primele pravile, atât cele în limba slavonă cât şi cele în limba română, au fost redactate şi răspândite sub formă de manuscrise, iar mai târziu apar pravilele tipărite în limba română, continuându-se în acelaşi timp întocmirea pravilelor manuscris în ambele limbi.

§2. Pravile în limba slavonă

Cea mai veche pravilă scrisă în limba slavonă este Pravila de la Târgovişte, scrisă în anul 1452 de către grămăticul Dragomir din porunca domnitorului Vladislav al II-lea.

În Moldova, cea mai veche pravilă este Pravila de la Mănăstirea Neamţului scrisă în anul 1474 de către ieromonahul Ghervasie pentru Ştefan cel Mare, denumită „Pravila vel” (Pravila cea mare).

Avem apoi Pravila de la Bisericani în ţinutul Neamţului scrisă în 1512 de ierodiaconul Nicodem la ordinul lui Bogdan al II-lea voievod, cea de a doua Pravilă de la Mănăstirea Neamţului din 1557 scrisă la porunca mitropolitului Grigore, Pravila de la Putna din 1581 destinată episcopiei Romanului şi dăruită apoi Mănăstirii Putna de către episcopul Eustratie, întocmită „cu mâna ritorului şi sholasticului Lucaci” (de aceea denumită şi „Pravila lui Lucaci Sholasticul”) Pravila de la Mănăstirea Bistriţa a Moldovei din 1618, Pravila de la Mănăstirea Bistriţa a Olteniei din 1636 scrisă de mitropolitul Teofan.

Aceste pravile, scrise în limba slavonă, se caracterizează prin unitate de conţinut, pentru că au avut la bază aceleaşi izvoare, dintre care menţionăm: texte legislative ale unor împăraţi bizantini (Leon Filozoful), lucrări ale părinţilor bisericii, autori de canoane (Ioan Postnicul, Nichita Eracleanul, Nichifor al Constantinopolului), precum şi nomocanonul „Sintagma alfabetică” a lui Matei Vlastares care a fost de altfel izvorul principal. Aceasta din urmă a fost scrisă în 1335 la Salonic şi cuprindea o înşiruire de norme de comportare în societate, precum şi norme de drept. S-a bucurat de o largă circulaţie şi a fost foarte apreciată în rândul ortodocşilor.

§3. Pravile în limba română

Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea apar primele pravile bisericeşti scrise în limba română.

Este probabil ca pravilele în limba română care s-au păstrat până azi au reprodus manuscrise mai vechi întocmite în Moldova

„Pravila Sfinţilor Apostoli”, scrisă şi tipărită la Braşov de către diaconul Coresi între anii 1560 şi 1580. Se mai numeşte şi Pravila de la Ieud, deoarece un fragment din această pravilă a fost descoperit în 1921, la Ieud, în Maramureş.

„Pravila Sfinţilor” după învăţătura marelui Vasile, apărută în Moldova la începutul secolului al XVII-lea, pravilă care are un conţinut aproape identic cu cel al Pravilei de la Ieud.

Fisiere in arhiva (1):

  • Istoria Dreptului si Statului Romanesc - Marile Monumente Legislative ale Evului Mediu.doc