Istoricul constituțiilor românești

Constitutia în România a aparut mult mai târziu decât constitutiile din tarile europene din vest, cu toate ca aparitia ei a fost determinata de aceleasi cauze care au determinat aparitia constitutiilor din restul lumii.

Aceasta întârziere se explica prin aceea ca epoca moderna, dezvoltarea tehnica, economica, sociala si culturala a început în România mult mai târziu datorita dominatiei Imperiului Otoman.

În cadrul premizelor istorice ale primei Constitutii din România, o importanta deosebita îl are în înfaptuirea în anul 1859 a Statului National, prin unirea Munteniei si Moldovei sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

Pe data de 2 mai 1864, prin lovitura de stat, acesta a desfiintat Adunarea electiva si a supus plebiscitului „ Statul dezvoltator al Conventiei din 7/19 august 1858 ”, cunoscut în istorie ca „ statul lui Cuza ” si Legea Electorala. Aceste doua acte alcatuiesc prima Constitutie a României.

Pe data de 10/11 februarie 1866, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza este obligat sa abdice, întâlnindu-se o locotenenta domneasca, ca apoi pe teritoriul României sa fie adus un print strain.

În acelasi an se adopta Constitutia României dupa modelul constitutiei belgiene, considerata, atunci, a fi cea mai liberala constitutie.

CONSTITUTIA ROMÂNA DIN 1866 cuprinde 133 de articole, prin care se reglementeaza cele mai importante relatii sociale. Normele juridice cuprinse în constitutia sunt sistematizate în opt titluri si anume :

TITLUL I, despre teritoriul României.

Chiar în primul articol, Constitutia prevede ca „Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”; astfel se consacra caracterul unitar si indivizibil al statului român.

TITLUL II, despre drepturile românilor.

Constitutia proclama drepturile fundamentale ale cetatenilor, declarând ca în stat nu exista nici o deosebire de clasa si ca toti sunt egali în fata legilor.

Dar, datorita faptului ca drepturile electorale se acorda în raport cu averea, egalitatea în drepturi a tuturor cetatenilor este contrazisa.

TITLUL III, despre puterile statului.

Constitutia proclama ca toate puterile emana de la natiune. Puterea legiuitoare se exercita colectiv de catre Domnitor si Reprezentanta nationala, formata din doua camere si anume : Senatul si Adunarea deputatilor.

Puterea executiva apartinea Domnitorului, Constitutia stabilind regula monarhiei ereditare si numai dintr-o familie domnitoare straina.

TITLUL IV, despre finante.

O importanta deosebita este acordata proprietatii private care este declarata sacra si inviolabila (atr.19), stabilindu-se si garantia acestui drept, în sensul ca „nici o lege nu poate înfiinta pedeapsa confiscarii averilor”(art.17).

TITLUL V, despre puterea armatei.

TITLUL VI, dispozitiuni generale.

În art.128 se interzice suspendarea Constitutiei.

TITLUL VII, despre revizuirea Constitutiei

TITLUL VIII, dispozitii tranzitorii si suplimentare

Aceste dispozitii stabileau un anumit program legislativ.

Constitutia româna din 1866, desi o constitutie cam rigida, a suferit mai multe modificari; dintre cele mai importante , ar fi dispozitiile privitoare la drepturile politice în 1879, cele privitoare domn, presa, sistemul electoral si la pamânturile rurale în 1884, dispozitiile privitoare la garantarea dreptului de proprietate si cele privitoare la dreptul de vot în 1917 si cele mai importante în 1918, ca urmare a desavârsirii statului national unitar român.

Constitutia de la 1866 a organizat statul român având la baza principiul separatiei puterilor în stat, a consacrat proprietatea privata ca pe un drept sacru si inviolabil, a preluat anumite drepturi si libertati cetatenesti si politice, aceste prevederi constituind un progres. Totodata, Constitutia din 1866 a instituit principiul monarhiei straine ereditare.

Constitutia de la 1866 a ramas în vigoare peste o jumatate de secol, perioada de timp în care societatea româneasca s-au produs o serie de transformari importante industriale, economice.

Astfel a sporit productia industriala si agrara, s-a desfiintat sistemul monetar national, s-a desfiintat sistemul breslelor (1873), s-a înfiintat sistemul monetar national, s-a adoptat legea învoielilor agricole (1866).