Ius Valachicum o Creație Originală Românească

„Ius valachicum” o creatie originala româneasca

(Legea tarii)

1. Izvoarele dreptului feudal

Datorita situatiei concrete a Tarii Românesti, datorita dezvoltarii lor mai lente, dar în primul rând datorita vechimii vietii sociale pe teritoriul lor, Cutuma a fost principalul izvor de drept cu sens formal. De aceea dreptul în aceasta perioada si în principal, în prima perioada a feudalismului, a avut un caracter cutumiar, legile fiind foarte rare.

Cutuma a fost cea care, în principal a reglementat relatiile sociale din societatea timpului respectiv. Obiceiul stravechi, dreptul nescris, legea tarii, dreptul cutumiar a constituit un ansamblu de reguli cutumiare conturate sub forma de reguli arhaice de conduita si convietuire sociala, începând din perioada prefeudala si pastrate aproape intacte pâna în perioada feudalismului.

Dreptul românesc nescris s-a format în cadrul unui lung proces istoric, având ca principal izvor normele cu caracter social existente pe teritoriul românesc al populatiilor trace si îndeosebi a geto-dacilor. La baza dreptului românesc gasim elemente proprii, originale, care sunt un produs al spiritului popular, idei impuse de necesitatile convietuirii membrilor comunitatii românesti respective.

În aceasta privinta are dreptate D. Cantemir când afirma ca „la mosteniri, testamente, partajul mostenitorilor, la hotarniciri, fiecare neam pe pamânt are obiceiurile lui proprii”.

2. Semnificatia notiunii de Ius valachicum

În vremurile ce au urmat disparitiei puterii Romei, în partea de rasarit a imperiului s-a dat o lupta decisiva pentru existenta între elementul migratoriu, elementul îndepartat de actiune a Bizantiului. Fiecare dintre acesti factori a iesit învingator într-o anumita zona pastrându-si înainte de toate pecetea etnica, fara ca influenta celorlalti factori sa dispara cu totul. Noua realitate etnica a poporului român nu putea sa faca sa scape contemporanilor, fiind surprinsa documentar sub nume propriu, respectiv cel de valah. Acest nume apare pentru prima data în mod cert în anul 980, într-o scrisoare a împaratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul. Acelasi împarat foloseste termenul de vlah pentru identificarea poporului român în anul 1020. Dupa anul 1020 mentiunile despre poporul român se înmultesc simtitor.

Jus valachicum ori Ius valachorum, astfel spus, „dreptul românesc”, este sistemul de reglementare obisnuielnica de obste, începând din perioada de descompunere si de formare a statelor feudale românesti si pâna la formarea, cristalizarea acestora ca state tipic feudale. El este rezultatul mai îndelungat al dezvoltarii istorice, cum este si istoria poporului nostru.

În documentele din limba slavona, care era limba oficiala a cancelariilor din Estul Europei, dreptul obisnuielesc, cutuma româneasca este numita Zacon sau obicei. Zacon în limba slovaca înseamna „lege” - voloskoi zacon.

În Tara Româneasca, „legea valaha” este mentionata într-un document din 1940; „legea românilor” într-un document din 1633.

Dreptul obisnuielesc românesc - afirma Stefan Pascu în „Voievodatul Transilvaniei” - este creat de o societate cutumiara pentru o societate cutumiara, fiind rezultatul unui lung sir de procese care corespund altui proces din care si extrage seva si puterea, procesul de autogeneza a românilor si de formare a limbii române. El s-a dezvoltat si s-a conturat tot mai bine pe masura dezvoltarii societatii românesti obstesti.

Dupa cum etnogeneza românilor si formarea limbii au fost unitare pe întreg cuprinsul etnic român, tot asemenea au fost unitare pe întreg teritoriul etnic românesc si normele dreptului obisnuielnic românesc în cele trei tari românesti: Transilvania, Muntenia, Moldova. Asadar, nu putem face o separatie arbitrara între Ius valachicum pentru Transilvania si obiceiul pamântului pentru celelalte zone românesti. Este unul si acelasi lucru.