Izvoarele Dreptului Administativ

Administratia publica, in cadrul statului de drept, trebuie sa se conformeze, in activitatea sa, normele juridice (cuvantul norma este echivalent cu cel de regula, respectiv de regula de conduita). Norma juridica fiind, de altfel, definita ca regula generala si obligatorie de conduita, al carei scop este acela de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, in caz de nevoie, prin constangere.

Pe aceasta cale, administratii sunt aparati impotriva arbitrarului si abuzului la care ar putea fi expusi daca administratia publica, prin autoritatile si functionarii sai, nu ar fi obligata sa actioneza in conformitate cu regulile de drept stabilite sau, mai precis, prestabilite.

Regulile de drept asigura, ca atare, coerenta actiunii administrative, care, altfel, este amenintata de instabilitate si dezorganizare, daca autoritatile si functionarii publici ar actiona dupa bunul lor plac.

De altfel, regula de drept opereaza sinteza si echilibrul intre exigentele libertatii administratilor si eficienta activitatii administratiei publice.

In acelasi timp, prin regula de drept actiunea administrativa isi gaseste izvorul activitatii cat si limita acesteia.

Izvorul sau sursa actiunii administrative, intrucat regula de drept, stabilind componentele, confera fiecarei autoritati si respectiv functionarului public temeiul juridic ce ii da dreptul sa actioneze, ii precizeaza obiectivele pe care trebuie sa le realizeze si, in sfarsit, ii determina atributiile corespunzatoare.

Limita actiunii administrative o privim in sensul ca administratia publica nu poate sa realizeze nimic impotriva regulii (normei) de drept, cu alte cuvinte, in afara cadrului legal.

Drept urmare, se impune, in continuare, precizarea naturii regulilor (normelor) juridice potrivit carora administratia publica trebuie sa se conformeze, adica a surselor izvoarelor dreptului adminitrativ, precum si a respectarii principiului legalitatii.

Analiza izvoarelor dreptului realizata de Teoria generala a dreptului, pune in evidenta doua acceptiuni ale notiuni: izvor de drept sens material si izvor de drept in sens formal.

Prima acceptiune reprezinta conditiile materiale, realitatile exterioare ale dreptului sau izvoare reale, adevarate "dat"-uri ale acestuia, care determina actiunea legiuitorului sau dau nastere unor reguli izvorate din necesitatile practice. Ele reprezinta factorii ce dau continut concret dreptului pozitiv, concentrand nevoile reale ale vietii si relevandu-le legiuitorului sub forma unor comandamente sociale.

Cea de-a doua acceptiune, reprezinta o forma juridica de exprimare a regulii de drept si anume forma exterioara, in fapt, o forma juridica de exprimare a vointei guvernantilor, ele fiind denumite si surse (izvoare) formale sau legale.

Cat priveste notiunea de izvor al dreptului administrativ, aceasta trebuie inteleasa ca fiind acele procedee prin care se elaboreaza regulile de drept.

Izvoarele dreptului administrativ reprezinta, in acest sens, modalitatile de exprimare a normelor (regulilor) dreptului administrativ care nasc, modifica sau sting raporturi de drept administrativ.

Asemenea procedee sunt identificate, in gemeral, in literatura juridica, prin izvoare scrise si izvoare nescrise.

Prima categorie de izvoare este elaborata de catre autoritatea publica, care le finalizeaza in norme (reguli) scrise, de aici si denumirea lor de izvoare scrise, al carui prototip este, de altfel, legea.

Cu privire la cea de-a doua categorie,elaborarea lor este mult mai nuantata, astfel: