Izvoarele Dreptului Civil

Dreptul constituie un sistem de norme, care îmbraca o anumita haina juridica, ia o anumita forma, datorita careia sunt aduse la cunostinta întregii societati.

„Dreptul, - scria Hegel, - trece în existenta faptica mai întâi prin forma, prin faptul ca este pus ca lege...”

Dreptul în egala masura tehnica si arta (a binelui si a echitatii – “jus est ars boni et aequi”), principiu de directie, de coeziune sociala ce da societatii caracterul de definit si coerenta, ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat si care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman în principalele relatii din societate, într-un climat specific manifestarii coexistentei libertatilor, apararii drepturilor esentiale ale omului si statornicirii spiritului de dreptate are nevoie pentru a i se crea posibilitatea de a fi cunoscut si receptat, în esenta si continutul sau, de modalitati speciale de exprimare, aceste forme de exprimare purtând denumirea de izvoare ale dreptului (sau surse ale dreptului).

Forma de exprimare a formelor juridice, modalitatea principala prin care dreptul devine cunoscut de cei al caror comportament îl prescrie poarta denumirea de izvor de drept.

Notiunea de izvor de drept este utilizata în mai multe sensuri, dintre care cele mai raspândite sunt:

- Izvor material si izvor formal al dreptului

- Izvor direct si izvor indirect

- Izvor scris si izvor nescris al dreptului

- Izvor intern si izvor extern al dreptului

Izvoarele materiale ale dreptului mai sunt denumite si izvoare reale. Sunt concepute ca un sistem de factori sociali, politici, ideologici, precum cadrul natural, social-uman, etc., care determina actiunea legiuitorului sau da nastere unor reguli izvorâte din necesitatea practica de reglementare prin norme juridice a unor relatii sociale.

Izvorul formal al dreptului se interpreteaza ca forma de adoptare sau sanctionare a normelor juridice, modul de exprimarea normelor, adica sursa în care normele juridice sunt reflectate. Izvorul formal caracterizeaza mijloacele speciale pe care statul le aplica pentru ca vointa guvernantilor sa capete un vesmânt juridic. De obicei, acest rol revine actelor normative.

Izvorul indirect sunt considerate acele izvoare, care pentru a fi considerate juridice, trebuie sa fie validate, sanctionata de autoritatea publica competenta. În calitate de izvor indirect pot servi, de exemplu, obiceiurile sau normele elaborate de organizatiile ne statale. Aceste norme devin juridice numai din momentul în care au fost confirmate în modul respectiv de autoritatea publica prin care vointa, devenita statala, obtine o haina juridica adecvata.

În sfârsit, notiunea de izvor al dreptului este utilizata si în alte sensuri. Asa de exemplu, se considera ca politica constituie izvorul politic al dreptului, în sens ca autoritatea publica este cea care pândeste viitoarele norme juridice. La fel si constiinta juridica este considerata ideologie a dreptului.

În evolutia sa dreptul a cunoscut urmatoarele forme de exprimare (izvoare formale):

obiceiul juridic (cutuma)

practica judiciara si precedentul judiciar

doctrina

contractul normativ

actul normativ

Analiza termenului “izvor de drept” i-a evidentiat doua sensuri: izvor de drept în sens material si izvor de drept în sens formal.

Trebuie facuta o distinctie între sensul juridic al notiunii de izvor de drept si semnificatia sa istorica. În întelesul pe care-l confera istoria si arheologia juridica notiunii de izvor, acest concept semnifica un anumit document care atesta o forma suprapusa de drept (izvoare – relicve sau vestigii de civilizatie juridica).