Izvoarele Dreptului Comunitar

IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR

1. Introducere

Ca ansamblu al regulilor de drept aplicabile în ordinea juridică comunitară, dreptul comunitar este complexşi original. Aceste caracteristici îşi găsesc reflectareaşi în sistemul izvoarelor dreptului comunitar, izvoare în egală măsură diverseşi ierarhizate (corespunzător autorităţii care le este recunoscută în sistem).

Izvoarele dreptului comunitar pot fi grupate1 astfel:

a) Tratatele originare:

– Tratatul de la Paris din 1951 (CECO);

– Tratatele de la Roma din 1957 (CEEşi CEEA);

b) Tratateleşi actele modificatoare:

– cele două tratate bugetare;

– Actul Unic Europeanşi Tratatul de fuziune din 1967;

–deciziaşi actul privind alegerile directe în Parlamentul European din

1976;

– deciziileşi tratatele de aderare;

– Tratatul de la Maastricht;

– Tratatul de la Nisa.

c) izvoare secundare (derivate) sunt acte adoptate de instituţiile comunitare pentru

aplicarea prevederilor tratatelor:

–regulamentele;

– directivele;

– deciziile;

– declaraţiileşi rezoluţiile;

– recomandărileşi avizele.

d) principiile generale ale dreptului comunitar:

– principiul proporţionalităţii;

– principiul egalităţii;

– principiul securităţii juridice;

2. Izvoarele primare ale dreptului comunitar

În vârful ierarhiei se situează izvoarele primare, constituind dreptul originar, care fundamentează ordinea juridică comunitară şi constituie un veritabil “corpus constituţional”, beneficiind de o prezumţie absolută de legalitateşi având prioritate faţă de alte acte comunitare de nivel inferior.

Izvoarele primare sunt tratatele care reglementează organizareaşi funcţionarea Comunităţii. Ele sunt instrumente internaţionale, reprezentând acordul de voinţă al statelor membre, ca subiecte suverane de drept internaţional public.

Se disting tratatele originareşi tratatele care le-au modificat pe cele din prima categorie.

Tratatele originare sunt tratatele care au fondat cele trei Comunităţi Europene.

Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, unde Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda

şi Luxemburg au semnat Tratatul instituind Comunitatea Europeanăa Cărbunelui şi Oţelului (CECO), tratat care viza „plasarea producţiei franco-germane de cărbuneşi oţel sub o Înaltă autoritate comună, într-un organism deschis participării celorlalteţări ale Europei” (Robert Schuman, Declaraţia de la 9 mai 1950).

Cele două Tratate de la Roma din 25 martie 1957, au fondat Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.)şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (C.E.E.A.)şi au dotat cele 3 comunităţi (CECO, CEEşi CEEA) cu o Adunare Parlamentară comună devenită Parlamentul European de astăzişi o Curte de Justiţie.

Tratatele şi actele complementare reprezintă a doua categorie de izvoare primare, scopul

lor fiind fie acela de a modifica, fie cel de a completa tratatele de bază.

Cele mai importante privite în mod cronologic sunt:

- În 1976 a avut loc prima extindere prin aderarea Regatului Unit al Marii Britanii,

Irlandeişi Danemarcei.

-La 20 septembrie 1976, Consiliul a aprobat condiţiile pentru alegeri directe, în

Parlamentul European,şi s-a semnat Actul privind alegerea reprezentanţilor Adunării prin

sufragiu universal direct. Primele alegeri având loc în iunie 1979.

-În 1981 are loc aderarea Greciei iar apoi, în 1986, aPortugaliei.

-În anul 1986, prin Actul Unic European (AUE), care a incorporat Carta Albă, s-a făcut prima mare reformă a Tratatelor Comunităţilor. AUE a avut ca obiectiv finalizarea aşa- numitei pieţe interne, definită ca „o zonă fără frontiere interne în care este asigurată libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilorşi capitalului”şi intrată în vigoare la 1 ianuarie 1993.

-La 7 februarie 1992 s-a semnat Tratatul de la Maastricht, aprobat în decembrie 1991

şi intrat în vigoare în noiembrie 1993, cunoscut ca Tratatul asupra Uniunii Europene (TUE). Acesta şi-a definit ca obiective: trecerea la o uniune economicăşi monetară, afirmarea identităţii pe scena internaţională printr-o politică externăşi de securitate comună, instituirea unei cetăţenii a Uniunii, dezvoltarea unei cooperări mai strânse în domeniul justiţieişi afacerilor interne, garantându-se siguranţaşi securitatea popoarelor în condiţiile unei libere circulaţii a persoanelor

şi me nţinerea integrală a acquis-ului comunitar şi dezvoltarea lui în vederea asigurării eficacităţii

mecanismelorşi instituţiilor comunitare.

-În 1995 a avut loc o nouă extindere – Austria, Finlandaşi Suedia. Această extindere

s-a desfăşurat conform practicilor anterioare, prin schimbarea aritmetică a aranjamentelor

instituţionale.