Izvoarele Dreptului Comunitar

1. Prezentare generală

Prin sursă a dreptului comunitar înţelegem forma juridică de transpu¬nere a normelor juridice, a regulilor ce guvernează conduita subiecţilor de drept ce participă la raporturile juridice comunitare.

Sursele dreptului comunitar pot fi clasificate în:

a) surse primare:

- tratatele institutive ale Comunităţilor europene, semnate la Paris şi Roma, cu protocoalele şi convenţiile anexate lor;

- tratatele ce au modificat tratatele institutive - Tratatul privind fuziu¬nea executivelor, Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, de asemenea, cu anexele acestora;

- tratatele de adeziune a noilor membri;

- alte tratate, cum ar fi Actul privind alegerile directe în Parlamentul European, Actul de exceptare privind Groenlanda, tratatele bugetare ;

b) surse derivate: regulamentele, directivele şi deciziile adoptate de instituţiile comunitare;

c) sunt considerate surse ale dreptului comunitar şi principiile generale de drept aplicabile în sistemele judiciare din statele membre , precum şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru drepturile fundamen¬tale individuale ;

d) jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie se constituie, de asemenea, într-un izvor important de drept comunitar, unele decizii ale acestei instanţe configurând modul corect de interpretare a unor dispoziţii din tra¬tate sau din actele comunitare; sunt celebre deja deciziile Costa c. E.N.E.L., Van Gend et Loos (principiul efectului direct al dreptului comunitar);

e) acordurile internaţionale încheiate de Comunităţile europene sunt surse ale dreptului comunitar, în măsura în care instituie anumite obligaţii sau conferă drepturi instituţiilor comunitare, statelor membre sau resorti-

sanţilor acestora;

f) în fine, ultima categorie de izvoare ale dreptului comunitar o consti¬tuie regulamentele de ordine interioară, actele interinstituţionale, decla¬raţiile şi rezoluţiile instituţiilor comunitare, considerate ca fiind „surse complementare" ale dreptului comunitar de către doctrină .

2. Sursele primare (originare) ale dreptului comunitar: tratatele comunitare

Doctrina de specialitate consideră ca făcând parte din dreptul comu¬nitar primar sau originar tratatele institutive, tratatele modificatoare şi tratatele de aderare a noilor membri, precum şi alte tratate importante în ansamblul „corpus"-ului constituţional al Uniunii Europene. Aceste izvoare primare au forţă juridică superioară tuturor celorlalte izvoare comunitare şi prezumţie absolută de legalitate.

Tratatele institutive (C.E.C.O., C.E.E. şi Euratom) sunt construite pe baze diferite, pentru a servi unor scopuri diferite, însă totodată ele alcă¬tuiesc un ansamblu unitar şi integrat. Metodele de integrare preconizate de cele trei tratate sunt, de asemenea, diferite.

Astfel, Tratatele C.E.C.O. şi Euratom sunt tratate având ca scop inte¬grarea sectorială a economiei statelor membre, metoda utilizată în acest scop fiind, prin urmare, aceea a tratatului-lege, care reglementează în detaliu şi cu caracter exhaustiv relaţiile ce se stabilesc între diferite enti¬tăţi naţionale sau comunitare în legătură cu piaţa cărbunelui şi oţelului, respectiv a energiei atomice.

Dimpotrivă, Tratatul C.E.E. a stabilit anumite obiective ce trebuiau atinse de statele membre în vederea realizării pieţei unice europene şi uniunii vamale, lăsând în sarcina acestora alegerea modalităţilor concrete de realizare a obiectivelor; din acest motiv, el este considerat un tratat cadru, tratat de procedură.

El are ca obiect întreaga economie a statelor membre, nu doar la segmente ale acesteia, prin aceasta deosebindu-se din nou, fundamental, de celelalte două tratate institutive, ce au adoptat abordarea sectorială.

Mai mult, tot din acelaşi motiv, Tratatul C.E.E. se află în poziţie de lege generală faţă de celelalte două tratate, care reglementează sectoare determinate ale economiei, prin urmare el se aplică, în principiu, şi sec¬toarelor cărbunelui şi oţelului, respectiv energiei atomice; dacă se pune însă problema contradicţiei între dispoziţiile Tratatului C.E.E. şi dispo¬ziţiile C.E.C.O. sau EURATOM, cele din urmă prevalează.

Fiecare tratat are o structură tehnico-legislativă formată din preambul, clauze introductive, clauze instituţionale, clauze materiale, şi clauze finale.

în preambul sunt specificate motivele de ordin politic ce au stat la baza hotărârii statelor membre de a crea respectiva Comunitate euro¬peană, şi scopurile, obiectivele Comunităţii (spre exemplu, piaţa unică, libera circulaţie a persoanelor, a capitalurilor, politica agricolă comună etc). Nu există o ierarhie a obiectivelor Comunităţilor europene, toate fiind la fel de importante, prin urmare instituţiile comunitare nu se pot „ascunde" în spatele nereuşitei de a duce la îndeplinire un obiectiv comunitar, pentru a întârzia adoptarea măsurilor necesare îndeplinirii unui alt obiectiv comunitar.