Izvoarele Dreptului Comunitar

Izvoarele dreptului comunitar european

Cel mai important criteriu de clasificare e criteriul fortei juridice a normelor dreptului comunitar astfel, având cinci categorii de izvoare:

a) izvoare primare/principale (originare)

b) izvoare derivate/secundare

c) norme ce provin din angajamentele externe ale CE

d) izvoare complementare

e) izvoare nescrise

1. Izvoare primare/originare

1. Clasificarea izvoarelor primare

Formeaza dreptul primar european si sunt urmatoarele:

1) tratatele institutive:

Tratatul de la Paris (CECA –1952)

Tratatele de la Roma (CEE si EURATOM – 1958)

2) tratatele modificatoare:

Actele prin care s-au pus bazele institutiilor comune:

a) Conventia cu privire la anumite institutii comune, semnata si intrata în vigoare în acelasi timp cu Tratatele de la Roma;

b) Tratatul instituind un Consiliu unic si o Comisie unica pentru Comunitati si Protocolul unic cu privire la imunitati si privilegii, semnate la Bruxelles, la 8 aprilie 1965 si intrate în vigoare la 1 iulie 1967;

"Tratatele bugetare", cu privire la cresterea puterii financiare a Parlamentului European, semnate la Luxemburg, la 22 aprilie 1970 (intrat in vigoare la 1 ianuarie 1971) si la Bruxelles, la 22 iulie 1975 (intrat in vigoare la 1 iunie 1977);

Decizia din 21 aprilie 1970, cu privire la înlocuirea contributiilor financiare prin resurse proprii Comunitatilor, fondata pe articolele 2692 din Tratatul instituind C.E. si 173 din Tratatul instituind C.E.E.A., intrata în vigoare la 1 ianuarie 1971, inlocuita ulterior prin Decizia nr. 24 din 31 decembrie 1998;

Decizia din 20 septembrie 1976, cu privire la alegerea reprezentantilor Adunarii prin sufragiu universal direct, fondata, în special, pe articolul 190 din Tratatul instituind C.E.4, intrata in vigoare la 1 iulie 1978;

Actele de aderare care adapteaza si completeaza tratatele anterioare:

a) Actele cu privire la aderarea la Comunitatile europene a Regatului Danemarcei, a Irlandei si a Regatului Unit al Marii Britanii, din 22 ianuarie 1972, intrate in vigoare la 1 ianuarie 1973;

b) Actele cu privire la aderarea Republicii Elene la Comunitati, din 24 mai 1979, intrate in vigoare la 1 ianuarie 1981;

c) Actele cu privire la aderarea Regatului Spaniei si a Republicii Portugheze, din 12 iunie 1985;

d) Actele cu privire la aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda: si a Regatului Suediei, din 24 iunie 1994.

3) tratate "compozite"

Actul unic european, semnat la Luxemburg si la Haga, la 17 si 28 februarie 1986, intrat în vigoare la 1 iulie 1987,

Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht, la 7 februarie 1992

Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997

Tratatul de de modificare a Tratului privind Uniunea Europeana, a Tratatelor care instituie Comunitatile Europene si a unor Acte conexe, semnat în februarie 2001, la Nisa.

Sunt izvoare ale dreptului comunitar si au un caracter compozit. Ele nu constituie dreptul comunitar asimilat Tratatelor comunitare decât în masura în care acestea, prin dispozitiile pe care le contin, modifica Tratatele comunitare (de exemplu, Titlurile II, III, IV, VII din Tratatul de la Maastricht). In schimb, celelalte dispozitii, în special cele care sunt înscrise laTitlurile V, VI, care corespund pilonilor doi si trei, fac parte, în cel mai fericit caz, din categoria dreptului comunitar complementar.

2. Autonomia Tratatelor Comunitare

Tratatul de la Bruxelles, denumit "Tratatul de fuziune", nu a unificat decât institutiile celor trei Comunitati europene, dar prevede faptul ca aceste institutii isi vor exercita atributiile si puterile în cadrul fiecarei Comunitati, conform dispozitiilor din fiecare Tratat. Astfel, în lipsa unei "unificari a Tratatelor", ramase a se realiza la o data înca neprecizata, Tratatele comunitare constituie trei angajamente distincte, independente unele de altele.