Izvoarele dreptului internațional

Introducere

Izvorul dreptului comerțului internațional este forma prin care conținutul perceptiv al normei de drept devine regulă de conduită, impunându-se ca model de urmat în relațiile comerciale internaționale. Încă din antichitate romanii au subliniat importanța luării în considerare a cerințelor decugând din rerum natura în înțelegerea surselor substanțiale ale dreptului.

Factorii naturali impun modificare normelor comerciale, determină substanța normelor de drept commercial, într-un cuvânt putem afirma că aceștia ( factorii naturali ) impun modificare sau adaptarea normelor rerum natura.

Astfel, legiuitorul trebuie să țină seama de ,,dat’’ - ul realității comerciale- factorii obiectivi, pentru a a avea o influență asupra schimburilor comerciale, facilitând anumite raporturi comerciale în defavoarea altora. Normele juridice care nu au avut o viziune holistică, prospectivă, nețiind seama de cererea și oferta de pe piață, caracterul produselor, au fost sortite eșecului.

Izvoarele dreptului comerțului internațional în sens formal reprezintă procesul de construire a reglementărilor juridice privind relațiile comerciale internaționale, modalitățile prin care cerințele realității comericale îmbracă forma juridică a legii comerciale, a convenției internaționale sau a legii uniforme în domeniul schimburilor comerciale internaționale.

A. Izvoare interne

În sistemele juridice ale statelor, izvoarele interne ale dreptului comerțului intenațional sunt legea și jurisprudența.

1. Legea

Alături de legi, actele normative elaborate în baza lor reprezintă principalul izvor intern al dreptului comerțului internațional. Legile comerciale se pot concretiza în coduri comerciale, coduri de comerț exterior sau legi speciale, acestea constituind efectul acțiunii legii civile în raporturile comerciale.

Dispozițiile Codului Comercial reprezintă dreptul comun în materia raporturilor comerciale, acesta reglementând relații comerciale interne, precum și reguli aplicabile raporturilor comerciale cu element de internaționalitate.

Codurile de comerț exterior reglemenetează numai relații comerciale internaționale, cum ar fi spre exemplu Codul Comercial Uniform al Statelor Unite ale Americii, de sorginte franceză, adoptat în 1962, exceptând statul Lousiana.

Legile speciale reglementează relații comerciale cu străinătatea din anumite domenii sau raporturi comerciale cu element de internaționalitate, în țările care n-au adoptat încă un Cod Comercial Uniform sau un Cod de Comerț Exterior.

Legile civile se aplică în materia comerțului internațional ori de câte ori nu există o altă reglementare. Pentru dreptul comercial intern, inclusiv dreptul comerțului internațional, legea civilă este dreptul comun în materie. Astfel, putem afirma că exista un anumit raport de complementaritate, dreptul civil fiind legea generală, iar dreptul comercial legea specială care prevalează celei speciale.

2. Jurisprudența

Prin jurisprudență se înțelege ansamblul soluțiilor pronunțate de către organul de jurisdicție în litigiile care sunt de competența lor. Rolul jurisprudenței este recunoscut în sistemele de common-law, sub forma precedentului judiciar. In sistemele de tradiție romanistă, preponderentța legilor scrise nu exclude aportul jurisprudenței. În domeniul comerțului internațional, jurisprudența are o valoare jurudică deosebită. Ținând seama de cerințele specifice ale relațiilor comerciale internaționale, jurisprudența contribuie la interpretarea și adaptarea normelor juridice.

Mai mult în unele cazuri, jurisprudența contribuie si la formarea de reguli materiale. De exemplu, practica judiciară a considerat clauza de arbitraj compromisorie, care este cuprinsă într-un contract de comerț internațional ca fiind autonomă față de contractul principal. Datorită independenței sale, clauza compromisorie poate fi supusă unei legi proprii, iar nulitatea contractului principal nu se răsfrânge asupra valabilității clauzei de arbitraj.