Izvoarele Primare si Secundare ale Dreptului Administrativ European

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Izvoarele Primare si Secundare ale Dreptului Administrativ European.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 13 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

I.Izvoarele primare ale dreptului european

Ca pentru orice disciplină juridică, analiza izvoarelor sale este o chestiune de debut

al discuţiilor teoretice. Faţă de abordarea clasică a noţiunii de izvor de drept, Dreptul

european presupune o serie de trăsături caracteristice, derivând din modul particular al

emiterii şi aplicării actelor juridice de către instituţiile europene.

Astfel, în loc de abordarea clasică a izvoarelor unei ramuri autonome de drept, şi

împărţirea lor în izvoare materiale şi izvoare formale, izvoarele Dreptului european comportă

o primă clasificare în izvoare primare şi izvoare derivate. O abordarea sumară a fiecărei

categorii va reliefa diferenţele care există faţă de înţelesul clasic al acestor noţiuni juridice.

Ca orice altă ordine juridică, ordinea juridică comunitară este constituită dintr-un

ansamblu organizat de norme care îţi trag valoarea din normele juridice de bază cuprinse în

tratate. Astfel se distinge dreptul primar, constituit din normal cuprinse în tratatele

constitutive de dreptul derivat, ce cuprinde norme juridice emise în baza tratatelor constitutive

şi cu respectarea procedurilor expres prevăzute de aceste tratate.

Analiza succintă a actelor normative din sistemul comunitar presupune prezentarea

principalelor surse de drept primar (tratatele), drept derivat (regulamentele, deciziile şi

directivele) dar şi o prezentare sumară a izvoarelor nescrise (cutuma, jurisprudenţa şi

principiile generale ale dreptului comunitar în general).

I.1 Tratatele institutive

Tratatele constituie dreptul primar al Uniunii Europene, care este comparabil al

nivel naţional cu dreptul constituţional. Tratatele aşadar definesc elementele fundamentale ale

Uniunii şi precizează competenţa instituţiilor din sistemul comunitar care participă la procesul

de luare a deciziilor, procedurile legislative, precum şi puterile şi prerogativele care sunt

recunoscute acestor instituţii. Mai mult decât atât, tratatele formează obiectul negocierilor

directe între guvernele statelor membre care trebuie aşadar să fie ratificate după procedura

prevăzută la nivel naţional pentru fiecare stat în parte (în principiu prin aprobare de către

parlamentul naţional sau prin referendum).

Pe lângă cele două tratate considerate fundamentale, Tratatul instituind o comunitate

europeană şi Tratatul asupra Uniunii Europene, sunt avute în vedere şi Tratatul EURATOM,

tratatele de aderare ale altor state decât cele fondatoare, alte tratate şi protocoale.

1. Tratatul stabilind o Constituţie pentru Europa

Acest tratat se cuvine a fi menţionat separat: aprobat de către şefii de stat sau de

guvern la 18 iunie 2004 şi semnat la 29 octombrie 2004, tratatul mai trebuie ratificat de către

cele 25 de state membre ale Uniunii Europene mai înainte de a intra efectiv în vigoare.

Elementele esenţiale ale tratatului constituţional sunt:

- includerea cartei drepturilor fundamentale în textul tratatului;

- o nouă definiţie pentru Uniunea Europeană, care va înlocui actuala

Comunitate europeană şi Uniunea Europeană;

- o prezentare mai clară a repartizării competenţelor între Uniune şi statele

membre;

- un cadru instituţional înnoit, care să clarifice rolul care revine Parlamentului

european, consiliului şi comisiei;

- proceduri de decizie mai eficace;

- democratizarea şi transparenţa sistemului.

2. Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul CE)

Obiectivul principal al tratatului care instituie Comunitatea Europeană este să

realizeze o integrare progresivă a statelor europene şi să stabileasca o piaţă comună, pe baza celor patru libertăţi de circulaţie (a bunurilor, a persoanelor, a capitalurilor şi a serviciilor), pe

baza unificării progresive a policilor economice ale statelor membre.

Pentru aceasta, statele membre au renunţat la o parte din suveranitatea lor, în

favoarea instituţiilor comunitare care au dobândit puterea de a adopta reguli direct aplicabile

în statele membre (regulamente, directive, decizii) şi având prioritate asupra normelor

dreptului naţional. Tratatul CE în forma sa actuală este rezultatul modificărilor aduse

tratatului care a instituit Comunitatea Economică Europeană (Tratatul CEE semnat la Roma în

1957 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958). Acesta a fost modificat în numeroase rânduri, în

special prin actul Unic European, intrat în vigoare în 1987, prin Tratatul de la Maastricht

(Tratatul asupra uniunii Europene) intrat în vigoare în 1993, prin Tratatul de la Amsterdam,

intrat în vigoare in 1999, şi prin Tratatul de la Nice, intrat in vigoare in februarie 2003.

În urma acestor modificări, părţi importante din Tratatul CE au fost reformulate

pentru a putea fi corect înţelese astăzi. Tratatul cuprinde actualmente aproape toate aspectele

economice de interes pentru comunitate, dar şi aspecte politice cum ar fi dreptul de azil şi

dreptul de a emigra (vezi în acest sens Tratatul de la Amsterdam).

Pe site-ul oficial legislativ al Uniunii este disponibilă o variantă consolidată a

tratatului CE.

3. Tratatul asupra Uniunii Europene (Tratatul UE)

Tratatul asupra UE (Maastricht. 1992) urmăreşte două obiective principale:

- realizarea unei uniuni monetare prin stabilirea principiilor şi regulilor pentru

punerea în circulaţie a monedei unice EURO

- şi crearea unei uniuni economice şi politice.

Pornind de la acest tratat se vorbeşte despre construcţia pe trei piloni a Uniunii

Europene, din care primul pilon îl formează din Comunitatea europeană iar ceilalţi doi sunt

formaţi din politica externă şi de securitate comună şi din cooperarea judiciară şi în materie

penală. Există totuşi o mare diferenţă între primul pilon şi celelalte două, care nu au fost încă

însoţite de un transfer de suveranitate în favoarea instituţiilor şi organismelor comunitarecum

a fost cazul Comunităţii europene.

Statele membre şi-au dorit conservarea în aceste domenii a puterilor lor autonome de

decizie şi s-au limitat la o colaborare de tip interguvernamental. Instrumentele juridice cele

mai importante utilizate in aceste domenii sunt actiunile comune, poziţiile comune şi

deciziile-cadru care sunt aproape întotdeauna adoptate in unanimitate şi sunt dominate de o

forţa de constrângere limitată. În varianta sa originală, tratatul UE a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 şi a fost modificat succesiv prin tratatul de la Amsterdam, 1999, tratatul de la

Nice, 2003. O versiune consolidată a tratatului de la Maastricht este de asemenea disponibilă.

Trebuie subliniat că tratatul asupra UE a schimbat denumirea Comunităţii

Economice Europene în Comunitate europeană, numele CECA şi CEEA fiind cuprinse aici.

Fisiere in arhiva (1):

  • Izvoarele Primare si Secundare ale Dreptului Administrativ European.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA FEAA – STIINTE ADMINISTRATIVE