Jean-Jacques Rousseau - Teoria Contractului Social

Jacques Rousseau (1712-1778) a fost un filozof iluminist, pedagog, scriitor si compositor francez. Fiu al unui ceasornicar din Geneva, la varsta de 16 ani paraseste orasul natal si, dupa ce practica mai multe meserii in Elvetia si Franta, se stabileste la Paris (1741), devenind unul dintre colaboratorii Enciclopediei (in problemele de muzica).

Natura nelinistita, candida si orgolioasa, sensibila si pasionata, temperament original si independent, a intrat de timpuriu in conflict cu prejudecatile si principiile conservatoare ale epocii.

Urmarit pentru conceptiile sale, in 1762 se refugiaza in Elvetia, apoi in Anglia, pentru a se intoarce in Franta in 1770. In lucrarile “Discurs asupra stiintelor si artelor” (1749), scriere premiata la un concurs initiat de Academia din Dijon, “Discurs asupra originii inegalitatii dintre oameni” (1755), “Contractul social” (1762() s.a. Rousseau dezvolta conceptiile sale privind influenta nociva a civilizatiei asupra omului, originea societatii, inegalitatea dintre oameni.

Criticand societatea contemporana si idealizand “starea naturala”, in care oameni ar fi fost liberi si egali, Rousseau sustine ca omul este “bun de la natura” , dar ca societatea il corupe. El vede originea inegalitatii sociale in aparitia proprietatii private, care a dus la formarea statului, si mai tarziu la despotism. Intrucat inegalitatea incalca asa-numitul contract social incheiat intre oameni in perioada trecerii de la starea naturala la cea “civila”, ea trebuie inlaturata.

Analiza dialectica facuta de Rousseau aparitiei si dezvoltarii inegalitatii sociale a fost apreciata de Engels ca geniala. Rousseau privea ca legitima insurectia poporului impotriva despotismului. El era un adept al ideii suveranitatii poporului si preconiza, ca ideal de stat, republica patriarhala, in care cetatenii pot aproba in mod direct legile.Critica rousseaueana a civilizatiei si teoria contractualista au avut, in conditiile epocii, un rol progresist. Rousseau a criticat religia si biserica oficiala, intoleranta religioasa, dar a ramas un adept al deismului, pe care-l interpreta ca o religie bazata pe sentiment.

Pentru Rousseau, omul la origine nu a fost o fiinta sociala, considerând ca dependenta de social a fost dobândita in evolutia sa.

Unirea familiilor si gintilor intr-un sâmbure societal a fost dictata de necesitatea de supravietuire a unei fiinte modest dotata fizic in jungla competitiei regnului animal; treptat, fiinta umana si-a marit capacitatea craniana datorita graiului articulat si al miracolului invatarii intensive (si al caracterului transmisibil al cunostintelor) si si-a dezvoltat abilitati fizice de reproducere a hranei si utilitatilor necesitatilor existentei prin munca dedusa din specializare (adoptarea staturii verticale, eliberarea de sarcina deplasarii precum si specializarea membrelor anterioare cu opozabilitatea degetului mare). Omul devine astfel in evolutia sa un animal inteligent, social si sociabil, capabil de munca, creator de bunuri proprii de consum (prin imitarea si modelarea naturii) si nu in ultimul rand egocentrist.

Hobbes, spre exemplu, considera natura umana ca fundamental egoista si rea, considerând ca asocierea oamenilor nu se realizeaza decât datorita interesului . Teama oamenilor unora fata de altii determina crearea societatilor si instaurarea pactului social prin renuntarea voluntara la dorintele si drepturile individuale. Locke insa considera natura umana ca fiind fundamental sociala, iar societatea continuarea si intarirea legaturilor preexistente din starea naturala .

Rousseau schiteaza sumar evolutia umana: dezvoltarea capacitatilor craniene si a graiului articulat, specializarea in productia de produse necesare subzistentei prin imblanzirea naturii, crearea unui areal individualizat si constructia de utilitati pentru adapostirea gintei si a animalelor domesticite, decelarea ideilor, reprezentarilor abstracte, notiunii de proprietate, evolutia catre agricultura, metalurgie, revolutia gândirii si ideilor fundamentale despre natura in societatile incipiente, adâncirea inegalitatilor si multiplicarea societatilor prin cucerirea tinuturilor terestre si explorarea marii prin intermediul ambarcatiunilor.

Evolutia conduce implicit la adoptarea de norme de convietuire, institutii de conducere, de represiune si de gestiune a credintelor si fricii naturale. Pierderea libertatii in societate este un fapt dobandit, la fel ca si inegalitatile. Aspiratia spre putere, proprietate si conducere societala a generat complexul fenomen politic si diversitatea regimurilor de putere atat in microsocietati (polisurile grecesti ca asezari fortificate ale oamenilor marii prezentau o diversitate de organizari statale), cât si in societatile complexe multietnice si intinse teritorial precum imperiile antichitatii târzii si ale evului mediu timpuriu.

Un alt fundament pentru instaurarea inegalitatii sociale si consolidarea institutiei proprietatii a fost generat de modelul autoritatii parentale si prin extindere a sefului gintii, organizatiei tribale ori ulterior a sefului statului. Treptat, societatea tinde sa devina universul lui zoon politikon, iar puterea statala, proprietatea si prestigiul social devin obiective fundamental existentiale ale adultilor speciei umane. Multitudinea tipologiilor de regimuri politice devine simultan nelimitata: aristocratii, monarhii, democratii.

Vorbind despre ereditatea conducerii in stat si in functiile publice, Rousseau argumenteaza tarele sistemelor electiv (bineinteles si al celui ereditar) si descrie societatea ca suma de microsocietati cu interese contrare, dar unite de teluri comune si deasupra carora sta un bine comun si o vointa generala . Comparând corpul politic cu un organism viu asemanator omului , filosoful asociaza : puterea suverana – capul ; legile si practicile – creierul, principiile si juratii / magistratii sunt sistemul nervos; activitatile comerciale, industriale si agricultura sunt sistemul digestiv; finantele publice reprezinta fluxul sanguin, ansamblul economic este chiar inima sistemului, cetatenii constituind poporul reprezinta insusi corpul si membrele organismului, generand miscarea si dinamismul.