Judecata Cetelor de Bătrâni

Pentru perioada feudală organul de conducere sătească al obştilor ţărăneşti din cele trei ţaări române era denumit „ sfatul satului ” sau „ sfatul bătrânilor ” ori „ sfatul oamenilor buni ”, „ sfatul oamenilor zdraveni ” iar legislaţia sătească era denumită „legea ţării” sau „obiceiul pământului”.

Organul sătesc de conducere ca şi legislaţia sătească ocupau locul al treilea după „domnie” şi „ dregătorie ”, respectiv după „ pravilele împărăteşti ” şi „ pravilele boiereşti ”.

Sfatul satului,aşa cum s-a constatat din analiza materialelor de arhivă şi teren, a fost o comunitate de vârstă a ,,oamenilor înţelepţi” socotiţi astfel pentru că erau bătrâni Sfatul satului era un organ instituţional complex care îngloba mai multe suborgane cu atribuţii distincte şi interdependente. Din sfatul satului făceau parte trei unităţi social-culturale a căror activitate era coordonată de nucleul de bătrâni din sat.

Ceata sfatului satului se subdividea în trei cete de vârstă deosebite între ele :

- ceata bătrânilor ;

- ceata oamenilor zdraveni ;

- ceata feciorilor.

Ceata bătrânilor era alcătuită din sexagenarii şi septagenarii satului, adică din oameni întelepţi, cu o minte ageră şi cu o reputaţie nepătată, pentru a putea face faţa nevoilor conducerii locale.

Aceştia erau căpetenii de drept şi de fapt, legiuitorii, executorii, judecătorii şi administratorii satului.

Ceata oamenilor zdraveni era alcatuită din oameni maturi aleşi în numele categoriilor profesionale existente în sat. Aceştia puteau locui şi în afara vetrei satului, pe moşia satului.

Ceata feciorilor era alcătuită din tineretul satului. Ea alcătuiă unitatea de pază a satului, echipa de ştafete ce ducea veştile în sat, grupul strigătorilor peste sat care organiza ceremoniile festive de peste an. În ea erau primiţi numai feciorii care la „ sorocul primirii lor ” adică de Anul Nou, trecuseră deja ritul de iniţiere numit „ intratul în horă ” din duminica Paştilor.

Cea mai importantă în ordinea ierarhiei de vârstă şi experienţă era deci ceata bătrânilor care se şi numea de fapt „ capul sfatului satului ”. Ea coordona activitatea celorlalte două cete din subordine.

Forme de Judecata Obştească

În perioada feudală cetele de vârsta mentionate desfaşurau două forme de judecată obştească, cu variantele lor locale: o judecată a vârstnicilor care se petrecea la două nivele sociale: la nivelul intereselor juridice ale intregii comunităţi săteşti ( „ judecata bătrânilor ”, „ judecata megieşilor ” etc. ) şi la nivelul intereselor juridice profesionale ( „ judecata plugarilor ”, „ judecata păstorilor ” etc. ) ; şi o judecată obştească a tinerilor organizaţi în „ feciorii săteşti ” şi „ fruntăşii feciorelnice ”.

În funcţie deci de organizarea internă a satului pe cete se grefau şi formele de judecată. Aceste sentinţe obşteşti puteau merge în feudalismul timpuriu până la pedeapsa capitală.

A doua formă de judecată obştească, cea a cetelor de feciori dădea rar şi cu aprobarea cetelor de bătrâni ai satului sentinţe materiale ; sentinţele lor aveau mai mult un caracter etic, erau mai mult morale decât materiale.

Judecata cetei de bătrâni

Sfatul satului, organiza intern obştea sătească liberă şi aservită.

Sfatul sătesc liber avea capacitate juridică deplină de conducere, coordonare, judecată şi execuţie în sat. Sfatul sătesc aservit avea o capacitate juridică restrânsă ; el era numai un organ de executare locală a dispoziţiilor şi judecăţii domeniale.

Sfatul sătesc al unei aşezări libere conducea conform cu tradiţia locală, împărţea dreptatea celor care i-o solicitau, recompensa moral pe fruntaşi şi gospodari, reprezenta satul în relaţiile intersăteşti şi faţaăde organele dregătoriei şi ale domniei.