Judecata cetelor de bătrâni - etnologie juridică

Judecata cetelor de batrani

Comunitatea satului si legislatia ei

Este firesc ca intr-o comunitate, oricare ar fi ea, sa existe legaturi strânse între membrii acesteia. Oamenii au convietuit întotdeauna în colectivitate. „Spontane sau organizate, obiceiurile ne spun ceva, au, în esenta, rosturi care nu le dezmint pe cele cu care au servit ele de veacuri pe om si societatea în pastrarea bunei rânduieli, cu care s-au înscris în istoria noastra culturala”.

Viata sociala a satului românesc a avut un puternic caracter comunitar, colectiv, datorat unei „rânduieli” fara de care acesta nu ar fi putut rezista atâtea veacuri, caracterizat prin aparitia unor traditii care mai târziu se regasesc în formele de organizare ale justitiei. Este vorba despre relatiile interumane legate între oamenii satului românesc, indiferent de pozitia pe care o ocupau, dar si de relatiile de familie stabilite între parinti si copii ca si relatiile stabilite între celelalte rude : frati, surori, cumnati, cuscrii etc. c are sa le permita o buna convietuire. Pentru aceasta a fost nevoie de comunicare. Comunicare între obste si sfatul satesc, comunicare între toti gospodarii satului, comunicare între rude.

Românii, ca toate popoarele, au trebuit, deci, sa comunice între ei stabilind astfel diferite relatii. Aceste relatii au fost la început norme de conduita fara caracter juridic, norme care au fost respectate de buna voie de catre toti. Desi mai târziu a intervenit legea scrisa, satele au continuat sa-si judece pricinile potrivit dreptului stramosesc. Este adevarat, cu timpul, legea scrisa a câstigat tot mai mult teren în detrimentul dreptului comunitar. Dar între biruinta unuia si disparitia partiala a celuilalt se impunea o perioada îndelungata în care au coexistat ambele tipuri de “instante”.

Problema înlaturarii bruste a dreptului comunitar nu s-a pus în ceea ce priveste dreptul românesc scris. Aceasta, deoarece, în mod inevitabil s-ar fi provocat grave perturbari sociale în rândul satelor românesti care se bazau pe o traditie bine pusa la punct, pe norme nescrise, dar respectate cu strictete. Dealtfel, încalcarea legii nescrise ducea la sanctionarea celor vinovati, ceea ce demonstra importanta legii nescrise .

Cunoasterea formelor de organizare traditionala care au existat de-a lungul timpului, datorita preluarii lor de catre generatiile ce au urmat, ca si comunicarea permanenta între oamenii satului îsi are iomportanta sa. Fara existenta acestora dreptul scris de azi, probabil ar fi fost mai sarac. Fara comunicarea între toti gospodarii satului românesc traditional aceste forme de organizare, adevarate mecanisme juridice, nu ar fi existat.

Dreptul românesc a fost si este înca indisolubil legat de societate. Românii, si-au creat propriile reguli sociale cum dintre care amintim : regulile obisnuielnice, regulile morale, regulile religioase etc., reguli clare care le asigurau convietuirea în colectivitate reguli care si azi coexista cu regulile scrise. Astfel, o serie întreaga de practici sociale, îndelung repetate în actele zilnice, cunoscute, aplicate si respectate au devenit, în timp, norme de drept.

Conditiile vietii materiale si spirituale, tipurile de relatii sociale din societatea româneasca au determinat aparitia unor comunitati si grupuri specifice de solidaritate. Viata satului românesc a avut un puternic caracter comunitar colectiv concretizat în aparitia unor valoroase traditii social-economice, cu norme, forme de organizare si institutii proprii .