Jurisprudență

Constitutie, dispozitiile acestora urmând a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute în art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.

Curtea Constitutionala, dec. nr. 36 din 27 aprilie 1994, M.Of. nr. 36 din 17 februarie 1995;

vezi si dec. nr. 115 din 16 noiembrie 1994

Dispozitia „cu exceptia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului”, prevazuta la art. 213 alin. (2) C. pen., este neconstitutionala.

Curtea Constitutionala, dec. nr. 177 din 15 decembrie 1998, M.Of. nr. 77 din 24 februarie 1999

Nota: - A se vedea si C.S.J., S. comerciala, dec. nr. 1436/1997, în „Pro lege” nr. 4/1997, p. 180.

- Când bunul a fost încredintat spre a fi vândut si a se achizitiona un alt bun, obiectul material îl reprezinta banii obtinuti din vânzarea sau lucrul achizitionat cu acesti bani, în cazul când abuzul de încredere s-ar savârsi cu privire la acestia (Expl..., III, 509).

- I. Dumitru, Nereturnarea publicatiilor nevândute si nedepunerea banilor rezultati din vânzarea acestora, „Pro lege” nr. 1/1992, p. 24.

- D. Ciuncan, Înstrainarea bunului gajat, în „Revista de drept penal” nr. 4/1995, p. 77.

(ABUZ DE ÎNCREDERE. CONDITII PENTRU PUNEREA IN MISCARE A ACTIUNII PENALE. FAPTA SAVÂRSITA ÎNAINTE DE MODIFICAREA CODULUI PENAL PRIN LEGEA NR. 140/1996. APLICAREA LEGII PENALE MAI FAVORABILE)

S. mil., dec. nr. 65 din 30 septembrie 1997, în „Pro lege” nr. 2/1998, 197*

(ABUZ DE ÎNCREDERE. NERESTITUIREA ÎMPRUMUTULUI)

Prin sentinta penala nr. 42 din 19 ianuarie 1994 a Judecatoriei Oltenita, ramasa definitiva prin neapelare, inculpatul I.I. a fost condamnat pentru savârsirea infractiunii de abuz de încredere prevazuta în art. 213 C. pen..

Prima instanta a retinut ca, la data de 9 septembrie 1992, partea vatamata a împrumutat inculpatului suma de 60.000 lei, iar la scadenta a refuzat sa o restituie.

Recursul în anulare declarat în cauza este fondat.

Potrivit art. 213 C. pen., constituie infractiunea de abuz de încredere însusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.

Savârsirea acestei infractiuni consta, deci, în luarea în stapânire frauduloasa a unui bun mobil al altuia, pe care faptuitorul îl detinuse cu titlu legitim.

Or, în speta, între parti intervenise un contract de împrumut privind o suma de bani, în conditiile art. 1576 si urm. din Codul civil.

Ca atare, instanta trebuia sa constate ca nerestituirea sumei împrumutate a generat un litigiu ce poate fi solutionat conform legii civile si, deci, fapta nefiind prevazuta de legea penala, se impunea achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b C. pr. pen..

301 din 9 februarie 1996, în Bul. Jud., p.170; idem 324/1994 nepublicata, în SIJUR (automobil primit pentru revizie tehnica)

idem C.S.J., S.pen., dec. nr. 3286/1999, Bul. Jud., p. 273

Nota: - Bunul mobil care poate forma obiectul material al acestei infractiuni poate consta într-un lucru, o suma de bani, un titlu de creanta etc. (D. Lucinescu, Comentariu în Colectiv, „Codul penal comentat si adnotat”, Partea speciala, vol. I, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975, p. 309, Colectiv, Infractiuni contra avutului obstesc, Bucuresti, 1963, p. 217, titlul detinerii poate fi orice raport juridic patrimonial, depozit, mandat, locatiune a bunului, gaj etc., dar numai împrumut de folosinta; V. Dongoroz, Infractiuni contra avutului personal sau particular, în „Explicatii teoretice...” vol. III, p. 510), deci cu privire la un bun singularizat, consumptibil.

În acest sens, jurisprudenta: T. S., Col. pen., dec. nr. 435/1956, în C.D., vol. 2, p. 474; dec. nr. 2535/1958, în „Legalitatea populara” nr. 1/1959, p. 70; dec. nr. 1146/1966 în C.D., p. 397 si în „J.N.” nr. 10/1966, p. 152; T. J. Bacau, dec. pen. nr. 2113/1962, în „J.N.” nr. 2/1963, p. 150.

Ceea ce se ocroteste este uzajul, dreptul de proprietate. Un creditor nu îsi pierde niciodata proprietatea asupra sumei de bani împrumutate.

Aceasta înseamna ca, printr-o interpretare rationala traditionala, exista abuzuri de încredere care nu se pedepsesc. A se vedea si L. Lambert, Traité de droit pénal spécial, Paris, 1968, p. 408. În codul francez se nominaliza comodatul pret á usage - în vechiul art. 408 C. pen. anterior si uzul determinat în actualul art. 3141 C. pen. francez reformat.

Refuzul de a restitui o suma de bani împrumutata atrage raspunderea civila, si nu constituie abuz de încredere. Pentru a subzista aceasta infractiune, faptuitorul trebuie sa detina, cu orice titlu, un bun mobil al altuia, ceea ce nu este cazul sumei de bani primite ca împrumut.

- În dreptul francez, abuzul de încredere si alte deturnari constituie o categorie distincta din infractiuni contra patrimoniului, cum ar fi deturnarea gajului sau obiectului confiscat si organizarea frauduloasa a insolventei (aceasta din urma este o înselaciune în dreptul italian).

Este vorba de bani, valori sau bunuri, care au fost remise, acceptate, cu obligatia de a le restitui, înfatisa, sau de a le da o folosinta determinata.

În doctrina franceza s-a subliniat ca este vorba de o remitere precara, caci nu transfera nici posesia, nici proprietatea (apud G. Antoniu, „R.D.P.” nr. 2/2001, p. 144).

În art. 314-1 C. pr. pen. francez. se vorbeste de „fonduri, valori sau orice alt bun” (des fonds, des valeurs au un bien quelconque).

(ABUZ DE ÎNCREDERE. NERESPECTAREA UNEI CONVENTII CIVILE)

Fapta inculpatului care, în executarea unei conventii civile si-a însusit întreaga recolta de pe terenul partii vatamate pe care a efectuat lucrarile agricole, desi prin conventie s-a stabilit ca-i revine numai 20% din recolta, nu constituie o fapta prevazuta de legea penala.

783 din 28 martie 1997, în „Pro lege” nr. 2/1998, p. 180

(ABUZ DE ÎNCREDERE. ÎMPRUMUT NERESTITUIT)

Fapta civila

2216/1997, în Bul. jud., p.325

Nota: - V. Mirisan, Modalitatea de sesizare a instantei de judecata si competenta în cazul infractiunii de abuz de încredere, „Dreptul” nr. 10/1998, p. 120

- Mirela Gorunescu, Abuzul de încredere. Situatia permisa, „R.D.P.” nr. 3/1999, p. 1998;

- V.I. Jurca, Raportul juridic civil - element determinant în diferentierea infractiunilor de furt si de abuz de încredere, în „Pro lege” nr. 2/1999, p. 200

- Ghe. Bozu, Abuzul de încredere. Împrumut nerestituit, Comentariu, „Juridica”, nr. 6/2000, p. 240

- Cristea V. Danilet, Abuz de încredere. Subiect pasiv alta persoana decât proprietarul bunului, „Dreptul” nr. 11/2001, p. 158.

(ABUZ DE ÎNCREDERE. CONDITII NECESARE PENTRU EXISTENTA ACESTEIA)

Pentru existenta infractiunii de abuz de încredere este necesar ca bunul ce face obiectul însusirii, al dispunerii pe nedrept sau al refuzului de restituire sa fie detinut de persoana fizica în aceasta calitate, iar nu de catre o societate comerciala, în urma întelegerii intervenite initial între parti.

1149 din 30 aprilie 1998, în Bul. jud., p. 456

(ABUZ DE ÎNCREDERE)

Refuzul restituirii unei sume de bani împrumutate e o fapta de natura civila.

T. M. B., S. pen., dec. nr. 212/1995 în Culegere ..., All Beck, p. 24, idem C. A. Bacau, dec. pen. nr. 239 din 26 martie 1998 în Jurisprudenta C. A. Bacau, 1998, p. 135

Nota: - Carausul transporta. Daca a luat în primire bunurile el are detentia pâna la destinatie, deci însusirea e o delapidare, ca functionar.

Daca nu e functionar avem un abuz.

Daca detentia nu s-a transmis, având doar un contact material, este furt.

- Asociat administrator la S.C., în „Rev. dr. com.” nr. 12/1997, p. 97

(ABUZ DE ÎNCREDERE. CONDITII PENTRU EXISTENTA ACESTEI INFRACTIUNI)

Prin sentinta penala nr. 669 din 25 martie 1997 a Judecatoriei Ploiesti au fost condamnate inculpatele B.J. si V.E. pentru savârsirea infractiunii de abuz de încredere prevazuta de art. 213 C. pen.

S-a retinut ca dupa data de 9 noiembrie 1992, când a fost pusa în executare o hotarâre judecatoreasca prin care inculpatelor le-a revenit un imobil, în urma partajului succesoral cu fratele lor, acestea au refuzat sa-i restituie unele bunuri mobile ramase în locuinta.

Tribunalul Prahova, prin decizia penala nr. 359 din 22 septembrie 1997, a admis recursul procurorului, constatând ca pedepsele sunt gratiate prin Legea nr. 137/1997.

Declarându-se recurs în anulare, s-a sustinut ca fapta inculpatelor nu întruneste elementele constitutive ale infractiunii pentru care au fost condamnate.

Recursul în anulare este fondat.