Justitia Cutumiară și Judecata Cetei de Bătrâni în Vechiul Drept Românesc

După concepţia juriştilor romani, dreptul cutumiar sau consuetudinar se naşte la o comunitate de oameni şi are caracter obligatoriu pentru membrii acelei comunităţi.

În condiţiile de formare a instituţiilor juridice, la diferite popoare se constată existenţa unor practici juridice rudimentare şi populare, uneori confuze şi puțin stabile, care variază de la popor la popor, de la o regiune la alta și de la o generaţie la alta. Cu studierea aspectelor juridice ale civilizaţiei şi culturii primitive şi populare, ale modurilor de organizare normativă a vieţii se ocupă: geografia juridică, antropologia juridică, sociologia juridică şi etnologia juridică. Aceste ştiinţe privesc inedit activitatea juridică a unei comunităţi sociale pentru a reda ceea ce este originar şi expresiv, tipic şi specific în substanţa existenţei umane. Aceste discipline consacrate studiului aspectelor juridice ale civilizaţiei şi culturii primitive populare oferă o contribuţie structural-progresivă la cunoaşterea unor laturi ale specificului social şi diferenţiat etnic. Aceste resurse se numesc şi << discipline interferenţiale seriale>> datorită caracterului mixt, de ştiinţă de contact şi interferenţe, de raporturi contingente şi interacţiuni complexe de fenomene. Ele dezintegrează unele materiale din contextele lor ştiinţifice vechi pentru a le reintegra în contexte ştiinţifice noi. În noile condiţii de studiu, disciplinele devin nuclee de investigaţie specială.

Geografia juridică

„Geografia juridică” desprinsă din trunchiul geografiei generale, concepută iniţial ca o ştiinţă de contacte şi interferenţe între studiul formelor de relief şi cel al regulilor de drept, a devenit cu timpul o ştiinţă a raportului de reciprocitate între ecologie şi legislaţie. Factorii şi datele geografiei generale modifică şi sunt modificate de factorii și datele geografiei fizice, economice şi umane.

Unul dintre scopurile geografiei juridice reprezintă transpunerea obiceiurilor si tradiţiilor juridice ale unui popor, pentru a încadra în spaţiu familii de sisteme juridice populare, similare şi contingente.

Printr-o anumită adaptabilitate la mediul geografic, aria fiecarei familii de drept se modifică în timp şi spaţiu. Forma de organizare a societăţilor primitive, a instituţiilor sacre sau profane, a regimului de proprietate comunitară, obştească, familială sau individuală, ca şi relaţiile intra şi intercomunitare, diferă de la o latitudine şi longitudine la alta. Modalitatea de organizare a reliefului – însumând plantări, defrişări, irigări, urbanizare, populare – marchează intervenţia activă a dreptului asupra geografiei.

Contrapunând lucrării lui René David, care susţinea că „familiile de drepturi” corespund diviziunilor naturale antropogeografice şi că aceste familii de drepturi pot fi proiectate pe harta pentru sesizarea comparativă a teritorializării lor, lucrarea lui W. Escher (1964) „ Atlasul etnografic al Elveţiei” obţine un alt înţeles al disciplinei geografice. Ancheta de teren efectuată în vederea cartografierii elementelor de drept cutumiar elveţian rastoarnă optica anterioară prin stabilirea formei de proprietate a pământului; dreptul de moştenire ţărăneasca tradiţională şi anumite <<curiozităţi juridice>> : minoratul cutumiar, împărţirea moştenirii „slabe sau tari” după criterii juridice cantonale străvechi .

Cartogafierea etnologică in atlase naţionale sau internaţionale a tuturor rezultatelor obţinute a schimbat perspectiva inţelegerii relictelor etnografice şi reminescenţelor folclorice relative la obiceiurile juridice asupra ideii de dreptate şi justiţie populară.