Justiția Restaurativă

Definirea termenului de „Justiţie restaurativă”

Termenul de justiţie restaurativă a fost utilizat pentru prima dată de către psihologul american Albert Eglash în 1977, pentru a descrie orientările din domeniul justiţiei penale. Cu această ocazie, Eglash a identificat trei paradigme diferite de justiţie:

-paradigma retributivă,

-paradigma distributivă

-paradigma restaurativă.

Spre deosebire de paradigma retributivă care pune accentul pe sancţionarea infractorului şi paradigma distributivă care se centrează pe reabilitarea infractorului, justiţia restaurativă are la bază ideea reparării prejudiciului produs victimei .

Deşi iniţial Eglash a limitat justiţia restaurativă identificând-o cu reparaţia, în prezent acest concept a fost redefinit şi dezvoltat, sfera conceptului extinzându-se prin includerea unor noi forme. Justiţia restaurativă este astăzi unul dintre conceptele care se bucură de un interes deosebit din partea specialiştilor, mai ales în condiţiile în care tot mai mulţi dintre aceştia au atras atenţia asupra deficienţelor sistemului penal clasic. Majoritatea autorilor interesaţi de problematica justiţiei restaurative au legat evoluţia ideilor justiţiei restaurative de următoarele evenimente:

- -„Nemulţumirile manifestate faţă de sistemul penal tradiţional de către victime sau personalul de specialitate

- Eşecul sancţiunilor cu caracter represiv şi al sancţiunilor privative de libertate

- -Creşterea influenţei mişcării de sprijinire a victimelor

- -Costul gestionării judiciare a delincvenţei

- -Aglomerarea cu dosare a tribunalelor ”

Pe de altă parte, în ultimii 20 de ani, la nivelul practicilor judiciare din lume au fost identificate două trenduri contradictorii :

-creşterea numărului de procese penale, concomitent cu multiplicarea numărului persoanelor sancţionate şi încarcerate

--folosirea unor practici alternative, ce presupun participarea victimei şi infractorului în luarea deciziei – practicile restaurative.

Analiza realizată de către Jeff Latimer şi colaboratorii săi asupra modelului justiţiei restaurative a evidenţiat faptul că, unele concepte din justiţia restaurativă îşi află originea în practicile tradiţionale de soluţionare a conflictelor specifice culturilor indigene, în timp ce altele preiau precepte religioase (iertarea şi repararea) împărtăşite de către unele grupuri religioase şi confesionale care au şi dezvoltat printre primele programe de justiţie restaurativă .

Aceiaşi autori apreciază că, spre deosebire de sistemul clasic de justiţie în perspectiva căruia orice infracţiune produce atingere statului, modelul justiţiei restaurative propune o definiţie diferită a comportamentului criminal: „o infracţiune este, înainte de toate, un conflict între persoane, care produce prejudicii victimei, colectivităţii şi delincventului” .

În opinia autorilor studiului mai sus amintit, această definiţie are drept consecinţe imediate : „situarea victimei pe o poziţie activă în procesul de reglare a conflictelor, în obţinerea reparaţiei şi în prevenirea recidivei comportamentelor criminale” . Pentru agresor, justiţia restaurativă propune un rol nou, acela de „asumare a responsabilităţii faptei lui şi reparare a pagubelor produse” . În acelaşi timp, „justiţia restaurativă permite colectivităţii să se exprime în cadrul sistemului penal, şi să manifeste un sentiment de teamă faţă de criminalitate mult diminuat în intensitate” .

Alţi autori apreciază că: “justiţia restaurativă are la bază o idee simplă: modul eficient de a răspunde unui conflict prin repararea prejudiciului cauzat de actul reprobabil. Măsurile de reparaţie, materiale şi simbolice, reprezintă punctul de plecare, dar reparaţia în sens larg nu se limitează la despăgubirea victimei” . De asemenea, modelul restaurativ reuşeşte “să dea răspuns la un conflict imediat şi favorizează dezvoltarea relaţiilor bazate pe respect între delincvent, persoanele care au suferit prejudiciul şi membrii comunităţii .

La rândul său, Tony Marshall definea justiţia restaurativă ca „procesul în cadrul căruia părţile implicate într-o infracţiune stabilesc împreună cum să trateze consecinţele infracţiunii şi implicaţiile sale pentru viitor” .

În opinia autorului mai sus menţionat, justiţia restaurativă are ca obiective principale:

- „să răspundă nevoilor victimelor - materiale, financiare, emoţionale şi sociale (inclusiv nevoile celor apropiaţi victimei, care pot fi şi ei afectaţi);

- -prevenirea recidivei prin reintegrarea infractorilor în comunitate;

- -să le permită infractorilor să-şi asume în mod activ responsabilitatea pentru actele sale;

- -să recreeze o comunitate care să sprijine reabilitarea infractorilor şi victimelor şi care să fie activă în prevenirea criminalităţii;

- -furnizarea unor mijloace de evitare a încărcării sistemului penal şi a costurilor şi

- întârzierilor” .

Din perspectiva lui Howard Zehr şi Harry Mika, „justiţia restaurativă încearcă să vindece şi să îndrepte răul produs” . Infracţiunea este văzută ca „un prejudiciu produs persoanelor şi relaţiilor personale,[...] prejudiciu care creează obligaţii şi responsabilităţi . Infractorul are obligaţia de a îndrepta prejudiciul provocat victimelor (directe şi indirecte), iar comunitatea are obligaţia de a sprijini victimele infracţiunii şi infractorii în vederea reintegrării sociale a acestora.

Procesul de justiţie este orientat spre satisfacerea nevoilor victimei fără a neglija însă nevoile infractorilor care sunt sprijiniţi pe parcursul întregului proces. Dialogul între victimă, infractor şi membrii comunităţii este încurajat şi face posibilă asumarea responsabilităţilor ce decurg din săvârşirea faptei şi implicarea membrilor comunităţii în procesul de justiţie.

Aşa cum sublinia Vivien Stern , în cadrul procesului penal se minimalizează responsabilitatea infractorilor. Aceştia sunt concentraţi asupra propriei persoane, încearcă să-şi demonstreze nevinovăţia, să convingă instanţa să aplice o sancţiune uşoară, participanţii ignorând total victima. Dimpotrivă, justiţia restaurativă acordă un loc important victimei şi reuşeşte să-l responsabilizeze pe infractor.

Justiţia tradiţională (retributivă şi reabilitativă) vs. Justiţia restaurativă

Analiza comparativă a sistemului de justiţie tradiţională şi a justiţiei restaurative pune în evidenţă o serie de particularităţi specifice fiecărui sistem luat în consideraţie :