Justiția Restaurativă în Sistemul Justiției Juvenile

I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Dacă în trecut, delincvenţa juvenilă era aproape ignorată, în a doua jumătate a secolului XX ea devine tema favorită a cercetărilor de specialitate. Delincvenţa juvenilă a început să fie vizibilă sub imperiul profundelor transformări intervenite la nivelul familiei, al şcolii, al consecinţelor socio-economice apărute în societatea occidentală . Ea este strâns legată de individualismul ce urmează acestor schimbări structurale ale societăţii şi impune viziunea unui întreg tablou de natură filosofică, politică şi religioasă. Familia nu mai este astăzi o unitate de producţie ci una de consum, timpul liber al tinerilor nu a fost “umplut” uneori cu nimic, tinerii infractori sunt tot mai tineri şi presiunile spre delincvenţă vin dinspre o viaţă care debutează cu puternice defavorizări sociale, dinspre o cultură dominată de violenţă promovată prin filme, muzică, jocuri, alcool, droguri şi chiar asociată manifestărilor sportive (fenomenul huliganismului).

Începând cu perioada de după război, sub influenţa proceselor sociale pe care le-am amintit, tinerii tind tot mai mult să transceadă normele sociale ale clasei cărora le aparţin, dezvoltând ceea ce este cunoscut ca fiind o cultură (uneori numită subcultură) a tinerilor. Caracteristica acesteia ţine de stil care este exprimat în felul de petrecere a timpului liber, într-un anumit tip de muzică, modă, limbaj etc. În Occidentul postbelic se naşte o prăpastie între puritanismul tradiţional al clasei muncitoare şi noul hedonism al consumului. Anii ’60 aduc cu ei mişcarea hippy, un protest aproape evazionist la vechile valori şi tot cam în aceeaşi perioadă apare un altfel de protest de astă dată violent, rasist-skinheads. La fel de violentă este reacţia tinerilor punk (începând cu 1976) care prin imagine, limbaj refuză romantismul atitudinii hippie. Anii declinului economic (‘80) au limitat într-un fel independenţa tinerilor, fără slujbe, fără posibilitatea de a continua şcoala: este o perioadă în care drogurile puternice sunt la modă, muzica este din ce în ce mai violentă (Chicago House, Balearic Beat), proliferează petrecerile ilegale dominate de violenţă simbolică sau fizică.

În România, regimul comunist nu a lăsat prea multe supape de manifestare sau coagulare a unor asemenea curente. După 1990 însă, este tot mai sesizabil un semnal de alarmă al tinerilor care nu au nici un viitor. Defavorizaţi în competiţia socială prin educaţia precară, sărăcie dar cu aşteptări ridicate provenite din valorizarea prosperităţii, a bunurilor de prestigiu, atraşi de mirajul drogurilor, tot mai mulţi tineri din marile oraşe, au îmbrăţişat valorile aşa numitei “culturi de cartier”, exprimată de asemenea printr-un stil aparte (limbaj, modă, muzică, violenţă, droguri). Este foarte posibil ca în absenţa unor programe sociale coerente, aceste forme de manifestare să anunţe viitoare cariere infracţionale.

Activitatea de prevenire şi combatere a delicventei juvenile a constituit şi constituie o preocupare permanentã de politicã penalã a statelor moderne în general, şi a statelor membre U.E., în particular. Fenomenul infracţional în rândul minorilor ridicã probleme specifice de prevenire şi de combatere, datoritã unei multitudini de factori care conduc la adoptarea unui comportament infracţional de cãtre minori - segment al populaţiei deosebit de vulnerabil, aflat în etapa formãrii personalitãţii, uşor influenţabil, şi receptiv la stimulii externi (pozitivi sau negativi).

Problema cauzalitãţii delicvenţei juvenile poate fi privitã ca o interacţiune geneticã a sistemelor de factori interni şi a sistemelor de factori externi sau, cu alte cuvinte, ca o împletire a sistemelor de factori de personalitate a infractorilor minori cu sistemele de factori ce ţin de mediul social determinant .Deoarece studiile efectuate atât la nivel naţional cât şi la nivel comunitar au relevat faptul cã delicvenţa juvenilã a înregistrat o creştere alarmantã în ultimele douã decenii, atingând în prezent proporţii de masã, s-a ajuns la concluzia necesitãţii reformãrii şi armonizãrii politicilor penale naţionale, în vederea combaterii fenomenului infracţional în rândul minorilor. În aceste condiţii, statele europene au subliniat faptul cã fenomenul delincvenţei juvenile poate fi combãtut în mod eficient numai prin adoptarea unei strategii integrate la nivel naţional şi la nivel european, care va cuprinde trei principii directoare : prevenţia, mãsurile judiciare şi extrajudiciare, şi integrarea socialã a delincvenţilor minori.

În ţara noastrã, se remarcã din partea autoritãţilor o preocuparea ascendentã cu privire la creşterea îngrijorãtoare a fenomenului delicvenţei juvenile, accentul fiind pus pe prevenirea sãvârşirii de infracţiuni de cãtre minori, prin politici ancorate în prezent şi adecvate, şi care sã implice întreaga societate în procesul de formare a personalitãţii minorilor, şi de adoptare de cãtre aceştia a unui comportament conform cu normele juridice şi sociale actuale. Un pas important în direcţia combaterii infracţionalitãţii minorilor a fost fãcut prin adoptarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, act normativ care reprezintã cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului (art. 1 alin. 1).

În practicã, este necesarã însã punerea în aplicare, mãcar în parte, a programelor europene de prevenire şi combatere a delincvenţei juvenile, şi de reinserţie normalã în societate a delincvenţilor şi a victimelor infracţiunilor, întreaga activitate trebuind sã fie guvernatã de principiile directoare trasate prin tratatele şi convenţiile internaţionale referitoare la protecţia drepturilor minorilor.