Kant - Filosofia Dreptului

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Kant - Filosofia Dreptului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Immanuel KANT

Născută ca cel mai frumos dar pe care zeii l-au făcut oamenilor, filosofia a apărut ca răspuns la întrebări: ce este existenţa; care este raportul dintre existenţa subiectivă şi cea obiectivă; cum se constituie valoarea de adevăr şi bine, frumos şi dreptate; care sunt cauzele nefericirii omului pe pământ; ce este fericirea. În jurul acestor probleme s-a constituit filosofia încercând să dea răspunsuri, filosofia vizând raportul omului cu lumea, cu existenţa. Filosofia încearcă să explice în ce constă condiţia umană, conceptul de condiţie umană, deasemenea situaţiile obişnuite şi cele limită. În acelaşi timp filosofia se preocupă de locul şi rolul omului, îl ajută pe acesta să ierarhizeze lumea. Filosofia îl ajută pe om să stabilească în cunoştinţă de cauză de ce oamenii optează pentru anumite ralieri. Filosofia îl ajută pe om să se cunoască pe sine, să-şi formeze o conştinţă de sine, care sunt propriile sale ralieri, dar raportată la realitatea socială, să-şi formeze conştiinţa alterităţii care este conştiinţa respectului pentru ceilalţi alături de care trăieşte. Problemele teoretice ale filosofiei sunt în legătură în principal cu raportul dintre existenţa obiectivă şi existenţa subiectivă. Raportul a fost numit ca fiind problema fundamentală a filosofiei. Pentru Kant problema fundamentală a fost : “Cum pot să gândesc unitar cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine.”

Immanuel Kant se naşte la 22 aprilie la Königsberg, capitala Prusiei Orientale, ca fiu al şelarului Johan Georg. Elev la "Colegium Fredericianum", este remarcat de timpuriu de directorul acestei instituţii, Franz Albert Schultz, care îl sprijină în timpul studiilor. În 1740 se înscrie la Universitatea din Königsberg, la Facultatea de filosofie; studiile le face în grele condiţii materiale, fiind nevoit să părăsească universitatea în 1746. Este perceptor în familii înstărite, reuşind să economisească nişte bani cu care publică mai multe lucrări. Dintre acestea, una trecută aproape neobservată în acel moment, în care aplica principiile lui Newton şi la originea sistemului solar, nu numai la structura lui actuală, este înrudită cu cosmogonia elaborată de Laplace patruzeci de ani mai târziu, de unde şi denumirea de "teoria Kant-Laplace". Abilitat ca privat-docent, ţine prelegeri la universitate dar şi acasă, îmbraţişând cu timpul tot mai multe domenii: logica, metafizica, matematica, mecanica şi fizica teoretică, etica, dreptul natural, pedagogia. Cursurile erau populare, Kant descifrându-le studenţilor sistemele filosofice ale lui Leibniz, Hume, Wolff dar şi legile naturii descoperite de Newton şi Kepler. În 1765 este numit, prin decretul regelui Friederich al II-lea, ajutor de bibliotecar la biblioteca palatului din Königsberg iar cinci ani mai târziu este numit profesor "ordinarius", promovare sprijinită cu căldură de protectorul său, baronul von Zedlitz, ministrul prusian al cultelor şi instrucţiei. În 1781, după ce cu un an mai înainte fusese ales membru al senatului academic al universităţii, apare opera sa filosofică fundamentală "Critica raţiunii pure", dedicată "Excelenţei Sale Ministrului Regal de Stat Baron von Zeidlitz". În urma unei recenzii nesemnate (ulterior denumită "Garve-Feder", după numele celor doi responsabili) ─ recenzie care-i face mult sânge rău filosofului ─ şi pentru a-şi face mai inteligibilă concepţia, se decide să elaboreze o versiune prescurtată şi mai accesibilă a "Criticii" în anul următor. În 1785, un tânăr profesor de la Marburg îi scrie lui Kant că intenţionează să-i expună sistemul de la catedră; la Jena este editată o revistă care propagă filosofia kantiană. Tot în acel an, Kant publică mai multe lucrări, unele despre antropologie şi filosofia istoriei, care îl preocupă în legatură cu etica, pentru prima oară fundamentată de el teoretic în "metafizica moravurilor". În 1788 apare "Critica raţiunii practice", expunere fundamentală a principiilor morale kantiene.

Partea finală a trilogiei, "Critica facultăţii de judecare" va apărea doi ani mai târziu, în 1790. În jurul acestui an aproape nu era universitate germană care să nu aibe printre profesorii ei de filosofie şi un kantian. La răspândirea acestei filosofii a contribuit din plin Friedrich Schiller, pe atunci profesor "extraordinarius" de filosofie la Jena. Scrierile şi articolele din anii 1791-92 pregătesc şi se integrează în lucrarea din 1793, "Religia în limitele raţiunii", lucrare care va produce un conflict între Kant şi Ministerul cultelor. Furioşi că scrierea satiriza anumite idei religioase şi fiindcă autorul reuşise să ocolească cenzura lor, cenzorii din Berlin şi noul ministru al cultelor, Wollner, prezintă cazul regelui Friedrich Wilhelm al II-lea ─ urmaşul retrograd al luminatului Friedrich al II-lea ─ care cere să se ia măsuri energice împotriva iluminiştilor, cu referire directă la "scrierile vătămatoare ale lui Kant". Ordinul emis ulterior îi va interzice filosofului să se mai ocupe cu asemenea probleme. În 1796 îşi ţine ultima din prelegerile sale publice, ultima lecţie de logică, încheindu-şi activitatea didactică de mai bine de patru decenii. Este ales academician de onoare al Academiei de ştiinţe din Sankt-Petersburg (1794) şi membru al Academiei din Sienna în 1798; în acelaşi an începe să se plângă de slăbirea facultăţilor sale intelectuale. Ele continuă să se deterioreze în ultimii ani de viaţă, încercările sale perseverente de a mai crea ceva dovedindu-se zadarnice. În octombrie 1803 are un atac de inimă iar după o agonie cu pierderea continuă a memoriei, suferă o prabuşire iremediabilă a inteligenţei. Moare în 12 februarie 1804, pe la orele 11, fără să sufere, ultimele cuvinte pe care le-a mai putut pronunţa fiind: "Er ist gut" ─ e bine. Pe unul din pereţii cavoului au fost scrise cuvintele din celebra frază cu care începe "Încheierea" "Criticii raţiunii practice": "Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine".

Fisiere in arhiva (1):

  • Kant - Filosofia Dreptului.doc