Legalitatea în administrația publică ca principiu de bază

INTRODUCERE

Un stat de drept este un stat guvernat de lege. Statul stabilește cu precizie limitele competențelor sale sub forma legii, așa cum se face în privința libertăților cetățenilor, astfel nimeni nu trebuie să acționeze mai mult decât ține de competența sa legală.

Astfel cum este prevăzut expres la alin. (3) art. 1 din Constituția Republicii Moldova ” Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile lui, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sînt garantate.”.

Orice Lege adoptată are drept prioritate faptul ajustării sale în corespundere cu careva standarde sau obiective astfel în cât să fie asigurat în mod continuu un proces administrativ decizional adecvat și echilibrat, ce ar corespunde regulilor conviețuirii sociale a întregii comunități civile.

Astfel, statul guvernat de Lege se bazează în primul rând pe principiul legalității activității administrației, care are drept scop garantarea libertății cetățenilor în raport cu intervenția statului, legalitatea ca principiu în sine ducând la supunerea obligatorie a administrației față de lege.

Semnificația de bază a principiului legalității al dreptului administrativ stă, în fapt, în subordonarea administrației Constituției și legii, subordonare ce reprezintă garanția cetățenilor împotriva arbitrariului, incoerenței și ineficacității acțiunii autorităților publice, în acest sens, legalitatea presupune într-o oarecare măsură limitarea acțiunilor administrației astfel în cît, obligă ca actul juridic administrativ să nu contravină regulilor de drept și legilor în vigoare care sunt superioare actului respectiv. Totodată, pentru a emite un act juridic, administrația urmează a fi abilitată cu un astfel de drept, de regulă printr-o normă potrivit căreia administrației îi sunt delegate competențele de a emite actul respectiv, astfel autoritatea administrativă nu poate acționa decât dacă este competentă să o facă. În acelașii context este e remarcat faptul că administrația este obligată să acționeze pentru executarea legii și chiar pentru restabilirea legalități, atunci cînd și acolo unde ea este încălcată, să acționeze într-un sens efectiv.

În aceiași ordine de idei subliniem faptul că principiul legalității presupune supremația Constituției și legilor, iar toate organele publice și funcționarii care activează în ele fiind obligați să respecte legile, dar și să asigure respectarea lor de către cetățeni în detrimentul întregului proces de administrare, indiferent de durata politicienilor care conduc statul, or actele administrative nu produc efect retroactiv, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege sau dacă sunt în favoarea persoanei private.

Organele executive în procesul aplicării normelor administrative sunt obligate să respecte cu strictețe Constituția și Legile Republicii Moldova, iar întreaga activitate a administrației publice, inclusiv aplicarea principiilor sale, urmează să se efectueze într-un cadru legal și să decurgă din celelalte acte normative pe care ea le execută.

Deci, autoritățile publice sînt obligate, în cadrul activității pe care o desfășoară, să respecte conținutul legii, în sensul de a emite sau adopta acte administrative în vederea organizării și executării legii, actele administrative normative ale organelor administrației publice centrale și locale trebuie să fie conforme legii, iar actele administrative individuale trebuie să fie emise în conformitate și cu actele administrative normative, respectîndu-se ierarhia acestora. Totodată, prevederile dreptului intern necesită să fie suficient de accesibile, precise și previzibile, trebuind să fie interpretate și aplicate în conformitate cu standardele Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Evoluția istorică a principiului legalității în administrația publică

Originea principiului legalității în administrația publică

Din punct de vedere istoric, în studiile de specialitate se susține că în ipostaza sa de cerință de respectare și executare strictă a normelor juridice, legalitatea a apărut concomitent cu dreptul , fiind o derivată a acestuia. În calitatea sa de fenomen evolutiv, legalitatea s-a dezvoltat împreună cu dreptul și societatea și, în forma în care o cunoaștem astăzi, ea s-a cristalizat în perioada formării democrației burgheze, etapă în care dreptul a devenit măsura libertății indivizilor. Anume în această perioadă istorică legalitatea s-a format ca idee, ca principiu fundamental și ca regim de viață al societății democratice .

Instituirea legalității ca principiu de bază al organizării și funcționării administrației statului s-a realizat destul de târziu, odată cu transformările social-politice profunde ce au avut loc pe continentul european la sfîrșitul secolului al XVIII-lea.

Revoluția franceză din 1789 și adoptarea Declarației drepturilor omului și cetățeanului au marcat tranziția de la statul polițienesc la un stat bazat pe reguli de drept, punîndu-se pentru prima dată bazele creării unui sistem modern de drept administrativ, în cadrul căruia administrația de stat se supune regulilor dreptului .

Printre doctrinari, este unanim recunoscută corelația intrinsecă dintre apariția dreptului administrativ și principiul legalității, întrucît însăși existența dreptului administrativ presupune evidențierea faptului că administrația este supusă regulilor de drept .

De la apariția sa și pînă în prezent, principiul legalității a suferit multiple modificări, acesta avînd semnificații cu mult mai complexe decît simpla „supunere a administrației față de drept”, astfel că, în cursul unei evoluții istorice de importanță considerabilă, punerea în aplicare a principiului a dus din ce în ce mai mult la juridicizarea administrației .

În forma sa inițială, semnificația principiului era foarte limitată, el exprimînd clasica constatare a supunerii administrației față de anumite reguli de drept ce emanau fie de la administrația însăși, fie de la organul care o conducea. Era vorba în fond de o expresie a birocrației ierarhizate, care presupunea în mod necesar supunerea agenților publici față de regulile formulate de către superiori.

Principiul legalității reprezintă un principiuce presupune necesitatea unui raport strict de conformitate a actelor administrative cu legea, astfel încît legea să fie nu doar limita activității executive, ci și condiția ei, organele administrative mărginindu-se doar la executarea ei. Diferitele organe ale statului nu pot acționa decît în virtutea unei abilitări speciale prevăzute în normele juridice de drept administrativ.

În prezent administrația depășește puterea executivă devenind ea însăși un autor important al regulilor de drept, din cae motive, principiul legalității înglobează și numeroase acte juridice ce emană de la administrația însăși, cu obligația acesteia ca la emiterea lor să respecte strict regulile de drept care îi sînt exterioare și superioare.

Ca urmare a unei asemenea evoluții, principiul legalității presupune supunerea administrației față de regulile juridice, naționale sau internaționale, scrise sau nescrise, imanente sau exterioare administrației.