Legătura dintre Consimțământ și Voința Juridică

Consimţământul reprezintă voinţa internă de a încheia contractul exteriorizată sau manifestată. Altfel spus, consimţământul reprezită exteriorizarea sau manifestarea hotărârii de a încheia contractul.

Privită în realitatea ei psihologică, voinţa este un fenomen complex care cuprinde în conţinutul ei stări intelective (senzaţii, percepţii, gândire, memorie); stări afective (emoţii şi sentimente) şi stări volitive (reglarea conduitei, propunerea de scopuri deliberări, luări de decizii) şi sub aspectul ei juridic voinţa este un fenomen complex, deoarece structura ei este formată din două elemente: consimţământ şi cauză (scop).

Corelaţia care există aşadar, între voinţa şi consimţământ este de tipul întreg parte, voinţa alcătuind întregul, iar consimţământul o parte a acestuia. Ceea ce îi determină pe oameni să încheie acte juridice este nevoia lor de a-şi satisface cerinţele de ordin material şi spiritual ale vieţii cotidiene.

Aceasta înseamnă că orice act de voinţă urmăreşte realizarea unui anumit scop. Sub influenţa nevoilor se formează motivele acţiunilor omeneşti, motivele constituind, aşadar, elementul care-l îndeamnă pe om să-şi propună anumite scopuri, iar scopul reprezintă ceea ce omul tinde să realizeze. Tocmai această trăsătură a acţiunii omeneşti, de a urmări conştient realizarea unui anumit scop, ne îngăduie să denumim acţiunea sa ca act de voinţă.

Cântărind motivele care o îndeamnă să acţioneze, persoana deliberează până când intervine motivul determinant care antreneaza hotararea de a încheia actul juridic proiectat.

În procesul psihologic de formare a consimţământului distingem, prin urmare, mai multe etape, şi anume: reflectarea nevoilor în conştiinţă, apariţia sub - impulsul lor - a motivelor care îndeamnă la acţiune; deliberarea; intervenţia motivului determinant care este reprezentarea intelectuala a scopului principal, urmarit şi, în fine hotărârea de a încheia actul juridic necesar pentru împlinirea scopului urmărit, adică pentru împlinirea nevoilor care au constituit punctul de plecare al procesului psihologic de formare a voinţei juridice. Din punct de vedere juridic interesează numai intervenţia motivului determinant şi hotărârea de a încheia actul juridic, care constituie cele doua elemente ale vointei juridice şi anume:

a) consimţământul, care înseamna hotărârea de a încheia actul juridic;

b) cauza prin care se întelege scopul concret urmărit prin încheierea actului respectiv. Doctrina juridică civilă consacră două principii ce guvernează voinţa juridică şi anume principiul libertăţii actelor juridice civile, cunoscut şi sub numele de principiu autonom de voinţă şi principiul voinţei reale, numit şi principiul voinţei interne.

De aici rezultă că subiectele de drept civil sunt libere să încheie orice acte juridice, dar respectând legea şi bunele moravuri.